În contextul internațional actual discuția despre strategia de securitate a Chinei devine din ce în ce mai dificilă. Analizăm un stat comunist puternic într-o lume care se dezvoltă și progresează rapid. Pe lângă caracteristicile regimului de guvernare, China este un stat ambițios care dorește să răstoarne ordinea de forță și putere a lumii în favoarea sa. Această dorință este motivația principală din spatele Doctrinei de Securitate a Republicii Populare Chineze. Fiecare cadru, propoziție și analiză din documentul oficial are în spate un scop care trebuie atins cu mijloace cât mai diverse. Tocmai de aceea, în această analiză vom disemina care sunt obiectivele Chinei în domeniu de securitate pentru a ne da seama care sunt principalii piloni de acțiuni politice pe care China le are și intenționează să le dezvolte pe viitor.
Strategia de Apărare a Chinei
Înainte de a analiza contextul formal politic al Chinei, ar trebui să discutăm despre documentul doctrinei de securitate. Doctrina de securitate intitulată „Strategia de Apărare a Chinei în Noua Eră” (prima ediție a documentului) este un document care a fost lansat în iulie 2019 de către Consulatul de Informații Oficiale de Stat ale Republicii Chineze și este împărțit în 6 secțiuni: „Situația securității internaționale”, „Politica defensivă de apărare națională a Chinei în noua eră”, „Îndeplinirea misiunilor și sarcinilor forțelor armate ale Chinei în noua eră”, „Reforma apărării naționale și a forțelor armate ale Chinei”, „Cheltuielile rezonabile și adecvate pentru apărare” și „Contribuția activă la construirea unei comunități cu un viitor comun pentru omenire”. Analiza documentului se va axa pe scopurile finale ale acestuia și cum sunt adresate principalele probleme de securitate.
Contextul Național
Președintele Chinei
Liderul suprem al Republicii Chineze și persoana din spatele principiilor din documentul de securitate național este președintele Xi Jinping (2012 – prezent). Acesta este conducătorul Partidului Comunist și al Comitetului celor 7 – cea mai importantă structură de putere a partidului și este o personalitate ale cărei idei și convingeri au influențat doctrina și modul în care China vede lumea. Una dintre cele mai importante contribuții pe care le-a avut în domeniul de securitate al țării poartă numele de „securitate națională comprehensivă” și presupune comprimarea a 16 tipuri de securitate care sunt analizate și structurate în funcție de riscurile domestice și internaționale la care China este expusă. De asemenea, Președintele Xi a mutat atenția guvernului său pe o securitate hiper-vigilentă care a schimbat modul în care China se raportează la politicile interne. Viziunile pe care le-a implementat în crearea doctrinei s-au construit plecând de la predecesorii săi. Schimbarea climatului politic probabil că a influențat trecerea de la o viziune care se axa doar pe dorința de subzistență a comunismului chinez ca ideologie, la o doctrină de securitate cât mai exactă și perfectă, astfel încât orice amenințare la adresa partidului să fie exterminată. Astfel, încă de la începutul documentului avem imaginea conducătorului care este văzută ca punct central de construire a imaginii naționale: „Pentru a consolida apărarea națională și militară a Chinei în noua eră, este imperativ să se pună în aplicare în mod cuprinzător gândirea lui Xi Jinping privind consolidarea armatei, să se livreze temeinic gândirea lui Xi Jinping privind strategia militară, să se continue consolidarea loialității politice a forțelor armate, să se consolideze prin reformă și tehnologie, să se conducă în conformitate cu legea și să se concentreze asupra capacităților de a lupta și de a câștiga”.
China ca stat național
Țara condusă de Xi Jinping este în momentul de față potrivit cifrelor oficiale a doua cea mai mare economie globală (după SUA), cel mai mare exportator și are cea mai mare rezervă de schimb valutar din lume. Deși China a fost una dintre țările care au fost lovite puternic de criza COVID-19, aceasta a reușit să-și revină pe plan economic.
Cu toate că în prezent țara cunoaște o creștere economică semnificativă, China are probleme pe plan național care reprezintă un motiv în plus pentru organizarea și finanțarea unui plan cât mai riguros cu privire la securitate și siguranță. Printre acestea se numără problema structurii sociale prin îmbătrânirea populației sau inegalitate socială și structurală (unele zone fiind mai dezvoltate decât altele) precum bineînțeles și cu o scădere a producției și a investițiilor venite în urma unor măsuri din alte state precum SUA care recent au ales să-și mute foarte multe din afacerile și fabricile marilor corporații înapoi în țară.
China primește de pe plan internațional o serie de petiții pentru stoparea unor acțiuni pe care Guvernul Comunist le comite în numele unui popor chinez unitar și puternic. Departamentul de Stat al SUA menționează doar câteva dintre situațiile care fac din China un stat opresor: Represiunile din Xinjiang, unde au fost arestați undeva la un milion de uiguri (popor de origine turcică), interzicerea drepturilor la liberă exprimare a cetățenilor, abuzuri legate de libertatea religioasă, abuz împotriva cetățenilor care sunt împotriva ideologiei partidului și situația tensionată din Tibet.
Toate acestea sunt practici ale unui stat totalitar care intră abuziv în viața personală a cetățenilor pentru a-și atinge scopurile ideologice. Astfel de practici se regăsesc și în documentul oficial de doctrină al Chinei, unde se menționează cât de importantă este securitatea cibernetică – care este folosită mai nou pentru sistemul de credite sociale pentru a-și urmării cetățenii, precum și în descrierea valorilor de stat care sunt impuse la nivel educațional: ce idei și cum sunt exprimate liber. Într-un stat comunist precum China, pe lângă securitatea națională și internațională, vom regăsi și implementări care țin de securitatea Partidului Comunist.
Context Internațional
Încă de la începutul documentului de securitate se descrie modul în care climatul politicii internaționale s-a schimbat atât de radical astfel încât Guvernul Chinez este nevoit să ia acțiuni de securitate radicale. Printre cele mai recente modificări se menționează: competiția strategică internațională – prin menționarea SUA ca un stat care și-a ajustat strategiile de securitate și apărare și care ar provoca instabilitate și competiție printre marii jucători mondiali. Pe aceiași notă, sunt menționați NATO și UE (Aliații SUA). Cursa pentru înarmare rămâne o problemă care crește din ce în ce mai mult, în special odată cu cele două situații speciale de război în Ucraina și Israel. Potrivit documentului oficial, nereglementarea armelor de distrugere în masă și standardele duble în ceea ce privește politica unor state din Vest rămân amenințări la adresa securității din China.
Situația în Asia-Pacific
În doctrina de securitate a Chinei, situația legată de vecinii săi și parteneri economici din zona Asia-Pacific este descrisă ca fiind în general stabilă. Sunt menționate activitățile Organizației de Cooperare din Shanghai – care creează un parteneriat strategic cu aceste țări – și este menționată ASEAN într-un context în care China își dezvoltă puterea economică, dar în același timp și puterea militară. Situația din Marea Chinei de Sud devine din ce în ce mai importantă, deoarece suntem martori la o expansiune militară a Chinei cu nave și echipament care trece de granița propriilor ape în zonă.
Se menționează și influența SUA asupra zonei Asia -Pacific în special prin parteneriatul pe care aceasta îl are cu Japonia și Coreea de Sud: „Desfășurarea sistemului THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) în Republica Coreea (ROK) de către SUA a subminat grav echilibrul strategic regional și interesele strategice de securitate ale țărilor din regiune”. De asemenea se face o trecere în revistă a situației vecinilor din zonă cu tensiuni între India și Pakistan și în general pace în zona de Sud a Asiei.
Taiwan
Poate cea mai importantă problemă pe care se centrează China este conflictul cu insula Taiwan. Fricile cu privire la o eventuală invazie a Chinei în Taiwan sunt printre cele mai mari pentru SUA și parteneri săi regionali. Taiwan este un punct strategic esențial în zonă pentru Statele Unite, precum și un important centru economic, de aceea foarte multe voci spun că în cazul unui conflict în zonă, toată forța și resursele SUA (de strategie) s-ar concentra pe securitatea Taiwanului. Putem spune că datorită climatului politic din această zonă, Statele Unite își schimbă strategia de securitate din focusarea asupra zonei Atlantice pe zona Asia Sud-Pacific. În ceea ce privește documentul de securitate, China aduce în discuție Consensul din 1992 care a declarat formarea unei singure Chine și că „independența Taiwanului” este un moft al Partidului Democratic Progresiv. Tocmai această „independență” este văzută de China ca cea mai mare problemă de securitate la adresa Chinei: „Forțele separatiste de <independență a Taiwanului> și acțiunile lor rămân cea mai gravă amenințare imediată la adresa păcii și stabilității în Strâmtoarea Taiwan și cea mai mare barieră care împiedică reunificarea pașnică a țării”. Tot în acest context sunt menționate și încercările de independență ale Tibetului și al Turkestan-ului de Est.
China și Africa
China este un stat care pentru a contracara puterea Occidentului trebuie să-și găsească aliați și resursele necesare. Una dintre zonele globale care servește un astfel de rol este Africa. Cunoscută în planurile lui Xi Jinping ca „China’s Belt and Road Initiative” (2013) – o încercare de reconstruire a fostului Drum al Mătăsii care a pornit din Africa de Est și s-a extins până în celelalte zone ale continentului și este o strategie care oferă Chinei atât putere strategică prin aliați, cât și economică prin marile împrumuturi pe care le oferă acestor state. Unii critici spun că statul Chinez ar recolta resurse în mod excesiv și și-ar desface o piață de desfășurare cu anumite politici care nu aduc beneficii populației locale. De asemenea, se pune problema datoriilor și modului în care aceste țări vor putea plăti înapoi Chinei. O analiză mai detaliată ar putea ajunge la concluzia faptul că această inițiativă nu este altceva decât o capcană care pune mâna strategic și militar pe zone importante strategic și economic ale lumii.
China și Europa
UE este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Chinei, iar China este al doilea cel mai mare partener comercial al UE, după Statele Unite. În 2022, volumul comerțului bilateral a atins aproape 800 de miliarde de euro. Pe lângă schimburile comerciale, există și o relație de investiții semnificativă de ambele părți. Deși economic China investește din ce în ce mai mult în Europa, Uniunea Europeană este una dintre organizațiile care condamnă încălcarea drepturilor din China ale minorităților etnice, religioase și ale drepturilor de exprimare.
Cum definește China doctrina de Securitate
China pleacă de la principiul că documentul său oficial de securitate este menit să fortifice apărarea națională și să structureze o armată puternică pentru a ajuta comunitatea internațională să înțeleagă intențiile Chinei pe plan național și global.
Scopurile și obiectivele de bază de la care pleacă documentul oficial se securitate ale Chinei sunt:
· să descurajeze și să reziste agresiunii;
· să protejeze securitatea politică națională, securitatea poporului și securitatea socială
stabilitate;
· să se opună și să limiteze „independența Taiwanului”;
· reprimarea susținătorilor mișcărilor separatiste, cum ar fi „Tibetul independență” și crearea „Turkistanului de Est”;
· protejarea suveranității, unității, integrității teritoriale și securității naționale;
· protejarea drepturilor și intereselor maritime ale Chinei;
· protejarea intereselor de securitate ale Chinei în spațiul cosmic și spațiul electromagnetic
și spațiul cibernetic;
· protejarea intereselor externe ale Chinei; și
· să sprijine dezvoltarea durabilă a țării
Pe lângă acestea sunt menționate încercările de alipire a insulelor din Marea Chinei de Sud, precum și o mutare a puterii militare în zonă: „China își exercită suveranitatea națională pentru a construi infrastructura și a desfășura capacitățile defensive necesare pe insulele și recifele din Marea Chinei de Sud și pentru a efectua patrule în apele Insulelor Diaoyu din Marea Chinei de Est”. În ceea ce privește Taiwanul, China menționează principiul „reunificării în pace” și al „1 țară, 2 sisteme” care susține o pace între cele două regiuni și o unificare rapidă (deși se folosesc mijloace militare în acest scop).
Entitate puternică
Doctrina menționează capacitățile economice și militare ale Chinei, precum și dorința de a rămâne influentă și de a-și mări forțele indiferent de problemele pe care le întâmpină: „China a crescut dintr-o țară săracă și slabă în a doua cea mai mare economie a lumii, nici primind ajutoare de la alții, nici angajându-se în expansiune militară sau jaf colonial – fiind bineînțeles o referire la Occident și în special SUA – În schimb, s-a dezvoltat prin munca grea a poporului său și prin eforturile sale de a menține pacea”. În ceea ce privește armele nucleare, este declarat faptul că statul susține politica a nefolosirii armelor nucleare ca prim atac, precum și menținerea altor state cu aceste capacități în frâu.
Securitate, armată și spațiu
În ultima variantă a doctrinei de securitate a Președintelui Xi Jinping intitulată Securitatea Națională a Chinei în Noua Eră (2019), una dintre cele mai importante subiecte abordate este armata și capacitatea militară. Deși documentul nu este o reflecție onestă și sinceră a intențiilor statului datorită faptului că discutăm despre un regim comunist cu nuanțe totalitare, putem să privim doctrina dată spre public ca un punct de reper pentru principalele domenii de interes pentru politica internațională a Chinei. În acest document de interes internațional, prima mențiune despre armată și capacitățile spațiale este făcută cu privire la conflictul direct pe care-l are cu SUA. Astfel, încă de la început se descrie un climat internațional agitat în care SUA și celelalte forțe Occidentale pun bazele unei competiții tehnologice acerbe care pot lăsa China în urmă: „[SUA] A provocat și intensificat concurența între țările majore, și-a crescut semnificativ cheltuielile pentru apărare, a făcut presiuni pentru o capacitate suplimentară în domeniul nuclear, al spațiului cosmic, al apărării cibernetice și antirachetă și a subminat stabilitatea strategică globală”.
De la început putem observa cum strategia națională de stat a Chinei vede cursa înarmării dintr-o perspectivă realistă care îndeamnă spre precauție și înarmare în fața celorlalte forțe. Activitățile celorlalte state în spațiu și în domeniul militar sunt văzute negativ și ca o amenințare la adresa securității de stat a Chinei: „Amenințările la adresa spațiului cosmic și a securității cibernetice sunt mari, iar amenințarea problemelor de securitate netradiționale reprezentate de dezastrele naturale și epidemiile majore este în creștere”. În ceea ce privește clar interesele statului, la secțiunea Protejarea fermă a suveranității, securității și intereselor de dezvoltare ale Chinei, regăsim printre principalele obiective ale Chinei, pe locul al șaptelea „ a proteja interesele de securitate ale Chinei în spațiul cosmic, spațiul electromagnetic și spațiul cibernetic”.
Definirea rolului armatei este unul dintre cele mai importante puncte de atins atunci când vine vorba despre documentul oficial, astfel armata este descrisă ca o instituție care menține pacea și siguranța Chinei. Sunt descrise planurile de luptă și antrenamentele pe care armata le face înăuntru, dar și-n afara granițelor Chinei, precum și inițiative cu privire la pregătirea armatei. Acțiunile militare ale Chinei în zonă sunt acoperite sub formă de exerciții sau forme de asigurare a propriei securități, deși de-a lungul timpului au existat cazuri de trecere forțată asupra altor spații aeriene fără vreun motiv public declarat: „Forțele Aeriene ale PLA (PLAAF) au consolidat instruirea sistematică și în întregul spațiu aerian pe baza planurilor operaționale. A efectuat patrule de luptă în Marea Chinei de Sud și patrule de securitate în Marea Chinei de Est și a operat în Pacificul de Vest. A finalizat o serie de exerciții regulate sistem vs. sistem, cum ar fi Red Sword”. Activitățile militare intrusive care au fost făcute de China în ultimii ani, în special în spațiul aerian și maritim al Taiwanului, pot trece în acest document ca activități de antrenare a armatei și a echipamentului.
Un alt punct menționat în document este forma de organizare a armatei și structura ierarhică a rangurilor. Putem observa astfel cum puterea este distribuită și cum se dau ordinele de la comitetul central către soldați pe teren. Astfel, cea mai mare parte a documentului de securitate este oferită armatei, modului său de organizare, membrii (care numără în prezent 2 milioane forțe active), reorganizarea instituțiilor și rolurilor lor. Printre principiile de bază pe care China își construiește armata se numără: Plasarea acumulării teoretice și politice în fruntea agendei forțelor armate, Promovarea inovației în domeniul apărării S&T și teoria militară, Stabilirea unui sistem modernizat de armament și echipament, Construirea unui sistem logistic modern orientat spre luptă, Consolidarea managementului strategic, Guvernarea armatei cu disciplină strictă și în conformitate cu legea, Îmbunătățirea comportamentului partidului, menținerea integrității și continuarea luptei împotriva corupției și modernizarea mobilizării apărării naționale. Următorul capitol din document descrie cât de multe resurse cheltuie China pe armată și echipament, dar datorită faptului că analizăm un stat cu un regim comunist, cu o societate închisă, adevăratele sume, motive și interesele ale Chinei nu vor fi expuse publicului larg și deci nu le voi detalia aici. Documentul din acest punct de vedere devine special în comparație cu alte doctrine de securitate, deoarece deși viziunea generală a statului este expusă, modul în care este comprimată denotă un anumit nivel de secretizare cu privire la adevăratele intenții și planuri ale Chinei.
Principii internaționale
În ultimul capitol al documentului, partidul pune accentul pe cât de cooperantă este China în esență. Aceasta cred că este și scopul documentului. Pe lângă a transmite lumii care sunt principiile și viziunile Chinei cu privire la relațiile internaționale, este și o declarație falsă a dorinței de cooperare și pacificare a situației. Prin cuvântul falsă menționăm că multe dintre principiile expuse în documentul oficial sunt folosite doar ca un paravan pentru interesele Partidului Comunist. Astfel, putem observa cum deși ni se vorbește de pace, egalitate și prosperitate, o bună parte a acestuia este despre capacitățile militare și cât de mult se vor extinde pe viitor.
Ținând cont de activitatea președintelui Xi Jinping și de noile modificări din structura de guvernare a Chinei, ne putem aștepta ca acesta să rămână în funcție pentru mult timp. Astfel, principiile și politicile pe care le-am văzut în documentul de securitate sunt așteptate să nu se modifice prea curând. Doctrina lui Xi va rămâne mult timp în viață în special cu puterea Partidului Comunist încă la apogeu și cu noile represalii cu privire la libertatea de exprimare.
Doctrina își poate modifica structura în funcție de noile inovații ale armatei și conflictelor regionale, dar în ceea ce privește tonul și modul de exprimare a problemelor statului, nu vom revedea o altă perspectivă prea curând.
Consecințe
Trebuie să menționez că documentul cu privire la strategia de securitate a Chinei este mai special decât ne așteptam. În loc să analizăm doar niște principii generale fără obiective și amenințări clare – cum ar fi spre exemplu cazul României – am observat că s-a construit un document direct, concret în care s-au menționat pe scurt amenințările, capacitățile și intențiile (deși nu reale în totalitate) ale unui stat. China este un stat cu foarte multe provocări și ambiții, dar care reușește să facă față tocmai printr-o organizare acerbă. Deși nu sunt descrise în totalitate intențiile sale, sau sunt mascate sub cuvinte precum: cooperare, pace, securitate, ne putem aștepta ca statul să pună pe primul loc problemele pe care le menționează în strategie: Taiwan, Marea Chinei de Sud și situația de la Est și Granița de Est.
Trebuie să menționăm că pentru un stat comunist am găsit foarte puține referințe la securitatea internă, dar imaginația noastră ne poate spune da un răspuns de ce anume (posibil pentru că este văzută ca un document către lumea externă, nefiind o țară democratică).
Criticii acestei doctrine sunt împărțiți – unele voci spun că Republica Chineză s-ar îndrepta spre o criză dată de structura populației și climatul economic instabil la nivel global, alții spun că are acțiuni directe împotriva democrației și a principiilor din Vest.
Concluzii
Analizând la o primă vedere documentul oficial de Securitate al Chinei intitulat: „Strategia de apărare națională a Chinei în Noua Eră”, putem spune că am observat o axare asupra problemelor internaționale ale Chinei care sunt prezentate favorabil ei, printre cele mai relevante fiind: situația din Taiwan, Turkestan și Marea Chinei de Sud. De asemenea, când vine vorba despre descrierea climatului intern, China menționează armata, structura sa și importanța modernizării și susținerii sale. Deși nu am văzut o detaliere a securității interne din motive evidente, este important de observat cum un document ca acesta care este esențial pentru fiecare stat este expus pentru un regim comunist din prezent. Pentru viitor putem analiza în detaliu intențiile documentului și cum a fost gândit de partid.
Anania-Andreea Iordache este studentă la Masterul de Studii de Securitate al Facultății de Sociologie din cadrul Universității din București.