„Revenirea la Charles de Gaulle”? Ce speră Beijingul după întâlnirea tripartită Xi-Macron- von der Leyen. China la zi

În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol relevant pentru viziunea chineză, publicat în ziarul Global Times, pe tema vizitei președintelui francez, Emmanuel Macron, în China, însoțit de preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, o vizită efectuată la scurt timp de la discursul șefei Comisiei Europene susținut la Bruxelles, prin care aceasta a cerut o o politică mai dură față de China.

Este de remarcat tonul mult mai conciliant față de UE decât scenariul vizitei ca atare, unde coreografia a fost una net in dezavantajul șefei Comisiei UE. În pofida discursului inițial al doamnei von der Leyen, mesajul este domolit, se face aluzie chiar și la o „primăvară caldă în relația UE-China”, ba chiar un comentator sugerând și salutând o întoarcere la o politică independentistă a Franței de tip „de Gaulle”. Ce trebuie să înțelegem este că, pentru China, diferențele dintre Franța și, eventual UE, în ceea ce privește atitudinea față de Beijing, sunt mult mai lipsite de importanță decât eventualele diferențe dintre Franța/UE și… SUA. Aceasta este miza politicii externe a Chinei, respectiv de a pune surdină pe diferențele din interiorul UE și de a încuraja o „autonomizare” a continentului față de politica Washingtonului de „decuplare” de China (CSSR).

Redăm în continuare traducerea articolului:

Foto: Întâlnirea tripartită Macron – Xi – Ursula von der Leyen (FRANȚA-CHINA-UE), Sursa: aici

De ce există așteptări ca vizita președintelui Macron în China să fie un moment crucial pentru „a opri căderea și a reveni la o relație echilibrată” între China și UE?

În perioada 5-7 aprilie, la invitația părții chineze, președintele francez Emmanuel Macron a efectuat o vizită oficială de trei zile în China. Aceasta este prima vizită a lui Macron în China de la izbucnirea pandemiei și, de asemenea, prima întrevedere fizică între șefii de stat ai Chinei și ai Franței după reuniunea G20 de anul trecut din Bali. Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a călătorit împreună cu Macron la Beijing.

Foto: Președinta Comisiei Europene Ursula von de Leyen (stânga) și președintele francez Emmanuel Macron (centru) ajunși la Beijing, îndreptându-se către întâlnirea cu președintele chinez Xi Jinping, Sursa: aici

„Stabilitate”(“稳定”), „restartare”( “重启”) și „impulsionare” (“推进”) sunt cele trei „cuvinte cheie” care descriu întâlnirea dintre șefii de stat ai Chinei și ai Franței, au declarat mai mulți experți și oameni de afaceri chinezi și francezi în timpul unui interviu cu reporterii Global Times din data de 6 aprilie.

Întâlnirea dintre cei doi lideri a înregistrat rezultate remarcabile. Deși, o singură vizită nu poate rezolva toate problemele, și nici nu ne putem aștepta ca progresul înregistrat în cadrul relațiilor sino-franceze să producă efecte imediate în relația dintre China și Uniunea Europeană, cu toate acestea rezultatele acestei vizite pot deveni vizibile, treptat, ba chiar mai mult de atât, vor deveni elementul cheie în echilibrarea relațiilor dintre China și UE. În ceea ce privește problema Ucrainei, care a atras atenția la nivel internațional, experții consideră că, în urma informațiilor făcute publice în urma acestei întâlniri, China și UE au dat dovadă de spațiu de cooperare în această problemă.

Relațiile China-UE prevestesc o „primăvară caldă”

Foto: 6 Aprilie 2023, Beijing, Xi Jinping poartă o serie de discuții cuomologul său francez, Emmanuel Macron la Sala Mare a Poporului. Sursa: aici

În după-amiaza zilei de 6 aprilie, președintele chinez Xi Jinping a purtat o serie de discuții cu omologul său, președintele francez Emmanuel Macron la Sala Mare a Poporului. Xi Jinping a subliniat că ambele părți trebuie să adere la respectarea unor principii precum suveranitatea și integritatea teritorială, interesele de bază ale celeilalte părți și să gestioneze în mod adecvat și să controleze punctele de vedere divergente. De asemenea, ele trebuie să adere la principiile beneficiului reciproc și cel al dezvoltării comune. China promovează activ dezvoltarea de înaltă calitate și deschiderea la nivel înalt, ceea ce va oferi Franței oportunități de piață mai extinse.

Foto: 6 Aprilie 2023, Xi Jinping poartă o serie de discuții cuomologul său francez, Emmanuel Macron, Sursa: aici

Macron a declarat că, deși Franța și China au modele de dezvoltare diferite, cele două părți se respectă și cultivă dialoguri deschise și sincere. Cooperarea în diverse domenii a adus beneficii reciproce, consemnându-se totodată progrese însemnate în ceea ce privește cooperarea pentru abordarea provocărilor globale cu care se confruntă lumea în prezent.

Partea franceză respectă și aderă la politica ,,o singură China”, la o diplomație independentă, pledează pentru autonomia strategică europeană, se opune confruntării și divizării sau confruntării dintre tabere. Franța nu va alege nicio tabără, ci pledează pentru unitate și cooperare și dorește ca relația dintre marile puteri să rămână stabilă.

Foto: Întâlnirea tripartită Franța – China- UE, respectiv președintele chinez, Xi Jinping, președintele francez Emmanuel Macron și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în Sala Mare a Poporului, Sursa: aici

În după-amiaza aceleiași zile, a avut loc o întâlnire tripartită Franța – China – UE la Sala Mare a Poporului din Beijing, la care au participat președintele francez Emmanuel Macron, președintele chinez Xi Jinping și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Xi Jinping a subliniat că vizita comună a președintelui Macron și a președintei Ursula von der Leyen în China reflectă voința pozitivă a părții europene de a dezvolta relațiile cu China și este în concordanță cu interesele comune ale Chinei și ale Uniunii Europene. China și UE trebuie să fie consecvente dialogului și cooperării, să apere pacea și stabilitatea mondială, să promoveze dezvoltarea și prosperitatea, să stimuleze progresul civilizației umane și să își unească mâinile pentru a aborda provocările globale.

Foto: Cui Hongjian, directorul Departamentului de Studii Europene de la Institutul Chinez de Studii Internaționale din China, Sursa: aici

„Stabilitate”, „restartare” și „impulsionare”, au fost cele trei cuvinte folosite de Cui Hongjian, directorul Departamentului de Studii Europene de la Institutul Chinez de Studii Internaționale din China, într-un interviu cu un reporter de la Global Times din data de 6 aprilie, pentru a descrie caracteristicile întâlnirii dintre șefii de stat ai Chinei și Franței. Acesta a declarat că, în prezent, rezultatele întâlnirii sino-franceze sunt destul de clare, iar progresul relațiilor bilaterale sino-franceze a spulberat în mare măsură o parte din îndoielile din Europa din ultimii doi sau trei ani. În opinia lui, deși progresul relațiilor sino-franceze nu va putea fi imediat vizibil la nivelul relațiilor sino-europene, efectele acestei vizite vor deveni vizibile în timp.

Sun Keqin, expert în probleme legate de Europa și cercetător la Institutele Chinei de Relații Internaționale Contemporane (*CICIR, abrevierea în limba engleză), a declarat reporterului Global Times că, în ultimii ani, între China și Europa a existat atât competiție, cât și cooperare. Cu toate acestea, recent Uniunea Europeană a evidențiat „confruntarea instituțională” dintre China și UE, amplificând unilateral unele contradicții. Merită subliniat faptul că, în timp ce China luptă împotriva problemelor care îi amenință propria suveranitate, securitatea și interesele de dezvoltare, ea a sprijinit întotdeauna Uniunea Europeană în probleme strategice majore precum integrarea europeană, statutul internațional al monedei euro, autonomia strategică europeană și solidaritatea europeană, ceea ce a creat premisele unei „primăveri calde” în relațiile China-UE.

China și Franța au semnat mai multe acorduri, refuzând astfel „decuplarea”

Potrivit informațiilor publice, Macron a fost însoțit de o delegație de peste 60 de persoane, inclusiv directori de la Airbus, Alstom și EDF.

Potrivit Agenției de știri Xinhua, după întâlnirea propriu-zisă, cei doi șefi de stat au semnat mai multe documente de cooperare bilaterală în domenii precum agricultura, alimentația, știința și tehnologia, aviația, energia nucleară, dezvoltarea durabilă și cultura.
Potrivit Agence France-Presse, producătorul european de avioane Airbus a declarat pe 6 aprilie că va deschide o a doua linie finală de asamblare în China pentru a-și dubla capacitatea de producție. Pe contul oficial de WeChat Airbus, a fost făcut public faptul că, în prezența celor doi șefi de stat, Airbus a semnat un nou acord de cooperare cu partenerii din industria aviației chineze și va construi o a doua linie de producție în Tianjin pentru a extinde seria A320. Capacitatea finală de asamblare a aeronavei contribuie la obiectivul global al Airbus de a atinge o producție lunară de 75 de avioane din seria A320 până în 2026.

O declarație emisă de Palais de l’Élysée în data de 6 aprilie preciza că, în timpul vizitei lui Macron în China, cele două părți au semnat o serie de acorduri de cooperare în domeniul energiei, iar Grupul EDF a semnat acorduri cu China General Nuclear Power Group și China Energy Investment Group privind tranzacțiile cu energie nucleară și eoliană offshore.

„Vizita președintelui francez Macron în China este o oportunitate pentru a consolida cooperarea bilaterală dintre China și Franța. Cred că această vizită va da, de asemenea, un nou impuls și va crea o nouă atmosferă cooperării de afaceri sino-franceze”, a declarat Zhongnan Li Ting, Secretar al Comitetului de Partid și președintele Institutului de Design Arhitectural din China într-un interviu cu cei de la Global Times. Pe 6 aprilie, Institutul de Design Arhitectural Zhongnan și Dassault Systèmes au semnat în prezența miniștrilor de comerț din cele două țări o scrisoare de intenție de cooperare. El a declarat că în ultimii ani, întreprinderile din cele două țări au menținut o comunicare strânsă și de înaltă calitate prin diverse metode online și offline, iar cooperarea în economia verde, transformarea digitală, aerospațială, producția de automobile și alte domenii a continuat să se intensifice.

Foto: Thierry Weulersse, CEO-ul Thales China, Sursa: aici

Vizita președintelui Macron în China este, fără îndoială, un impuls puternic în schimburile economice și comerciale sino-franceze după pandemie, a declarat pe 6 aprilie, în timpul unui interviu cu Global Times Thierry Weulersse, CEO-ul Thales China, o companie franceză care a participat la activități comerciale.

Wei Tianrui a declarat că șefii de stat ai Chinei și ai Franței au confirmat că cele două părți vor aprofunda cooperarea în domeniul aerospațial și vor stimula noi puncte de creștere ale cooperării, cum ar fi dezvoltarea energiei verde și inovația tehnologică. Încurajat de acest lucru, Thales va continua să aducă o importantă plus valoare clienților chinezi în următorul deceniu.

În prezent, modul în care se dezvoltă principala activitate a Thales pe piața chineză manifestă tendințe încurajatoare, acoperind sectoare precum transportul aerian, dezvoltarea infrastructurii (inclusiv aeroporturi noi și orașe inteligente), piața vehiculelor electrice, explorarea spațiului, cercetarea științifică și securitatea cibernetică.

Foto: Zheng Ruolin, expert în probleme franceze, Sursa: aici

Tot în data de 6 aprilie, Zheng Ruolin, expert în probleme franceze, cercetător la Institutul de Cercetare din cadrul Universității Fudan din Shanghai, a declarat celor de la Global Times că, în ciuda contextului relației reci dintre China și Uniunea Europeană, faptul că încă mai pot fi obținute rezultate atât de pozitive în cooperarea sino-franceză poate fi privit ca un fel de „revenire la Charles de Gaulle.” Deși acest model de politică externă independentă din istoria Franței a fost șters astăzi, totuși mai există unele urme.

„Europa este regiunea care s-a bucurat cu adevărat de dividendele sfârșitului Războiului Rece și înțelege mai bine decât alte regiuni că blocarea sau decuplarea economică este o sabie cu două tăișuri. Deși Vietnamul și India au demonstrat o dezvoltare viguroasă, ele nu pot înlocui poziția Chinei ca a doua cea mai mare economie din lume și cea mai mare putere de producție, cu atât mai puțin relațiile comerciale strânse dintre China și Europa. Mai ales după ce China și-a ajustat politicile pentru combaterea pandemiei, perspectiva unei dezvoltări economice rapide a Chinei este un „impuls puternic” pentru întreaga Europă.”, a adăugat Su Keqin în timpul interviului.

Un pas important spre găsirea unei soluții politice în ceea ce privește criza ucraineană

Pe lângă cooperarea pragmatică economică și comercială, criza ucraineană este considerată unul dintre subiectele importante ale acestei întâlniri tripartite (Franța – China – UE). Înainte de întâlnirea șefilor de stat ai Chinei și ai Franței, Macron a declarat că speră să colaboreze cu președintele chinez pentru a găsi o „cale care poate ajuta la rezolvarea pașnică a crizei ucrainene”.

„China este în prezent una dintre puținele țări din lume, sau chiar singura țară din întreaga lume, care își poate asuma rolul de catalizator de pace în conflictul Rusia-Ucraina”, a declarat înainte de această vizită, un oficial al Palatului Élysée. Acesta a mai adăugat că, Macron nu va contesta „liniile roșii” ale Chinei în chestiuni precum condamnarea Rusiei în timpul vizitei sale în China. Potrivit analizei, acel oficial a declarat că, deși China și Franța au poziții diferite cu privire la criza ucraineană, poziția Franței s-a distanțat de cele radicale manifestate în opinia publică britanică și americană.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției de știri Xinhua din data de 6 aprilie, referitor la criza din Ucraina, partea chineză a declarat că este dispusă să colaboreze cu cea franceză pentru a solicita comunității internaționale: să manifeste reținere și să evite acțiuni care să deterioreze și mai mult situația sau chiar să conducă la pierderea controlului; să respecte cu strictețe dreptul internațional umanitar, să evite atacurile împotriva civililor și a instalațiilor civile și să protejeze victime ale conflictelor precum femeile și copiii; să îndeplinească angajamentul solemn de a nu folosi arme nucleare și de a nu se angaja în război nuclear, să se opună utilizării armelor biologice și chimice în orice circumstanțe și atacurilor armate asupra instalațiilor nucleare civile precum centralele nucleare; să reia discuțiile de pace cât mai curând posibil, în conformitate cu scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite, să ia în considerare preocupările legitime de securitate ale tuturor părților, să caute soluții politice și să construiască un cadru de securitate european echilibrat, eficient și durabil; să coopereze pentru a face față efectelor de propagare ale crizei din Ucraina în alimentație, energie, finanțe, transport și alte domenii și să reducă impactul negativ al crizei ucrainene asupra lumii, în special în țările în curs de dezvoltare.

Cui Hongjian a declarat celor de la Global Times că poziția Chinei și a Franței cu privire la criza din Ucraina ar trebui să fie rezultatul căutării unui consens în ceea ce privește documentul „ Poziţia Chinei cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene”, formulat în douăsprezece puncte de partea chineză, prin care aceasta a oferit o soluție pentru rezolvarea acestei crize. Cele 5 puncte din manuscris sunt toate incluse în cele 12 principii ale Chinei, care  reprezintă în mare măsură preocupările majorității țărilor europene cu privire la potențiala escaladare și extindere a crizei ucrainene. Consensul la care au ajuns China și Franța cu privire la problema Ucrainei poate deveni un pas important în soluționarea politică de către Europa a acestei crizei și semnifică, de asemenea, că comunitatea internațională reprezentată de China își va spori eforturile de convingere și de promovare a negocierilor de pace.

Sun Keqin consideră că, de la izbucnirea conflictului dintre Rusia și Ucraina, situația din Europa a intrat într-o „situație fără ieșire”, anume „lupta este fără rost, dar nici nu te poți retrage.” Prin urmare, după ce China a lansat documentul „Poziţia Chinei cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene”, liderii europeni speră și ei să vadă dacă pot găsi niște soluții din China în noul context, mai ales că relația dintre Europa și Rusia a intrat într-un impas major, iar China păstrează o relație foarte bună cu Federația Rusă. În această domeniu, există spațiu generos de cooperare între cele două părți. Acesta a declaratcă, deși după izbucnirea conflictului dintre Rusia și Ucraina, relația dintre Statele Unite și Europa este din ce în ce mai apropiată, cooperarea cu Statele Unite nu poate rezolva complet problemele Europei, iar Statele Unite nu vor analiza problemele dintr-o perspectivă europeană atunci când vine vorba despre interese.Astăzi, indiferent de direcția în care ne îndreptăm, fie ea una a dezvoltării pașnice sau a unui nou Război Rece al blocurilor și al ideologiei, Franța, în calitate de lider european și putere globală, trebuie să ia în considerare aceastră realitate cu toată seriozitatea.

Merită menționat faptul că, în ziua în care Macron a ajuns la Beijing, „Le Figaro” a publicat o analiză prin care sublinia că concurența dintre China și Statele Unite putea provoca riscul unei „escaladări a confruntării”, însă ambițiile Franței au determinat-o să aleagă o cale diferită de cea a Statelor Unite în relațiile cu China. „Pentru China, poziția noastră este diferită de cea a Statelor Unite, pentru că interesele noastre (ale Franței și ale Statelor Unite) sunt diferite”, a declarat un oficial de la Palatul Elysée într-un comunicat.

O singură vizită nu poate rezolva toate problemele, dar poate deveni un element cheie în „oprirea căderii și revenirea la o relație echilibrată” între China și UE Dacă cele două părți încearcă să rezolve problemele prin mai mult dialog, relațiile dintre China și Europa pot avea în continuare un viitor strălucit”, a declarat Sun Keqin.

Sursa: aici, 6 Aprilie 2023.

Echipa de traducători a Centrului de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul ISPRI: Paula Toma (coordonator proiect „China la zi”), Diana Ghinea, Cristian Oancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *