Strategia SUA pentru construirea unui „Indo-Pacific liber și deschis” este o minciună, China nu vrea influență în Pacific, iar oficialii chinezi nu „răspândesc știri false”. China la zi

Secretarul de stat american Blinken (foto) a ținut pe 26 mai, la Universitatea George Washington, în cadrul „Asia Society”, un amplu discurs despre politica Statelor Unite al Americii față de China (video aici și textul aici).

Partea chineză s-a mobilizat și a caracteriazat intervenția Secretarului de Stat ca o acțiune ostilă la adresa ei, oficialul american „exagerând amenințarea venită din partea Chinei printr-un limbaj ambalat cu atenție, intervenind în afacerile interne ale Chinei, calomniind politicile interne și externe ale Chinei și încercând să suprime și să îngrădească China”.

Strategia de răspuns a Chinei este tentativa de a demonta toate aserțiunile părții americane, punct cu punct, rezultând un text amplu și stufos, care nu face decât să reia și să sistematizeze declarații anterioare punctuale la adresa Americii sau ale Vestului. În limbajul Beijingului, „să vorbim cu fapte și cu cifre și să dezvăluim lumii înșelătoria, ipocrizia și nocivitatea SUA față de China”.

Remarcăm două aspecte din lunga reacției a părții chineze, esențială pentru a înțelege China de azi și, mai ales, China de mâine:

1. Tonalitatea ridicată, ofensată și ofensivă a discursului, care amintește, de fapt, de stilul pe care a fost consacrat în relația bilaterală de către Directorul Biroului Comisiei Centrale pentru politică externă, Yang Jiechi, în faimoasa reuniune de la Alaska din 18 martie 2021, unde s-a întâlnit cei mai înalți oficiali ai diplomațiilor americane, respective chineze, și au  șocat audiența – mai cu seamă partea chineză! – prin tonalitatea nemaivăzut a pozițiilor (analizele aici și aici). China vrea să pară în ofensivă.

2.     Strategia de comunicare a Chinei este relativ identitcă în stil cu cea a Federației Ruse: nu doar că nu își asumă nimic din poziția Occidentului, pe care o respinge de plano, dar reacționează încercând să acrediteze ideea că, de fapt, orice ar face Federația Rusă – și China, în acest caz – este mult mai puțin decât a făcut Vestul în general și America în special. Ideea de bază este că Occidentul nu mai are supremația morală pentru a apostrofa nicio altă țară, pentru că și el a greșit cel puțin la fel de mult și, prin urmare, nu are autoritatea morală de a „da lecții cuiva”.

3.     Dacă cele două strategii de comunicare, cea rusă și cea chineză, sunt coordonate, nu putem știi cu certitudine. Asistăm însă, indirect, la un „acord diplomatic”, mai mult sau mai puțin tacit, între Moscova și Beijing care, în premieră, pe diapazoane diferite și pe dosare diferite – Rusia pe cazul Ucrainei, China pe lumii întregi – practică același stil de diplomație și pun pe masă același seturi de critici față de America și față de Occident.

Cu ce rezultat și câtă credibilitate? Greu de spus deocamdată, dacă ne raportăm la scara întregii planete.

Să trecem acum la partea a treia a răspunsului Chinei la strategia americană. Prima parte se poate citi aici, a doua parte aici, a treia parte aici.

A unsprezecea greșeală: SUA stabilesc noi coaliții în „Indo-Pacific” pentru a consolida pacea și stabilitatea în regiune și pentru a lansa „Cadrul Economic Indo-Pacific pentru Prosperitate (IPEF)” deoarece „împărtășește viziunea pe care o au țările regionale și oamenii din regiune: construirea unui Indo-Pacific liber și deschis”.

Faptele: Așa-numita viziune a Statelor Unite a construirii unui „Indo-Pacific liber și deschis” este în esență o strategie de a crea diviziuni, de a incita la confruntare, de a submina pacea, ceea ce este contrar tendinței vremurilor de dezvoltare pașnică și de cooperare reciproc avantajoasă în regiunea Asia-Pacific.

„Strategia Indo-Pacific” a administrației americane este auto-contradictorie: SUA pretind că promovează „libertatea și deschiderea” în regiune, în timp ce, în realitate, cooptează aliați pentru a crea un format de tipul „cinci-patru-trei-doi-unu” constituit din „Alianța Cinci-Ochi” (The Five Eyes), Dialogul Cvadrilateral de Securitate (Quad), Alianța militară trilaterală între SUA, Marea Britanie și Australia (AUKUS), alianțe bilaterale și Cadrul Economic Indo-Pacific pentru Prosperitate (IPEF), formând „cercuri mici” exclusiviste și forțând țările din regiune să aleagă una dintre tabere.

AUKUS ajută Australia să construiască submarine cu propulsie nucleară și să dezvolte arme hipersonice, crescând riscul unei curse regionale a înarmărilor. Sub pretextul combaterii pescuitului ilegal și menținerii rezilienței lanțurilor de aprovizionare, Quad a urmărit cu fermitate cooperarea militară și împărtășirea informațiilor. SUA au încurajat, de asemenea, implicarea NATO în Asia-Pacific.

Toate acestea sunt încercări de a materializa o „versiune Asia-Pacific a NATO” și de a promova „descurajarea integrată” împotriva Chinei. Strategia Indo-Pacific a stârnit alarmă și îngrijorare din ce în ce mai mare în multe țări, în special în cele din Asia-Pacific.

Potrivit unor relatări ale BBC, în aprilie 2021, ministrul de externe al Noii Zeelande, Nanaia Mahuta a exprimat disconfortul Noii Zeelande cu privire la extinderea „Alianței Cinci-Ochi” (The Five Eyes), făcând în acest fel presiuni asupra Chinei și că Noua Zeelandă preferă să dezvolte în continuare relațiile bilaterale cu China. La Summitul Special SUA-ASEAN, țările ASEAN au subliniat aspirația pentru pace și cooperare, nu pentru a lua parte la diviziune sau confruntare.

SUA au precizat că IPEF le vor permite să câștige competiția în secolul XXI, explicând că această alianță a fost concepută pentru a servi economia americană.

SUA au abandonat dezvoltarea Zonei de Liber Schimb în Asia-Pacific (FTAAP) pentru o lungă perioadă de timp, au părăsit Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) și au refuzat să se alăture Acordului cuprinzător și progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP). Acest lucru dezvăluie natura egocentristă a intereselor SUA și abordarea lor selectivă față de instituțiile internaționale. Este vorba despre interesele proprii ale SUA, nimic reciproc avantajos.

IPEF este un instrument politic al SUA pentru a-și menține hegemonia în economia regională. Esența este de a domina lanțurile de aprovizionare, lanțurile valorice și noile sectoare economice și de a exclude în mod deliberat anumite țări. SUA au ales să armeze problemele economice ca fiind politice și ideologice, folosind economia pentru a constrânge țările regionale să aleagă între China și SUA.

Reprezentantul comercial al SUA, Katherine Tai, a declarat public că IPEF este un „aranjament independent de China”. Secretarul pentru Comerț al SUA, Gina Raimondo, a declarat că IPEF marchează restabilirea de către SUA a conducerii economice în regiune și oferă țărilor din regiune un plan de înlocuire a Chinei. Anterior, aceasta a declarat, de asemenea, că IPEF poate armoniza controalele la export și alte „pastile otrăvitoare”, cum ar fi limitarea exportului de produse sensibile în China.

IPEF caută să stabilească reguli comerciale conduse de SUA, să restructureze sistemul lanțului industrial și să „decupleze” din punct de vedere economic și științific țările regionale de China. Multe țări din regiune sunt îngrijorate și sunt de părere că prețul unei astfel de „decuplări” va fi uriaș. Fostul prim-ministru malaezian Mahathir Mohamad a declarat că orice alianță comercială care exclude a doua cea mai mare economie a lumii nu este favorabilă unei cooperări comerciale multilaterale mai strânse în Indo-Pacific. Excluderea Chinei de către SUA nu este o problemă economică, ci una politică.

Aclamat ca fiind o cooperare de tip „abordare prin meniu”, IPEF acordă de fapt puțină atenție nivelului de dezvoltare și nevoilor reale ale țărilor regionale. Abia acordă concesii țărilor în curs de dezvoltare cu privire la reducerea tarifelor și accesul pe piață, dar forțează țările participante să accepte așa-numitele standarde înalte ale SUA și agendei lor unilaterale. IPEF se concentrează exclusiv pe interesele proprii ale SUA, nu și pe nevoile altor părți. Nu există niciun beneficiu reciproc în IPEF.

Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) a subliniat în raportul său „Perspective regionale asupra Cadrului Economic Indo-Pacific” că IPEF reflectă doar extinderea prezenței economice a SUA în regiune, însă nu reușește să abordeze problemele intereselor mai mari ale țărilor regionale. Principala îngrijorare a țărilor din regiune este că IPEF va aduce beneficii doar SUA, în timp ce împovărează țările regionale care vor adera la acesta.

Reciful Crucea de Foc din Marea Chinei de Sud, ocupat de China. Imagine: People’s Daily. Sursa aici.

A douăsprezecea greșeală: China a declarat că dorește să stabilească o sferă de influență în regiunea Pacificului, să promoveze activitățile maritime ilegale în Marea Chinei de Sud, subminând pacea și securitatea, libertatea de navigație și comerțul. SUA vor continua să se opună activităților agresive și ilegale ale Chinei în Marea Chinei de Sud și de Est. Ele vor sprijini statele de coastă ale regiunii în a-și susține drepturile maritime, vor lucra cu aliații și partenerii pentru a susține libertatea de navigație și de survolare și vor continua să navigheze și să survoleze în limitele permise de dreptul internațional.

Faptele: China a susținut întotdeauna calea dezvoltării pașnice, a aderat la cele cinci principii ale coexistenței pașnice și se opune practicii „cei mari și puternici îi hărțuiesc pe cei mici și slabi.

SUA au promovat „teoria amenințării venite din partea Chinei” și au folosit așa-numita „libertate de navigație” ca pretext pentru a submina suveranitatea, securitatea, drepturile și interesele maritime ale Chinei, ceea ce reprezintă o amenințare reală la adresa păcii și securității regionale.

China a susținut întotdeauna că egalitatea între țări, indiferent de dimensiunea lor, respectă alegerea fiecărei țări în ceea ce privește calea de dezvoltare care se potrivește condițiilor lor naționale și nu a căutat niciodată să stabilească vreo sferă de influență.

China urmărește o politică de apărare de natură defensivă și o strategie militară de apărare activă. În dezvoltarea capacităților sale de apărare, China își propune să protejeze suveranitatea, securitatea și interesele de dezvoltare și nu vizează nicio țară. Creșterea capacității de apărare a Chinei amplifică forța pentru pace în lume.

China a fost prima care a descoperit, a denumit, a explorat și a exploatat Insulele Mării Chinei de Sud și apele aferente. De asemenea, a fost prima care a exercitat suveranitatea și jurisdicția asupra acestora într-un mod continuu, pașnic și eficient. Suveranitatea Chinei asupra insulelor din Marea Chinei de Sud, drepturile și interesele sale legate de acestea au fost stabilite de-a lungul istoriei. Au o bază istorică și juridică deplină și au fost susținute de guvernele chineze succesive și recunoscute de comunitatea internațională.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în conformitate cu prevederile Declarației de la Cairo din 1943 și ale Proclamației de la Potsdam din 1945, China a recuperat teritoriile ocupate ilegal de Japonia, precum Insulele Paracel și Insulele Spratly și, de atunci și-a afirmat suveranitatea și a consolidat jurisdicția prin stabilirea denumirilor oficiale, publicând hărți, realizând un sistem administrativ și o garnizoană militară. Reluarea exercițiului de către China a suveranității asupra Insulelor Mării Chinei de Sud nu este doar un act legitim și legal de a moșteni drepturile stabilite de-a lungul istoriei, ci, de asemenea, face parte din ordinea internațională de după al Doilea Război Mondial, fiind recunoscut de țări din întreaga lume, inclusiv de SUA.

În prezent, cu eforturile comune ale Chinei și ale țărilor ASEAN, situația Mării Chinei de Sud a rămas în general stabilă. Odată cu implementarea deplină și eficientă a „Declarației privind conduita părților în Marea Chinei de Sud (DOC)”, toate părțile au intensificat dialogul, au gestionat corespunzător diferențele, au aprofundat cooperarea și au sporit încrederea reciprocă, făcând progrese în avansarea consultărilor privind „Codul de conduită (COC)” în Marea Chinei de Sud pentru a menține împreună pacea și stabilitatea în Marea Chinei de Sud și pentru a injecta o dinamică pozitivă în securitatea, stabilitatea și prosperitatea regională și globală. De la apariția pandemiei, toate țările au convocat întâlniri prin intermediul videoconferinței între oficialii de rang înalt privind punerea în aplicare a „Declarației” și au continuat să avanseze consultările cu privire la textul COC. Recent, dificultățile impuse de pandemie au fost depășite de toate părțile, primele consultări față în față cu privire la COC având loc în Cambodgia. Aceste evoluții pozitive demonstrează pe deplin determinarea și angajamentul țărilor din regiune de a avansa ferm consultările în vederea COC.

China respectă și sprijină libertatea de navigație și de survolare de care se bucură toate țările din Marea Chinei de Sud, în conformitate cu dreptul internațional și menține în mod activ siguranța și trecerea nestingherită prin căile maritime internaționale. De fapt, Marea Chinei de Sud este una dintre cele mai sigure și mai libere căi maritime din lume. Cincizeci la sută din navele comerciale ale lumii, o treime din comerțul maritim internațional și peste o sută de mii de nave comerciale trec anual prin această zona maritimă. Libertatea de navigație și de survol în Marea Chinei de Sud nu a fost niciodată o problemă.

Insulele Senkaku (sau Diaoyu Dao) și insulele sale afiliate sunt teritoriul inerent al Chinei. Patrularea și aplicarea legii Chinei în apele din apropierea acestora sunt măsuri legitime luate de China pentru a-și exercita suveranitatea în conformitate cu legea și sunt răspunsuri necesare la provocările japoneze care încalcă suveranitatea acesteia. Guvernul chinez protejează ferm suveranitatea și integritatea teritorială și nicio țară sau forță nu ar trebui să judece greșit acest lucru. În același timp, China își menține angajamentul de a gestiona și de a rezolva în mod corespunzător problemele prin intermediul dialogului și consultării, depunând eforturi mari pentru menținerea stabilității maritime. În 2014, China și Japonia au ajuns la o înțelegere reciprocă bazată pe patru puncte pentru gestionarea și îmbunătățirea relațiilor dintre cele două țări, care include un acord clar cu privire la gestionarea situației din apropierea Insulelor Senkaku și Marea Chinei de Est.

Acționând sub logica doctrinei Monroe, SUA folosesc adesea politicile de putere și actele hegemonice și de agresiune pentru a submina în mod flagrant ordinea maritimă internațională și pentru a-și menține hegemonia maritimă. În cei peste două sute patruzeci de ani de istorie de la întemeierea Statelor Unite, doar șaisprezece ani acestea nu au fost implicate în război. SUA operează peste 800 de baze militare în 80 de țări și regiuni din întreaga lume. Cheltuielile lor militare care sunt pe primul loc în lume anual, reprezintă aproximativ un sfert din totalul cheltuielilor militare ale lumii, echivalent cu suma cheltuielilor militare ale următoarelor nouă țări. SUA au prezentat recent un proiect de buget de apărare de aproximativ 813 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2023. Menținerea unor astfel de cheltuieli militare masive fac din SUA o adevărată „ provocare iminentă” pentru lume.

Ignorând istoria și faptele ce țin de problema Mării Chinei de Sud, SUA provoacă în mod deliberat dispute privind suveranitatea teritorială, drepturile și interesele maritime și seamănă discordie între țările regionale. Statele Unite au devenit cea mai mare forță care subminează stabilitatea și alimentează militarizarea în Marea Chinei de Sud. Potrivit statisticilor unor instituții relevante, numărul de activități de recunoaștere militară americană care vizează China s-a dublat cu mult în ultimul deceniu. În prezent, aproximativ cinci nave americane navighează în fiecare zi în apropierea țărmului Chinei. În acest an, navele de război americane navighează prin strâmtoarea Taiwan în medie o dată pe lună, iar avioane mari de recunoaștere americane au zburat de peste opt sute de ori în apropierea Chinei, încălcându-i în mod repetat spațiul aerian. Dornice să provoace probleme în Marea Chinei de Sud, SUA și-au încurajat, de asemenea, aliații și partenerii să trimită navele de război în regiune.

Pe data de 2 octombrie 2021, submarinul nuclear, USS Connecticut, a suferit o coliziune subacvatică în Marea Chinei de Sud. SUA au emis o declarație vagă cu privire la acest subiect abia după o săptămână, susținând că submarinul s-a lovit de un obiect necunoscut. La aproximativ o lună după incident, SUA au declarat că submarinul „s-a ciocnit de un munte submarin care nu figurează pe hărți”. Abia pe 23 mai 2022, Marina SUA a lansat un raport final cu privire la accident, însă explicațiile oferite nu au fost deloc clare, nerăspunzând preocupărilor și întrebărilor adresate de mulți cu privire la intenția submarinului, locația exactă a accidentului, dacă submarinul a intrat în zonele economice exclusive (ZEE) sau chiar în marea teritorială a altor țări sau dacă accidentul a provocat o scurgere nucleară sau a deteriorat mediul marin.

Înainte de semnarea „Convenției Națiunilor Unite asupra drepturilor mării”, în 1979, SUA și-au început „Programul pentru Libertatea de Navigație”. Contestând noua ordine maritimă, mișcarea a încercat sămaximizeze “libertatea” armatei americane de a cutreiera oceanele. Așa numitul Programul FON nu este în concordanță cu dreptul internațional universal recunoscut, ignoră suveranitatea, securitatea și drepturile și interesele maritime ale multor țări de coastă și pune în pericol grav pacea și stabilitatea regională. Scopul lui este, ca sub pretextul „libertății de navigație”, să promoveze hegemonia maritimă americană, căreia i s-au opus mereu ferm membrii comunității internaționale, în special țările în curs de dezvoltare.

Sursa aici.

A treisprezecea greșeală: Oficialii guvernului chinez răspândesc informații false.

Faptele: China este cea mai mare victimă a informațiilor false, iar SUA este cel mai mare furnizor de informații false.

Partidul Republican și Partidul Democrat al SUA se opun ferm unul altuia și a devenit o parte din ecologia politică în SUA ca politicienii să se mintă, să se atace reciproc și să se învinovățească unul pe celălalt.

Potrivit unui sondaj realizat de Associated Press-NORC Center for Public Affairs Research și de Pearson Institute at the University of Chicago, aproape jumătate din cei intervievați consideră că guvernul american este responsabil pentru răspândirea informațiilor false.

SUA au folosit în mod repetat informații false pentru a purta războaie și pentru obține hegemonia la nivel mondial. Fostul secretar de stat al SUA, Colin Powell, a folosit o eprubetă cu „detergent de spălat” ca dovadă pentru a acuza Irakul de deținere de arme de distrugere în masă iar, pe baza unui videoclip fals a acuzat guvernul sirian de utilizarea de arme biologice și chimice împotriva propriului popor.

În 2019, Mike Pompeo, pe atunci Secretar de stat al SUA, a declarat public: „Am mințit, am înșelat, am furat. Am avut cursuri întregi de pregătire. Vă reamintește de gloria experimentului American? ”

Pe 4 mai 2022, în cadrul unei audieri în Congres, senatorul republican american Rand Paul a declarat fără menajamente: „Știți cine este cel mai mare furnizor de informații false din istoria lumii? Guvernul SUA.”

Manipularea presei de către clasa politică americană afectează grav credibilitatea mass-mediei. Potrivit unui sondaj realizat în anul 2020 de compania americană de analiză și consultanță, Gallup, până la 60% dintre americani nu au încredere în mass-media, 33% dintre aceștia neavând deloc încredere în ea, ceea ce reprezintă o creștere de 5% mai mare decât în 2019.

SUA au inventat în mod repetat un număr mare de minciuni și zvonuri cu privire la originea virusului SARS-CoV-2, la problemele legate de Xinjiang, Tibet, Hong Kong, la democrație și drepturile omului, cum ar fi „teoria unei scurgeri din laborator”, „genocidul” și „munca forțată”. Toate aceste minciuni au fost contrazise de fapte.

De la izbucnirea conflictului dintre Rusia și Ucraina, SUA au răspândit informații false despre China, lansând acuzații și atacuri nefondate împotriva acesteia pentru a se eschiva de răspunderea pentru conflictele cauzate de expansiunea NATO spre Est. New York Times a publicat o știre prin care a citat mai mulți oficiali americani de rang înalt, care au declarat că partea chineză ar fi știut de dinainte de acțiunile militare ale Rusiei împotriva Ucrainei. La o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, reprezentantul Permanent al SUA la ONU, Linda Thomas Greenfield a declarat că partea chineză răspândește informații false pentru a sprijini Rusia, ceea ce este o adevărată invenție și o mare calomnie. În același timp, SUA au adăugat etichete speciale la tweeturile care partajează link-uri ale știrilor din mass-media chineză, în timp ce închid ochii la mass-media occidentală care spun de fapt minciunile.

SUA folosesc dezinformarea ca instrument politic pentru a ataca și a exercita presiune asupra Chinei, și au format un lanț de aprovizionare de retorică împotriva Chinei combinând „bani murdari, teorii false și campanii de defăimare”.

În mod aparent, retorica împotriva Chinei vine din partea mass-mediei și a unor politicieni, dar în realitate, în spatele ei se află un lanț uriaș de capital. Unele instituții și organizații americane și occidentale oferă „bani murdari” pentru a finanța continuu grupuri și persoane împotriva Chinei. Unele think-tank-uri și instituții academice au inventat „teorii false” pentru a modela opinia publică internațională împotriva Chinei prin intermediul hegemoniei discursului occidental. Politicienii și mass-media acționează ca purtători de cuvânt care răspândesc minciuni despre China prin intermediul unor campanii masive de dezinformare.

Antropologul german Adrian Zenz și Australian Strategic Policy Institute (ASPI) sunt exemple tipice de astfel de „producători de minciuni”. Au fabricat numeroase minciuni legate de Xinjiang. Adrian Zenz este membru al unei organizații de extremă dreapta fondată de guvernul american și un membru cheie al unui institut de cercetare împotriva Chinei, înființat și manipulat de agenția de informații americană. Așa-numitele sale studii despre Xinjiang nu reflectă deloc credibilitate, merit intelectual sau integritate academică.

Potrivit relatărilor de presă, Departamentul de Stat al SUA și producătorii de arme sunt principalii „finanțatori” străini ai ASPI, numai Departamentul de Stat al SUA oferind aproape 1,4 milioane de dolari australieni pe an, sumă cheltuită integral pentru proiecte împotriva Chinei. ASPI a răspândit o serie de minciuni și informații false cu privire la probleme precum originea virusului SARS-CoV-2, securitatea datelor și problemele legate de Xinjiang.

SUA nu numai că au obiceiul de a răspândi informații false despre China, ci, au și obiceiul ca pe baza acestora să introducă măsuri pentru suprimarea și limitarea Chinei, promulgând decrete legate de China și impunând sancțiuni împotriva acesteia. În decembrie 2021, partea americană a promulgat așa-numita „Lege pentru prevenirea muncii forțate a uigurilor” sub pretextul așa-numitei preocupări privind „munca forțată”, interzicând complet importul de produse din Xinjiang și denigrând situația drepturilor omului în Xinjiang, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și a normelor de bază ale relațiilor internaționale.

Partea chineză a folosit fapte și cifre pentru a expune adevărul și pentru a respinge minciunile și zvonurile răspândite de partea americană, scopul acesteia fiind acela de a face cunoscut adevărul și nu de a răspândi informații false. SUA nu se bazează pe fapte obiective, ci mai degrabă pe propriile interese, etichetând toate declarațiile care nu sunt în concordanță cu opiniile lor drept „informații false”, ceea ce reprezintă în esență o intimidare hegemonică în domeniul opiniei publice.

Sursa aici.

A paisprezecea greșeală: China ignoră și încalcă regulile comerciale, iar manipulările sale economice i-au făcut pe lucrătorii americani să piardă milioane de locuri de muncă, afectând lucrătorii și companiile atât din SUA, cât și din întreaga lume. SUA se vor opune politicilor și practicilor care distorsionează piața, cum ar fi subvențiile și barierele de acces pe piață, împiedicând guvernul chinez să continue să obțină un avantaj competitiv prin aceste mijloace.

Faptele: China și-a îndeplinit cu fidelitate angajamentele asumate la aderarea la OMC. Este un apărător, un constructor și un contribuitor la sistemul comercial multilateral. Esența relațiilor economice și comerciale dintre China și SUA este beneficiul reciproc. Suprimarea nerezonabilă a Chinei de către partea americană în domeniile comerțului și investițiilor este cauza principală a fricțiunilor comerciale actuale dintre China și SUA.

În cei peste 20 de ani de la aderarea Chinei la OMC, aceasta și-a îndeplinit cu seriozitate angajamentele asumate în cadrul ei, a implementat la nivel național sistemul de management al tratamentului național de prestabilire plus o listă negativă, a extins în mod continuu deschiderea pieței, a redus nivelul total al tarifelor de la 15,3% la 7,4% și a crescut numărul sectoarelor de servicii deschise la aproape 120. În octombrie 2021, OMC a efectuat cea de-a opta revizuire a politicilor și practicilor comerciale ale Chinei. Membrii au recunoscut pe deplin eforturile Chinei de a susține sistemul comercial și rolul său activ în OMC, apreciind realizările Chinei în ceea ce privește promovarea liberalizării și facilitării comerțului și a investițiilor, o mai mare extindere și progres în cadrul inițiativei „Centura și Drumul”.

Un oficial important al Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) a declarat că, în ultimele două decenii, China a susținut întotdeauna ferm sistemul comercial multilateral bazat pe reguli, a practicat un multilateralism adevărat, a participat pe deplin la negocierile OMC, a condus negocierile privind facilitarea investițiilor și comerțul electronic și a făcut ca regulile OMC să țină pasul cu vremurile.

Urmând tendința de integrare economică regională și globală, China a aprofundat legăturile economice și comerciale cu țări din întreaga lume, semnând acorduri de liber schimb și intensificând construirea unor astfel de zone. Până acum, China a semnat 19 acorduri de liber schimb cu 26 de țări și regiuni.

China a aprofundat în mod activ reforma structurală a ofertei și și-a îndeplinit obiectivul de a elimina treptat 150 de milioane de tone de capacitate de producție de oțel în cadrul celui de-al 13-lea plan cincinal cu doi ani înainte de termen, ceea ce reprezintă de 1,14% mai mult decât totalul global în reducerea supracapacității de producție de oțel.

Procesul a implicat reangajarea a 280.000 de lucrători chinezi în industria siderurgică, mai mult decât numărul total de persoane angajate în această industrie în SUA, Europa și Japonia.

SUA și China au economii extrem de complementare, interese profund integrate și schimburi economice și comerciale reciproc avantajoase. În 2021, comerțul bilateral a depășit un record de 750 de miliarde de dolari. Raportul SUA privind „exporturile americane din 2022”, publicat de Consiliul Național pentru Comerțul SUA-China, a arătat că exporturile de mărfuri americane către China au atins 149 de miliarde de dolari americani în 2021, în creștere cu 21% față de anul precedent, creând 858.000 de locuri de muncă în SUA. „Raportul Anual al Sondajului de Afaceri privind companiile chineze din SUA din 2020”, publicat de Camera Generală de Comerț a Chinei în SUA ( CGCC), a arătat că, începând cu anul 2019, companiile membre CGCC au investit peste 123 de miliarde de dolari americani în SUA, au angajat mai mult de 220.000 de persoane și au susținut peste un milion de locuri de muncă în SUA. Potrivit unui studiu al Consiliului de Afaceri SUA-China (The US-China Business Council), exporturile chineze au contribuit la scăderea prețurilor de consum din SUA cu 1 până la 1,5%, fiecare gospodărie americană economisind cu 850 de dolari americani pe an.

SUA au încercat să dea vina pe China pentru propriile probleme economice și au profitat de ocazie pentru a se angaja într-un război comercial și tarifar împotriva Chinei, care s-a întors împotriva lor. Tarifele impuse de SUA Chinei au costat companiile americane o capitalizare de piață de peste 1,7 trilioane de dolari americani și au crescut cheltuielile medii anuale ale gospodăriilor americane cu 1.300 de dolari americani. Raportul Consiliului de Afaceri SUA-China din 2021 a aratat că războiul comercial cu China a dus la pierderea a 245.000 de locuri de muncă în SUA. Moody’s Investors Service a raportat că consumatorii americani suportă 92,4% din costul impunerii de tarife pentru produsele chinezești. Potrivit economistului Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, a subliniat că „politica comercială a SUA față de China a fost un eșec total, iar tarifele vamale au făcut mai mult rău Statelor Unite ale Americii”.

La 18 mai 2022, Federația Națională de Retail i-a trimis o scrisoare președintelui american, Joe Biden, în care cerea eliminarea tarifelor vamale pentru China, afirmând că această măsură ar reduce indicele prețurilor din SUA cu 1,3%. Secretarul Trezoreriei americane, Yellen, a declarat că unele tarifele impuse Chinei au afectat consumatorii și întreprinderile americane și ar putea fi considerate că reduc inflația în SUA.

Obstacolele actuale în calea cooperării economice și comerciale dintre China și SUA vin în principal din partea Statele Unite ale Americii. SUA au plasat peste 1.000 de companii chineze pe o listă de sancțiuni pentru suprimare sau sancționare neloială, iar actualul Congres a prezentat peste 300 de proiecte de lege negative legate de China. Actul de inovare bipartizan propus, care este în curs de dezvoltare, urmărește în esență să împiedice dezvoltarea economică a Chinei.

Partea americană acuză adesea China de politicile sale de subvenții industriale, însă ele însele au fost primele care au dezvoltat astfel de politici, inclusiv subvențiile. Administrațiile succesive americane au formulat planuri de sprijinire a noilor industrii, intervenind pe piață prin scutiri de impozite, achiziții publice și alte mijloace pentru a promova cooperarea între guvern și întreprinderi și pentru a avansa transferul de tehnologie.

În anii 1950 și 1960, SUA au pus în aplicare programe de revitalizare pentru a promova dezvoltarea industriei lor aerospațiale, militare și a altor industrii. În anii 1990, administrația Clinton a sprijinit dezvoltarea industriilor de înaltă tehnologie prin programul „Information Superhighway”. Astfel de politici industriale continuă și astăzi. Raportul Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale din SUA, a arătat că SUA, aliații și partenerii lor eurasiatici au crescut subvențiile pentru semiconductori, bateriile pentru automobile electrice și produsele farmaceutice, pentru a sprijini creșterea propriilor companii.

SUA reprezintă cel mai mare provocare pentru sistemul comercial global. Urmărind politica „America First”, SUA au refuzat să își asume obligațiile cuvenite în cadrul acordurilor comerciale multilaterale și continuă să încalce contracte și să se retragă din grup, ceea ce afectează grav dezvoltarea și funcționarea mecanismului comercial internațional. Conform unui studiu al OMC privind soluționarea litigiilor a identificat SUA ca fiind țara care a încălcat cele mai multe reguli, fiind respoansabile pentru două treimi din încălcarea normelor OMC. SUA au blocat, de asemenea, numirea de noi judecători în cadrul Organului de Apel al sistemului OMC, ceea ce a condus la un impas în Corpul de Apel al OMC din decembrie 2019.

Sursa chineză aici, din data de 19.06.2022.

(va urma)

Traducere: Paula Toma (coordonator proiect „China la zi”), Diana-Maria Ghinea, Yu Zhan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.