Carmen Burcea
Sursa foto aici.
Prezentul articol își propune să tălmăcească conceptul «visul chinezesc», să-l pună în corelație cu alte concepte, să-i afle rădăcinile și să-i determine semnificațiile. Din punct de vedere metodologic, articolul explorează surse primare – discursurile președintelui Xi – și diverse glose pe marginea acestora. Bogata literatură de specialitate, care analizează complexul concept, adeverește faptul că și chinezii visează… Și, deși resorturile lor sunt distincte de acelea ale americanilor, visele lor se intersectează și aspiră, în ultimă instanță, spre împlinirea globală.
- Premise
«Visul chinezesc» – Zhōngguó mèng, 中国梦 – este mai mult decât un slogan politic, este un concept-metaforă care condensează proiectul președintelui Xi Jinping pentru viitorul Chinei. De înțelegerea sa depinde înțelegerea administrației lui Xi Jinping și a orientării geopolitice a Chinei.
Conceptul a intrat în lexiconul Relațiilor Internaționale în urmă cu un deceniu, după desemnarea lui Xi ca Secretar General al Partidului Comunist Chinez (noiembrie, 2012). Ulterior, a fost nuanțat în discursul „Visul chinezesc al renașterii națiunii chineze” – Zhōnghuá mínzú wěidà fùxīng de zhōngguó mèng, 中华民族伟大复兴的中国梦– susținut în cadrul celui de-al XII-lea Congres Național al Poporului (martie 2013). În fine, «visul chinezesc» a ajuns să fie inserat în Statutul PCC (2017) și în Constituția RPC (2018), ca parte integrantă a gândirii lui Xi. De atunci, a fost asiduu reiterat în discursurile oficiale, fiind relevate deopotrivă reflexele sale în plan intern și internațional.
Nici denumirea conceptului și nici conținutul ideatic nu sunt întru totul originale. Între potențialele surse de inspirație ale acestei sintagme ar putea figura articolul lui Thomas Friedman despre nevoia Chinei de a-și croi propriul vis și cărțile semnate de Helen Wang și Liu Mingfu despre visele de bunăstare ale chinezilor, respectiv visul Chinei de a se converti într-o superputere (aici și aici). Concept-cheie al ideologiei lui Xi, «visul chinezesc» se nutrește din modele, teorii și idei reprezentative pentru fiecare din cele patru generații predecesoare: gândirea lui Mao – Máo Zédōng sīxiǎng, 毛泽东思想; teoria lui Deng Xiaoping – Dèng Xiǎopíng lǐlù, 邓小平理论; «cele trei reprezentări» concepute de Jiang Zemin – Sān gè dàibiǎo, 三个代; «concepția dezvoltării științifice» – Kēxué fāzhǎnguā, 科学发展观– și «societatea armonioasă» năzuită de Hu Jintao – Héxié shèhu, 和谐社会. Xi Jinping le filtrează, le sintetizează și le upgradează în chip vizionar, făcând totodată recurs constant la istorie și la cultura tradițională. Aceasta e chezășia legitimității sale.
Pe aceste pietre de temelie se clădește «visul chinezesc» – o narațiune al cărei fericit deznodământ este prevăzut în două etape, corespunzând «celor două obiective centenare» (formulate de Hu Jintao în cadrul celui de-al XVIII-lea Congres Național al PCC (Beijing, noiembrie 2012), aceste două obiective corespund etapelor de renaștere a națiunii):
1) construirea unei societăți „moderat prospere” până în 2021, anul centenar al Partidului Comunist Chinez (expresia societății „moderat prospere”, menționată întâia oară de Deng Xiaoping, a fost integrată de Xi Jinping în Strategia Cuprinzătoare în Patru Puncte – Sì gè quánmiàn zhànlüè bùjú,四个全面”战略布局: încheierea construirii unei societăți moderat prospere; aprofundarea reformei; guvernarea Chinei pe baza legii; întărirea disciplinei de partid. Se reafirmă astfel rămânerea neabătută a lui Xi Jinping pe «calea socialismului cu specific chinezesc» – Zhōngguó tèsè shèhuì zhǔyì dàolù,中国特色社会主义道路);
2) construirea unei națiuni socialiste „prospere, puternice, democratice, civilizate și armonioase” până în 2049, anul centenar al Republicii Populare Chineze [Xi, 2014: 29]. Recent, Xi a confirmat împlinirea primului obiectiv – Shíxiàn quánmiàn jiànchéng xiǎokāng shèhu, 实现全面建成小康社会 – și a reafirmat angajamentul privind măreția Chinei [Xi, 2021].
Bunăstarea Chinei s-ar revărsa, implicit, asupra restului planetei. În deplină armonie, căci China nu aspiră, în opinia liderului, la statutul de hegemon al lumii: „China va urma neabătut calea pașnică de dezvoltare și nu va căuta niciodată hegemonia sau expansiunea” [Xi, 2014: 76]. De la cele mai autorizate tribune ale PCC s-a afirmat că nimeni nu trebuie să-și facă griji: „Realizarea visului chinezesc va aduce lumii pace, nu tulburare, oportunități, nu amenințări” [Xi, 2018 – Visul chinezesc va fi benefic nu numai pentru poporul chinez, ci și pentru alte țări, 05/2013]. Astfel, de la orizontul național se glisează spre cel global, o expresie concretă a acestei glisări fiind Noul drum al mătăsii – Inițiativa „Centura și drumul”, propusă de Xi Jinping în anul 2013– mega-proiect de infrastructură și cooperare reciproc avantajoasă, care figurează ca un conector vital între China și restul lumii. Acesta este „noul model de relații internaționale” pe care îl propune China, sub conducerea lui Xi Jinping.
- Conotații
Pentru prima dată de la victoria lui Mao încoace (1949), chinezii sunt îndemnați să viseze și să-și împlinească visul. Să viseze acest vis a devenit o datorie patriotică. «Visul chinezesc» a fost proclamat la 29 noiembrie 2012, într-un discurs rostit de președintele Xi, în contextul vizitei sale la Muzeul Național al Chinei din Piața Tiananmen, cu prilejul unei expoziții sugestiv intitulate «Drumul renașterii» – o expoziție „despre trecutul, prezentul și viitorul națiunii chineze”. Xi a punctat atunci imperativul recursului la istorie, căci „viitorul și destinul fiecăruia dintre noi sunt strâns legate de cele ale țării și ale națiunii noastre” [Xi, 2018 – Visul chinezesc al renașterii națiunii chineze, 29/11/2012]. De atunci, ocurența acestei sintagme în discursurile sale, preluate de mass-media din China (îndeosebi de Agenția de știri Xinhua) și cercetate de analiști de pretutindeni, indică faptul că acesta este un punct nodal al planului său de guvernare, un catalizator al politicii sale.
În esență, Xi vizează prosperitatea economică și puterea țării (guójiā fùqiáng, 国家富强), renașterea națiunii (mínzú zhènxīng,民族振兴) și fericirea oamenilor (rénmín xìngfú, 人民幸福). Aceasta este misiunea istorică asumată de noua generație a PCC, acestea sunt țelurile concentrate în metafora visului.
«Visul chinezesc» revendică mândria națională și bunăstarea fiecărui individ. În plan pragmatic, s-ar traduce printr-un standard de viață mai ridicat – o societate justă, o educație mai bună, un loc de muncă stabil, venituri mai mari, un sistem sanitar mai performant, un mediu înconjurător mai sănătos – și, desigur, prin protagonismul Chinei pe scena geopoliticii mondiale. Xi concentrează, așadar, într-o sintagmă toate năzuințele chinezilor: „să fie bogați, să fie puternici și să fie respectați”.
China își proiectează acest viitor privind înapoi, făurește acest vis inspirându-se din trecut. Trecutul e cheia de boltă a «visului chinezesc» și seva germinatoare a viitorului. China aduce în actualitate mitul „vârstei de aur”, aspiră să reediteze măreția de odinioară și își creează imaginea de Mare Putere în contrast cu declinul hegemoniei americane.
După unii analiști, zhōngguó mèng ar fi o referință împrumutată de la puterea rivală – american dream, în accepțiunea dată de James Truslow Adams (The Epic of America, 1931). Însă Xi a respins ideea, afirmând că țara sa „nu va copia cu servilism modelul de dezvoltare al niciunei țări” [Xi, 2014: 30]. În realitate, Xi Jinping își situează proiecția într-o ilustră și străveche genealogie istorică, de peste 5000 de ani de civilizație [Xi, 2018 – Discurs în cadrul primei sesiuni a celui de-al XII-lea Congres Național al Poporului, 17/03/2013]. El revendică acest vis din trecutul milenar al Chinei, din invențiile chinezești dăruite lumii (ar fi suficient să amintim busola, hârtia și praful de pușcă) și își proiectează, totodată, revanșa pentru umilințele îndurate de națiunea sa din partea puterilor coloniale, după așa numitul Război al opiului (1839). În jurul acestei idei, a «secolului umilinței» (1839-1949 – Bǎinián guóchǐ, 百年国耻), s-a creat eposul național chinez care legitimează «visul chinezesc» de restaurare a statutul-quo-ului existent în Asia anterior intruziunii Occidentului.
Pentru a da un nou imbold spiritului chinezesc și sentimentului patriotic, revizuirea istoriei este esențială. Activarea unei memorii istorice colective și activarea naționalismului sunt resorturile intime ale (re)construirii identității naționale, în absența căreia visul ar fi o simplă nălucire. În fond, «visul chinezesc» propune reconstituirea gloriei de odinioară, rememorând trecutul și mitologizând trauma provocată de occidentali și, ulterior, de invazia japoneză. Este expresia unui naționalism „pesoptimist” – pesimist și optimist deopotrivă. Din această perspectivă, «visul chinezesc» apare ca un melanj de nostalgie și ideal, cu tente revanșarde. Visul Chinei este acela de a-și redobândi integritatea teritorială (Taiwan, Hong Kong), de a decanta adversitățile istorice, de a învăța din pildele trecutului și de a releva lumii virtuțile sale regeneratoare.
Deloc întâmplător, din retrospectiva istoriografică «Drumul renașterii» – picturi și sculpturi gigantice care evocă momente cheie din istoria Chinei – au lipsit episoade controversate din istoria recentă, precum Marea foamete provocată de Marele salt înainte (1958-1962), teroarea Revoluției culturale (1966-1976) sau represiunea din Piața Tiananmen (1989), susceptibile de a știrbi consensul și coeziunea. Ori renașterea Chinei e visul împărtășit de toți chinezii: „Visul chinezesc este un vis al țării, al națiunii, precum și al tuturor cetățenilor chinezi” [Xi, 2018 – Renașterea națiunii chineze este un vis împărtășit de toți chinezii, 6/06/2014].
«Visul chinezesc» e un soi de creuzet în care se topește orice vrajbă și face să primeze spiritul național, atașamentul față de națiune și valorile ei tradiționale. Împlinirea visului presupune unitatea și angrenarea tuturor chinezilor în aceeași direcție. Fie ei muncitori, agricultori, intelectuali, funcționari, ofițeri, antreprenori ș.a. Dincolo de apartenența la o etnie sau alta (vezi conflictul din Tibet sau tensiunile cu comunitatea uigurilor), la o generație sau alta ori de poziția în ierarhia socială, ori de locul în care s-ar afla (în patrie sau dincolo de fruntariile ei), toți chinezii sunt chemați să conlucreze spre împlinirea «visului chinezesc». Dacă visul american este un vis individual, în care obiectivele și eforturile sunt proprii fiecărui individ, «visul chinezesc» este colectiv, este unul și același pentru 1,4 miliarde de chinezi, căci destinele individuale se aglutinează în destinul colectiv al națiunii. Rădăcinile acestei gândiri sunt lesne decelabile în cultura colectivistă tradițională.
Ethosul chinezesc e cristalizat de clasa muncitoare, considerată a fi forța motrice capabilă să transpună în realitate visul: „Clasa muncitoare este clasa conducătoare a Chinei”. Este exaltată etica muncii, este susținută meritocrația, iar sârguința și puterea creatoare sunt sublimate. Sindicatele au rol de liant între conducerea PCC și acest pilastru de temelie al națiunii. Muncitorilor, artefici ai «socialismului cu specific chinezesc», le revine misiunea de a asigura progresul Chinei contemporane, condiție sine qua non pentru dobândirea puterii și instaurarea armoniei globale preconizate [Xi, 2018 – Munca grea face ca visurile să devină realitate, 28/04/2013]. Tânăra generație este, de asemenea, chemată să-și asume menirea și să contribuie la împlinirea «visului chinezesc»: „Este o lege a firii ca «valurile din spate ale râului Yangtze să le împingă pe cele din față», iar tinerii să-i depășească pe cei mai în vârstă” [Xi, 2018 – Realizați visurile tinereții, 4/05/2013].
Un alt aspect extrem de relevant al expoziției «Drumul renașterii» îl reprezintă revalidarea filozofiei confucianiste. După un veac de secularizare, Confucius a fost reintegrat în gândirea politică și în strategia soft power a Chinei. Stau mărturie în acest sens numeroasele Institute Confucius care funcționează în întreaga lume și promovează limba și cultura chineză. Xi însuși și-a declarat prețuirea pentru învățăturile lui Confucius și nu a ezitat să citeze din Analectele lui Confucius; a călătorit la Qufu (2013) – locul de naștere al lui Confucius – și a participat la cea de a 2565 comemorare a nașterii lui Confucius (2014). Promovarea tradiției a devenit astfel un pivot al diplomației culturale chineze. Acest arc peste timp e un act recuperatoriu al unui spirit care ar trebui să-i însuflețească pe toți chinezii zilelor noastre. Privirea înspre trecut nu este un simplu exercițiu paseist, ci este menită să readucă în actualitate idei și concepte intens exploatate la nivel ideologic și imagologic: Héxié, 和谐 – armonie; Hé ér bùtóng, 和而不同 – armonie în diversitate; Dàtóng, 大同 – marea armonie, ș.a. Grila de lectură a actualei strategii geopolitice chineze nu poate eluda astfel de concepte.
- Concluzii
Sursa foto aici.
«Visul chinezesc» marchează o metamorfoză în geopolitica Chinei, marchează trecerea de la strategia prudentă a lui Deng Xiaoping, condensată în formula Tāoguāngyǎnghuì, 韬光养晦 – „Ascunde-ți puterea pentru momentul potrivit”, la cea exaltată a lui Xi Jinping, care animă la „muncă cu dăruire” – Fènfā yǒu wéi, 奋发有为.
Printr-un neostoit efort colectiv, chinezii năzuiesc să edifice o națiune puternică (în plan politic, economic, militar), civilizată (echitabilă, fără mari decalaje între diversele clase sociale), armonioasă (din punct de vedere social), frumoasă (cu un mediu nepoluat). Potrivit lui Xi, cel mai important aspect al «visului chinezesc» este munca, căci „fericirea nu pică din cer și nici visurile nu se împlinesc automat” [Xi, 2018 – Munca grea face ca visurile să devină realitate, 28/04/2013]. Iată câteva spicuiri, din varii discursuri ale sale, care îndreptățesc această afirmație:
· Vorbele goale dăunează țării, în timp ce munca asiduă o face să înflorească.
· Oamenii fac istorie, iar munca creează viitorul.
· Munca a modelat națiunea chineză și istoria sa glorioasă, iar munca este cea care îi va modela viitorul luminos.
· Ar trebui să ne străduim să promovăm în întreaga societate etica muncii.
· Întreaga societate ar trebui să iubească munca, să fie harnică și să se ferească de indolență.
· Nu există nimic care să nu poată fi realizat prin muncă asiduă.
· Orice realizare din lume este obținută cu greu. Cu cât viitorul este mai frumos, cu atât mai mult trebuie să muncim mai mult pentru el.
«Visul chinezesc» pune laolaltă independența și interdependența și promovează o imagine de țară urzită cu migală, inspirată din ideologia PCC («socialismul cu specific chinezesc» – Zhōngguó tèsè shèhuì zhǔyì dàolù), din memoria istorică («secolul umilinței» – Bǎinián guóchǐ) și, mai cu seamă, din principiile filozofiei confucianiste («marea armonie» – Dàtóng). Cuvântul de ordine în plămădirea «visului chinezesc» este, așadar, munca, iar țelul e armonia. În această cheie este promovată ideea unei ordini mondiale sinocentrice, adică cu Regatul de mijloc (Zhōngguó,中国) între cer și pământ (Tiānxià, 天下 ).
Referințe:
Xi, Jinping, The Chinese Dream of the Great Rejuvenation of the Chinese Nation, Foreign Languages Press, Beijing, 2014.
Xi, Jinping, The Governance of China, I, Foreign Languages Press, Beijing, 2018.
Speech by Xi Jinping at a Ceremony Marking the Centenary of the Communist Party of China, July 1, 2021, https://www.fmprc.gov.cn/ce/celv/eng/xwdt/t1889004.htm
*Carmen Burcea este cercetător în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C: Brătianu” al Academiei Române.