Beijing-ul despre AUKUS, India şi cazul Meng Wanzhou. China la zi (22 – 30 septembrie 2021)

În numărul de astăzi, vă prezentăm declarațiile oficiale ale purtătorilor de cuvânt ai Ministerului chinez al Afacerilor Externe și cele mai importante articole din presa chineză din perioada 22-30 septembrie 2021.

Dorim să precizăm că, în China, Ministerul de Externe își exprimă poziția față de anumite probleme prin conferințe de presă, organizate aproape zilnic, în cadrul cărora, purtătorii de cuvânt răspund la întrebările diferitelor mass-media.

Iată principalele subiecte dezbătute în această perioadă (SUMAR):

Declarații oficiale pe următoarele subiecte:

  1. Cum vede China parteneriatul dintre SUA, Regatul Unit și Australia (AUKUS) în ceea ce privește dezvoltarea submarinelor cu propulsie nucleară (calup de știri):
    1. Cooperarea dintre SUA, Regatul Unit și Australia privind submarinele nucleare va submina grav pacea și stabilitatea regională, va intensifica cursa înarmărilor și va afecta eforturile internaționale de neproliferare nucleară (22 sept 2021)
    2. China își exprimă profunda îngrijorare în privința cooperării dintre SUA, Marea Britanie și Australia în dezvoltarea submarinelor cu propulsie nucleară.( (22 sept 2021)
    3. Comunitatea internațională, inclusiv China, are motive întemeiate să pună la îndoială sinceritatea Australiei în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor sale de neproliferare nucleară (23 sept 2021)
    4. Cooperarea SUA-Regatul Unit-Australia (AUKUS) este prost concepută (24 sept 2021)
    5. Întrebările ridicate de viceministrul rus de externe Ryabkov reflectă de fapt preocupările comune ale comunității internaționale (31 sept 2021).
  2. Fiind o platformă principală pentru cooperarea economică internațională, G20 ar trebui să se bazeze pe propria poziționare și să joace un rol constructiv în procesul de căutare a păcii, de promovare a dezvoltării și de construire a unui consens în Afganistan (23 sept 2021)
  3. China a considerat întotdeauna că reluarea implementării complete și eficiente a Planului comun de acțiune cuprinzător îndeplinește interesele comune ale tuturor părților (24 sept 2021)
  4. Împreună cu comunitatea internațională, China va continua să depună eforturi pentru a elimina rasismul și de a construi o lume în care toată lumea este egală (24 sept 2021)
  5. China și Pakistan sunt parteneri strategici, indiferent de situație (24 sept 2021)
  6. Sperăm că India va respecta cu strictețe tratatele și acordurile respective semnate de cele două țări și va întreprinde acțiuni concrete pentru a proteja pacea și stabilitatea în zonele de frontieră China-India! (24 sept 2021)
  7. Un număr mare de  companii străine consideră China destinația principală pentru investiții (24 sept 2021)
  8. Cu privire la cazul Meng Wanzhou (calup de știri):
  9. Cazul Meng Wanzhou este o capcană și o persecuție împotriva cetățenilor chinezi, un act prin care se dorește a suprima companiile chinezești de înaltă tehnologie, cum este Huawei (27 sept 2021)
  10. Partidul și guvernul chinez au acordat întotdeauna o mare importanță protejării drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor și întreprinderilor chineze (27 sept 2021)
  11. Dacă chiar este necesar să folosim cuvântul „victorie”, atunci aceasta este o victorie a poporului chinez și a dreptății (27 sept 2021)
  12. Canada ar trebui să tragă unele învățăminte și să acționeze conform propriilor interese (27 sept 2021)
  13. În viziunea noastră, Canada va deschide bine ochii, va recunoaște situația și sperăm noi, va adopta o politică rațională și pragmatică față de China (28 sept 2021).

Declarații oficiale pe următoarele subiecte:

1. Parteneriatul dintre SUA, Regatul Unit și Australia (AUKUS) în ceea ce privește dezvoltarea submarinelor cu propulsie nucleară (calup de știri)

  1.  Cooperarea dintre SUA, Regatul Unit și Australia privind submarinele nucleare va submina grav pacea și stabilitatea regională, va intensifica cursa înarmărilor și va afecta eforturile internaționale de neproliferare nucleară

MAS TV: Franța și-a rechemat ambasadorii din SUA și Australia, după ce Statele Unite și Regatul Unit au anunțat cooperarea cu Australia în ceea ce privește dezvoltarea submarinelor cu propulsie nucleară. Unii comentatori sunt de părere că alianța militară triunghiulară (AUKUS) dintre SUA, Marea Britanie și Australia arată că SUA cooperează cu Europa numai atunci când este convenabil. Ce are de comentat partea chineză pe această temă?

Zhao Lijian: Cooperarea dintre SUA, Regatul Unit și Australia privind submarinele nucleare va submina grav pacea și stabilitatea regională, va intensifica cursa înarmărilor și va afecta eforturile internaționale de neproliferare nucleară.Acesta contravine dorințelor țărilor din regiune. Cele trei țări ar trebui să renunțe la mentalitatea sumă zero a Războiului Rece și la o perspectivă geopolitică îngustă și să urmeze tendința vremurilor de pace și de dezvoltare și să nu mai formeze blocuri sau clici.

Sursă: http://www.chinanews.com/gn/2021/09-22/9571240.shtml, 22 sept 2021.

Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei/ Foto: Conferința de presă a Ministerului chinez al Afacerilor Externe, 22 septembrie 2021.

  • China își exprimă profunda îngrijorare în privința cooperării dintre SUA, Marea Britanie și Australia în dezvoltarea submarinelor cu propulsie nucleară

China Daily: Pe 15 septembrie, SUA, Regatul Unit și Australia au anunțat crearea unui parteneriat militar potrivit căruia Regatul Unit și SUA vor ajuta Australia să dezvolte și să lanseze submarine cu propulsie nucleară. Multe țări din regiune și-au exprimat îngrijorarea cu privire la acest pact și au subliniat importanța onorării angajamentelor de neproliferare nucleară de către Australia, considerând că această mișcare a Australiei va intensifica cursa înarmărilor nucleare în regiunea indo-pacifică. Ce are de comentat partea chineză pe această temă?

Zhao Lijian: China își exprimă profunda îngrijorare în privința cooperării dintre SUA, Marea Britanie și Australia în dezvoltarea submarinelor cu propulsie nucleară. Această acțiune intensifică în mod deliberat tensiunile regionale, stimulează cursa înarmărilor, amenință pacea și stabilitatea regională și subminează eforturile internaționale de neproliferare nucleară.Recent, multe țări din regiune și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilele consecințe negative ale cooperării dintre SUA, Marea Britanie și Australia.

Comunitatea internațională consideră că această cooperare prezintă un risc serios de proliferare nucleară și încalcă „Tratatul de Neproliferare Nucleară”. Este posibil ca SUA și Marea Britanie să exporte în Australia uraniu îmbogățit cu o puritate de 90% sau chiar mai mult, care este un material nuclear de calitate pentru arme. Fiind un stat care nu posedă arme nucleare, achiziția de uraniu îmbogățit de către Australia prezintă riscuri serioase de proliferare nucleară. Cu toate acestea, actualul mecanism de protecție al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) nu poate verifica dacă Australia va folosi uraniul în reactoarele de putere ale submarinelor nucleare pentru arme nucleare. China consideră că preocupările comunității internaționale cu privire la această problemă sunt pe deplin justificate și rezonabile.

Cooperarea dintre SUA, Regatul Unit și Australia în ceea ce privește dezvoltarea submarinelor cu propulsie nucleară (care prezintă un risc serios de proliferare nucleară), dovedește încă o dată că SUA și Regatul Unit urmăresc „standarde duble” și că fac din cooperarea nucleară un instrument de joc geopolitic. În același timp, oferă comunității internaționale toate motivele pentru a pune la îndoială sinceritatea Australiei, în calitate de stat care nu posedă arme nucleare, care ia parte la „Tratatul de Neproliferare Nucleară”.

China îndeamnă cele trei țări să țină seama de vocea comunității internaționale, să renunțe la mentalitatea depășită a războiului rece și la perspectiva geopolitică restrânsă, să revoce această decizie greșită, să îndeplinească cu fidelitate obligațiile internaționale de neproliferare nucleară și să aducă mai multe contribuții în ceea ce privește pacea regională.

Sursă: https://new.qq.com/rain/a/20210922A08XIO00, 22 sept 2021.

  • Comunitatea internațională, inclusiv China, are motive întemeiate să pună la îndoială sinceritatea Australiei în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor sale de neproliferare nucleară

Kyodo News: Aș dori să vă adresez o întrebare cu privire la achiziția de submarine nucleare a Australiei. Ieri, Ministerul de Externe al Chinei și-a exprimat opoziția față de dezvoltarea submarinelor nucleare din Australia, însă, din câte știu, Armata Populară de Eliberare a Chinei deține destul de multe submarine nucleare. În acest caz, înseamnă că Ministerul Externe al Chinei nu va construi niciun submarin nou cu energie nucleară în viitor?

Zhao Lijian: Referitor la întrebarea adresată de dumneavoastră, am răspuns ieri la trei întrebări pentru a face o detaliere clară asupra poziției Chinei. În calitate de stat care nu posedă arme nucleare în temeiul „Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare” (TNP) și care ia parte la Tratatul privind zona liberă nucleară din Pacificul de Sud, cunoscut sub numele de Tratatul de la Rarotonga, Australia introduce acum tehnologia submarină nucleară de valoare strategică și militară.

Comunitatea internațională, inclusiv China, are motive întemeiate să pună la îndoială sinceritatea Australiei în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor sale de neproliferare nucleară. Dacă China, un stat care deține arme nucleare și ia parte la „Tratatul de Neproliferare Nucleară”, va construi noi submarine nucleare, este o problemă complet diferită.

Sursă: http://news.china.com.cn/txt/2021-09/23/content_77770611.htm, 23 sept 2021.

  • Cooperarea SUA-Regatul Unit-Australia (AUKUS) este prost concepută

CNR: Unii oameni de știință au afirmat recent că este probabil ca furnizarea de tehnologie submarină nucleară de către SUA și Marea Britanie Australiei să implice uraniu îmbogățit cu o puritate de peste 93% , care ar putea avea riscuri de proliferare nucleară. Reprezentantul permanent al Iranului la Viena a criticat unele țări pentru că făceau remărci negative cu privire la activitățile nucleare ale Iranului, însă nu a menționat nimic despre faptul că SUA și Marea Britanie se pregătesc să exporte uraniu în Australia, ceea ce este standard dublu tipic. Ce are de comentat partea chineză pe această temă?

Zhao Lijian: China consideră că îngrijorările anumitor țări și ale unor  oameni de știință cu privire la riscurile de proliferare nucleară pe care le prezintă AUKUS sunt total justificate și legitime. Cooperarea SUA-Regatul Unit-Australia (AUKUS) este prost concepută.

În primul rând, AUKUS prezintă riscuri serioase de proliferare nucleară și încalcă „Tratatul de Neproliferare Nucleară”. Submarinele nucleare americane folosesc uraniu îmbogățit cu o puritate de peste 90%, care este un material nuclear de calitate pentru arme.

Exportul de submarine nucleare din SUA și Marea Britanie în Australia, un stat cu arme non-nucleare, reprezintă un transfer de material nuclear extrem de sensibil și de tehnologii și echipamente conexe. În plus, mecanismul de protecție al AIEA nu poate monitoriza în mod eficient dacă Australia ar folosi uraniu pentru armele nucleare. Australia știe acest lucru, dar renunță la achiziționarea de submarine alimentate convențional și se îndreaptă către Statele Unite și Marea Britanie pentru a cumpăra submarine nucleare. Așadar, care este intenția Australiei? Ar trebui să existe un mare semn de întrebare cu privire la sinceritatea sa de a-și îndeplini obligațiile de neproliferare în calitate de stat non-armă nucleară parte la TNP.

În al doilea rând, cooperarea SUA-Regatul Unit-Australia demonstrează încă o dată faptul că SUA și Marea Britanie adoptă standarde duble în ceea ce privește exportul nuclear, ceea ce va submina grav eforturile internaționale de neproliferare nucleară. SUA resping de mult exportul de uraniu către statele care nu dețin armă nucleare pentru a împiedica Peninsula Coreeană și Iranul să achiziționeze uraniu și să promoveze o îmbogățire redusă a reactoarelor de uraniu. Însă, pentru a-și atinge obiectivele geopolitice, SUA au făcut excepții pentru unele țări. AUKUS este cel mai recent caz. Acțiunea celor trei țări va trimite un mesaj greșit lumii, va încuraja alte state care nu dețin arme nucleare să facă același lucru, aducând  un impact negativ de anvergură asupra rezolvării problemelor fierbinți de neproliferare din regiune. Mai mult, introducerea submarinelor nucleare în Australia va submina Tratatul privind zona liberă nucleară din Pacificul de Sud și eforturile țărilor ASEAN de a construi o zonă fără arme nucleare în Asia de Sud-Est.

În al treilea rând, SUA, Regatul Unit și Australia sunt lideri care, în opinia lor, de mulți ani de zile au făcut eforturi la nivel internațional de neproliferare nucleară, dar în realitate este contrar opus, s-a dovedit că se proliferează.

China îndeamnă încă o dată cele trei țări să țină seama de vocea comunității internaționale, să renunțe la mentalitatea învechită de sumă zero și la perspectiva geopolitică restrânsă, să revoce decizia greșită, să îndeplinească cu fidelitate obligațiile internaționale de neproliferare și să aducă mai multe contribuții în ceea ce privește pacea regională.

Sursă: https://world.huanqiu.com/article/44tru7r3jjw, 24 sept 2021.

  • Întrebările ridicate de viceministrul rus de externe Ryabkov reflectă de fapt preocupările comune ale comunității internaționale.

Macau Monthly: Potrivit știrilor, pe 29 septembrie, Sun Kim, ambasadorul SUA în Indonezia și reprezentantul special al SUA pentru Coreea de Nord ar fi declarat în cadrul unui forum online că AUKUS este o inițiativă „orientată spre viitor și pozitivă” și că nu va amenința stabilitatea regiunii Indo-Pacificului. El a spus că nu este îngrijorat de faptul că AUKUS ar provoca o cursă a înarmărilor sau proliferarea nucleară. Ce are de comentat partea chineză pe această temă?

Hua Chunying: Am luat act de știrile pe care le-ați menționat. De fapt, în ultimele zile, diferite părți ale comunității internaționale și-au exprimat îngrijorarea cu privire la cooperarea dintre SUA, Marea Britanie și Australia privind dezvoltarea submarinelor cu propulsie nucleară. Mă întreb de unde vine încrederea în remarcile ambasadorului SUA în Indonezia și pe ce se bazează această încredere. De fapt, Sergey Ryabkov, viceministrul rus de Externe, a declarat zilele trecute că Rusia a ridicat o serie de întrebări SUA, referitoare la înființarea AUKUS, inclusiv dacă cooperarea cu submarinele nucleare se corelează cu cerințele internaționale de neproliferare.

China consideră că AUKUS prezintă un risc serios de proliferare nucleară, ceea ce reprezintă o încălcare evidentă a „Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare” . Nu numai că va avea un impact profund asupra sistemului internațional de neproliferare nucleară, dar reprezintă, de asemenea, o amenințare reală pentru pacea și stabilitatea regională. Întrebările ridicate de viceministrul rus de externe Ryabkov reflectă de fapt preocupările comune ale comunității internaționale.

Cele trei țări ar trebui să trateze cu seriozitate preocupările tuturor părților și să răspundă la fiecare dintre ele:

În primul rând, în ce fel pot confirma SUA faptul că furnizarea de uraniu îmbogățit de înaltă calitate îndeplinește normele și cerințele internaționale de neproliferare?

În al doilea rând, cum se asigură Australia că uraniul îmbogățit de înaltă calitate nu se abate de la garanțiile eficiente ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică?

În al treilea rând, dacă Australia, un stat care nu are arme nucleare, poate deține uraniu îmbogățit, atunci din ce motiv SUA, Marea Britanie și Australia se opun Coreei de Nord, Iranului și altor țări să facă același lucru?

În al patrulea rând, dacă SUA pot transfera în mod flagrant materiale nucleare și tehnologii nucleare extrem de sensibile în Australia, fără a ține cont de normele internaționale și de riscurile de proliferare nucleară, atunci ar trebui să oprească imediat sancțiunile unilaterale asupra altor persoane, inclusiv Coreei de Nord, Iranului și altor țări pe motivul dezvoltării tehnologiilor nucleare ?

În al cincilea rând, dacă toate țările ignoră regulile și desfășoară activități de proliferare nucleară, așa cum au făcut SUA, Marea Britanie și Australia, atunci care mai este autoritatea și semnificația existenței „Tratatului de Neproliferare Nucleară” și a sistemului internațional de neproliferare?

Ieri, consilierul de stat, Wang Yi a subliniat în convorbirile telefonice cu miniștrii de externe din Malaezia și Brunei că AUKUS poate aduce cinci pericole în regiune.

În primul rând, ar putea crea riscuri și șocuri de proliferare nucleară pentru sistemul internațional de neproliferare.

În al doilea rând, ar putea induce o nouă rundă a cursei înarmărilor, întrucât alte țări ar putea urma exemplul și chiar să treacă pragul nuclear.

În al treilea rând, ar putea submina prosperitatea și stabilitatea regională și ar putea crea tensiuni regionale.

În al patrulea rând, ar putea submina eforturile țărilor ASEAN de a construi o zonă fără arme nucleare în Asia de Sud-Est.

În al cincilea rând, ar putea duce la renașterea mentalității Războiului Rece, provocarea confruntării blocurilor și a jocurilor geopolitice cu sumă zero în regiune.

De asemenea, vreau să subliniez faptul că AUKUS, la fel ca Quad, este supus și servește strategiei indo-pacifice cu dominanță SUA. Acesta caută să înceapă lucrurile din nou în regiune și este o mișcare împotriva tendințelor vremurilor. Țările regionale și comunitatea internațională ar trebui să fie prudente și să se opună acestui lucru. China va menține dialogul cu secretariatul și alte state membre ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică pentru a apăra hotărât autoritatea și eficacitatea sistemului internațional de neproliferare.

Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al MAE al Chinei/ Foto: Conferința de presă regulată a MAE al Chinei

Sursă: http://world.people.com.cn/n1/2021/0930/c1002-32244328.html, 30 sept 2021.

2. Fiind o platformă principală pentru cooperarea economică internațională, G20 ar trebui să se bazeze pe propria poziționare și să joace un rol constructiv în procesul de căutare a păcii, de promovare a dezvoltării și de construire a unui consens în Afganistan

CCTV: Astăzi a avut loc o reuniune organizată prin conferință video a miniștrilor de externe ai Grupului celor 20 (G20) cu privire la situația din Afganistan. Ne puteți oferi mai multe informații despre participarea Chinei la această reuniune?

Zhao Lijian: Pe 23 septembrie, consilierul de stat și ministrul de externe, Wang Yi a participat la conferința video a miniștrilor de externe ai G20 cu privire la situația din Afganistan. Acesta a declarat că G20, ca o platformă principală pentru cooperarea economică internațională, ar trebui să se bazeze pe propria poziționare și să joace un rol constructiv în procesul de căutare a păcii, de promovare a dezvoltării și de a construi un consens în Afganistan. Partea chineză a făcut următoarele șase propuneri:

În primul rând, este urgentă asistența umanitară. China a decis să furnizeze materiale în valoare de 200 milioane RMB în Afganistan, inclusiv donarea primului lot de 3 milioane de doze de vaccinuri COVID-19. Partea chineză speră că țările responsabile pentru situația actuală din Afganistan vor reflecta profund asupra acțiunilor lor și că vor întreprinde acțiuni prompte și concrete pentru a ușura dificultățile poporului afgan.

În al doilea rând, trebuie să înceteze impunerea de sancțiuni economice. Diferitele sancțiuni sau restricții unilaterale asupra Afganistanului ar trebui ridicate. Rezervele externe ale Afganistanului sunt proprietate națională și nu pot fi folosite ca mijloc pentru a exercita  presiuni politice asupra Afganistanului. China solicită membrilor G20 să adopte în mod activ măsuri practice pentru a ajuta la reducerea presiunii de lichiditate în Afganistan.

În al treilea rând, interacțiunile și implicarea trebuie să fie inclusive. Comunitatea internațională ar trebui să sprijine poporul afgan în alegerea în mod independent a unei căi de dezvoltare adecvate condițiilor naționale și, în cele din urmă, să construiască o structură politică largă și incluzivă, respectând drepturile de bază ale minorităților etnice, femeilor și copiilor și urmând o politică externă pașnică de bună vecinătate și prietenie cu alte țări, în special cu țările vecine.

În al patrulea rând, ar trebui aprofundată cooperarea împotriva terorismului. Comunitatea internațională ar trebui să aibă în vedere viziunea unei comunități cu un viitor comun pentru omenire, să construiască un front unit împotriva terorismului, să se opună standardelor duble și combaterii terorismului selectiv. Să împiedice Afganistanul să devină din nou un teren de reproducere și adăpost pentru terorism.

În al cincilea rând, problema refugiaților are și cauze majore, obiective. SUA și țările NATO ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru soluționarea problemei refugiaților și a migranților din Afganistan. Comunitatea internațională ar trebui, de asemenea, să ajute Afganistanul să accelereze reconstrucția economică și să reducă fundamental numărul de refugiați și migranți.

În al șaselea rând, diverse mecanisme ar trebui să se coordoneze pentru o mai mare eficiență. China susține rolul ONU ca principal canal pentru menținerea păcii și stabilității și pentru promovarea asistenței umanitare în Afganistan și îndeamnă Misiunea de Asistență a ONU în Afganistan și alte agenții ONU să își îndeplinească cu seriozitate îndatoririle. Toate mecanismele multilaterale implicate în Afganistan sunt binevenite pentru a se folosi de punctele lor forte pentru a veni în sprijinul Afganistanului.

Sursă: http://news.china.com.cn/txt/2021-09/23/content_77770611.htm , 23 sept 2021.

Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe/ Foto: Conferința de presă regulată a MAE al Chinei, 23 septembrie 2021.

3. China a considerat întotdeauna că reluarea implementării complete și eficiente a Planului comun de acțiune cuprinzător îndeplinește interesele comune ale tuturor părților

Hubei Media Group: Potrivit știrilor, pe 21 septembrie, președintele Iranului, Ebrahim Raisi, în declarația sa la dezbaterea generală a Adunării Generale a ONU, a criticat  retragerea intenționată a SUA din „Planul comun de acțiune cuprinzător” și sancțiunile lor asupra Iranului pe fondul COVID-19. Acesta a mai declarat că toate părțile ar trebui să pună în aplicare cu fidelitate rezoluțiile Planului comun de acțiune cuprinzător și ale Consiliului de Securitate al ONU. Ce are de comentat China pe această temă?

Zhao Lijian: Partea chineză a luat act de declarația președintelui Raisi „Armele nucleare nu au loc în doctrina noastră de apărare” și de faptul că a cerut tuturor părților să rămână fidele Planului comun de acțiune cuprinzător și că dialogurile care vizează eliminarea tuturor sancțiunilor asupra Iranului sunt benefice. China apreciază asta și consideră că reflectă atitudinea constructivă a Iranului de a susține Planul comun de acțiune cuprinzător și de a sprijini negocierile pentru reluarea conformității.

China a considerat întotdeauna că reluarea implementării complete și eficiente a Planului comun de acțiune cuprinzător îndeplinește interesele comune ale tuturor părților. În calitate de inițiator al tensiunii reînnoite în situația nucleară iraniană, SUA ar trebui să își remedieze politica greșită de presiune maximă asupra Iranului, să ridice toate sancțiunile ilegale asupra Iranului și măsurile restrictive împotriva terților și să lucreze pentru a relua negocierile și obținerea de rezultate la o dată timpurie. China va colabora cu toate părțile și va continua să facă eforturi neîncetate pentru a readuce Planul comun de acțiune cuprinzător pe drumul cel bun.

Sursă: http://www.gov.cn/xinwen/2021-09/24/content_5639132.htm, 24 sept 2021.

4. Împreună cu comunitatea internațională, China va continua să depună eforturi pentru a elimina rasismul și de a construi o lume în care toată lumea este egală

The Paper: Potrivit știrilor, reuniunea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU pentru a comemora cea de-a 20-a aniversare a adoptării „Declarației și Programului de acțiune de la Durban” a avut loc pe 22 septembrie. Am observat că SUA și alte câteva țări occidentale au lipsit de la această reuniune. Ce are de comentat partea chineză pe această temă?

Zhao Lijian: „Declarația și Programul de acțiune de la Durban” este steagul pentru mișcarea globală anti-rasistă și, de asemenea, un angajament comun al tuturor țărilor. SUA și câteva țări occidentale au boicotat în mod flagrant și au lipsit de la reuniune, ceea ce îi face pe oameni să se îndoiască de voința lor de a se opune rasismului și de a participa la cooperarea internațională anti-rasism.

Tocmai aceste țări au comis genocid împotriva indigenilor și au adoptat politica externă a colonialismului, a agresiunii și a jafului. În secolul XXI, aceste țări au încă probleme grave, cum ar fi, discriminarea rasială, infracțiunile motivate de ură, justiția injustă, și disparitatea dintre cei bogați și cei săraci. Tragediile „Nu pot respira!”(George Floyd) sunt sfâșietoare. Aceste țări ar trebui să înfrunte propria lor istorie rușinoasă, să întreprindă acțiuni reale pentru a elimina rasismul și pentru a îmbunătăți condiții de viață ale minorităților. Nu trebuie să rămână evazivi, nici măcar să se teamă de a face un gest.

Eliminarea tuturor formelor de rasism și permiterea tuturor să se bucure de demnitate și de drepturi egale este spiritul Cartei ONU și întruchiparea echității și justiției internaționale. Comunitatea internațională ar trebui să susțină o atitudine de „toleranță zero” față de rasism, să rupă ciclul vicios al inegalității sociale și al rasismului și să nu lase în urmă niciun individ și nicio țară. China sprijină „Declarația și Programul de acțiune de la Durban” și își va continua punerea în aplicare. Împreună cu comunitatea internațională, vom continua să depunem eforturi pentru a elimina rasismul și de a construi o lume în care toată lumea este egală.

Sursă: http://www.gov.cn/xinwen/2021-09/24/content_5639132.htm, 24 sept 2021.

5. China și Pakistan sunt parteneri strategici, indiferent de situație

Associated Press of Pakistan: Pe 23 septembrie, a avut loc prin conferință video cea de-a 10-a reuniune a Comitetului mixt de cooperare a coridorului economic China-Pakistan, la care au participat înalți oficiali din Pakistan și China. Ce are de comentat partea chineză pe această temă?

Zhao Lijian: Pe 23 septembrie, a avut loc prin video conferință cea de-a 10-a reuniune a Comitetului mixt de cooperare pentru coridorul economic China Pakistan. Liderii Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă din China și Ministerul Pakistanului pentru Planificare, Dezvoltare și Inițiative Speciale au co-prezidat ședința, la care au participat aproximativ 200 de reprezentanți ai guvernelor, instituțiilor financiare și întreprinderilor din cele două țări. La ședință, a fost anunțată înființarea unui grup de lucru comun pentru industria tehnologiei informației, au fost semnate o serie de documente de cooperare și au anunțat semnarea acordurilor de cooperare între întreprinderi. Felicitări pentru întâlnirea reușită și rezultatele acesteia!

China și Pakistan sunt parteneri strategici, indiferent de situație. Coridorul economic China Pakistan este un proiect de referință și un proiect-pilot în cadrul inițiativei „Centura și Drumul”. De la propunerea inițiativei în 2013, Coridorul economic China Pakistan a obținut rezultate fructuoase și remarcabile. China este gata să colaboreze cu Pakistanul pentru a pune în aplicare cu seriozitate înțelegerea comună la care au ajuns liderii celor două țări și realizările comitetului mixt al coridorului.

Vom rămâne la modelul de cooperare „1 + 4” axat pe Coridorul economic China Pakistan și concentrându-ne pe portul Gwadar, energia, dezvoltarea infrastructurii și cooperarea industrială, vom crește rata de utilizare a infrastructurii existente. Vom evidenția cooperarea în sănătate, economie ecologică și digitalizare, vom intensifica cooperarea în industrii, știință și tehnologie, agricultură și mijloacele de trai ale oamenilor, astfel încât să construim Coridorul economic China Pakistan într-un program demonstrativ de dezvoltare de înaltă calitate în cadrul inițiativei „Centura și Drumul”, contribuind astfel la construirea unei comunități China-Pakistan și mai apropiate, cu un viitor comun în noua eră.

Sursă: http://www.gov.cn/xinwen/2021-09/24/content_5639132.htm, 24 sept 2021.

  • Sperăm că India va respecta cu strictețe tratatele și acordurile respective semnate de cele două țări și va întreprinde acțiuni concrete pentru a proteja pacea și stabilitatea în zonele de frontieră China-India

Bloomberg: Recent, India și-a reorganizat armata în patru entități mari, cea din est  fiind orientată spre China. Ce are de comentat Ministerul Afacerilor Externe pe această temă? Mai mult, India are în vedere formularea unui nou acord de gestionare a frontierelor, deoarece acordul inițial, care includea păstrarea armelor mici îndreptate spre sol atunci când patrulele se întâlnesc pe frontiera disputată pentru a preveni un accident, nu funcționează, cel puțin în viziunea Indiei. Partea chineză consideră că are nevoie de noi protocoale de gestionare a frontierelor?

Zhao Lijian: De-a lungul anilor, seria de tratate și de acorduri semnate de China și de India privind menținerea păcii și a liniștii de-a lungul Liniei de Control Actual au jucat un rol important în menținerea stabilității situației frontierei chino-indiene. Incidentul de pe Valea Galwan de anul trecut a avut loc deoarece India a încălcat acordul semnat de cele două țări, trecând ilegal Linia de Control Actual, invadând teritoriul chinez. Sperăm că India va respecta cu strictețe tratatele și acordurile respective semnate de cele două țări și va întreprinde acțiuni concrete pentru a proteja pacea și stabilitatea în zonele de frontieră China-India!

Sursă: http://www.gov.cn/xinwen/2021-09/24/content_5639132.htm, 24 sept 2021.

  • Un număr mare de  companii străine consideră China destinația principală pentru investiții

Global Times: Potrivit unor rapoarte recente, unele companii străine din China și-au exprimat îngrijorarea cu privire la mediul de afaceri din China și la rentabilitatea afacerilor lor. Ce are de comentat Ministerul de Externe pe această temă?

Zhao Lijian: Nu am văzut niciun raport de tipul acesta, însă, ieri, Camera de Comerț Americană din Shanghai a publicat Raportul anual de afaceri din China pentru anul 2021. Iată câteva puncte esențiale din raport: 77,1% dintre companiile intervievate au raportat profituri în 2020, iar performanța acestora a depășit așteptările pieței; 82,8% dintre companiile interviewate vor obține o creștere a veniturilor în 2021. Majoritatea companiilor americane din China au încredere în piața chineză. 77,9% dintre acestea s-au descris ca fiind optimiste, fie ușor optimiste în ceea ce privește perspectivele lor de afaceri pe cinci ani; 59,5% dintre companii au declarat că își vor crește investițiile în China în 2021 comparativ cu 2020; 63,7% dintre companii intenționează să angajeze mai mulți oameni în China. Un număr mare de  companii străine consideră China destinația principală pentru investiții.

Faptele vorbesc mai tare decât cuvintele. Cred că, într-o oarecare măsură, acest raport reflectă viziunea pozitivă a companiilor străine, în special a companiilor americane asupra mediului de afaceri din China. Indiferent de modul în care unele mass-media fac rapoarte unilaterale asupra mediului de afaceri al Chinei și denigrează în mod deliberat economia chineză, companiile străine din China și-au făcut propriile alegeri prin acțiuni.

Ceea ce vreau să subliniez este că ritmul deschiderii Chinei către lumea exterioară va continua să crească. Vom continua să lucrăm cu alte părți pentru a împărtăși oportunitățile de dezvoltare prin deschidere și cooperare de tip câștig-câștig (win-win) și să oferim o garanție mai bună pentru investitorii străini de a investi și de a face afaceri în China.

De asemenea, este o manipulare pur politică faptul că unii oameni din SUA folosesc „companiile americane care operează în China pentru a prelua locuri de muncă din SUA” ca o scuză pentru a susține  „decuplarea” dintre China și Statele Unite. Potrivit Raportului de afaceri din China pentru 2021, aproape 80 de companii interviewate au declarat că activitățile lor în China le-au sporit oportunitățile de afaceri și de muncă ale companiei în Statele Unite. Acest lucru demonstrează încă o dată că „decuplarea” este nepopulară și duce doar la un punct mort. Persoanele din Statele Unite ar trebui să asculte mai mult vocile raționale și pragmatice ale companiilor americane și să facă alegerea corectă.

Sursă: http://www.gov.cn/xinwen/2021-09/24/content_5639132.htm, 24 sept 2021.

  • Cu privire la cazul Meng Wanzhou (calup de știri)
  1. Cazul Meng Wanzhou este o capcană și o persecuție împotriva cetățenilor chinezi, un act prin care se dorește a suprima companiile chinezești de înaltă tehnologie, cum este Huawei

CCTV:  Prin eforturile neîncetate ale guvernului chinez, doamna Meng Wanzhou s-a întors în China în noaptea de 25 septembrie. Poporul chinez este foarte entuziasmat de acest lucru, considerând că este o victorie pentru China, ceea ce a determinat o atenție deosebită din partea presei internaționale. Ce aveți de comentat pe această temă?

Hua Chunying:  Cazul Meng Wanzhou este o capcană și o persecuție împotriva cetățenilor chinezi, un act prin care se dorește a suprima companiile chinezești de înaltă tehnologie, cum este Huawei. Prin eforturile neîncetate ale guvernului chinez, doamna Meng Wanzhou s-a întors cu bine în China. Suntem foarte fericiți pentru această reușită!

După ce Meng Wanzhou a fost reținută fără temei la începutul lunii decembrie 2018, Partidul, guvernul chinez, cât și președintele Xi Jinping în persoană, au acordat o mare importanță acestui caz. Ministerul de Externe, împreună cu ambasadele Chinei din SUA și Canada și Consulatul Chinei din Vancouver au lucrat în diferite ocazii pentru a oferi protecție consulară și asistență doamnei Meng Wanzhou și au depus reprezentanțe solemne în SUA și Canada, cerând eliminarea acuzațiilor greșite emise împotriva lui Meng și asigurarea  întoarcerii în siguranță în China, cât mai devreme posibil. Alte departamente au depus, de asemenea, o muncă meticuloasă. Poporul chinez a dat dovadă de multă solidaritate, completând o petiție online prin care cerea Canadei eliberarea imediată și necondiționată a lui Meng, petiție care într-un timp foarte scurt a 15 milioane de semnături. Vestea reîntoarcerii lui Meng în China pe 25 septembrie seara a înregistrat 400 de milioane de aprecieri pe platforma online a China Media Group, ceea ce reprezintă mai mult decât populația combinată din SUA și Canada. În ultimele două zile, unii studenți au venit la Ministerul de Externe cu flori, exprimând recunoștință guvernului chinez pentru reîntoarcerea doamnei Meng și spunând că sunt mândri de patria lor. Este de-a dreptul emoționant! Așa cum a spus doamna Meng, „Fără o patrie puternică, nu aș fi liberă astăzi!”. Revenirea în siguranță a doamnei  Meng în China este rezultatul eforturilor neîncetate ale partidului și guvernului chinez, este rezultatul sprijinului puternic al oamenilor din toată țara. Justiția poate întârzia, dar nu poate fi niciodată absentă! Asta dovedește din nou că o Chină puternică sub conducerea PCC-ului va fi întotdeauna sprijinul fiecărui cetățean chinez. Partidul și guvernul chinez au o voința fermă și o capacitate puternică de a proteja drepturile și interesele legitime ale cetățenilor și companiilor chineze, precum și interesele și demnitatea partidului și a națiunii noastre. Nicio forță nu poate împiedica progresul Chinei!

Sursă: http://world.people.com.cn/n1/2021/0927/c1002-32239071.html, 27 sept 2021.

  • Partidul și guvernul chinez au acordat întotdeauna o mare importanță protejării drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor și întreprinderilor chineze

Bloomberg: Tocmai ați enumerat eforturile depuse de guvernul chinez pentru a asigura eliberarea lui Meng Wanzhou. Ați enumerat o serie de acțiuni pe care guvernul chinez le-a făcut pentru această eliberare. Implicarea guvernului în asigurarea eliberării sale din detenția canadiană, însoțirea lui Meng de către ambasadorul chinez și marea afișare a mass-mediei de stat la aterizarea din weekend au subminat argumentul că Huawei este independent de guvernul Chinei?

Hua Chunying: Partidul și guvernul chinez au acordat întotdeauna o mare importanță protejării drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor și întreprinderilor chineze. Ambasadorul Chinei în Canada, Cong Peiwu a însoțit-o pe doamna Meng Wanzhou înapoi în China.

Ați menționat că eforturile Chinei par să pună sub semnul întrebării independența companiei Huawei. În calitate de presă americană, ar trebui să știți că liderii SUA au exprimat în mai multe rânduri Chinei că speră companiilor americane să li se ofere mai multă comoditate și un mediu mai bun în operarea și cooperarea cu China. Asta înseamnă că nicio firmă americană nu este independentă? Care este relația dintre companiile americane și guvernul SUA? Cred că guvernul oricărei țări are responsabilitatea și obligația de a proteja drepturile și interesele legitime ale propriilor companii și cetățeni.

Sursă: http://world.people.com.cn/n1/2021/0927/c1002-32239071.html, 27 sept 2021.

  • Dacă chiar este necesar să folosim cuvântul „victorie”, atunci aceasta este o victorie a poporului chinez și a dreptății

The Paper: Unele mass-media au comentat că revenirea în siguranță a lui Meng Wanzhou în China a marcat o victorie majoră în lupta diplomatică a Chinei cu privire la cazul Meng Wanzhou. Sunteți de acord cu acest lucru?

Hua Chunying: Datorită eforturilor neîncetate ale guvernului chinez și sprijinului puternic al poporului chinez, doamna Meng Wanzhou s-a întors în China în siguranță, după mai bine de 1.000 de zile de detenție fără temei. Dacă chiar este necesar să folosim cuvântul „victorie”, atunci aceasta este o victorie a poporului chinez și a dreptății.

Sursă: http://world.people.com.cn/n1/2021/0927/c1002-32239071.html, 27 sept 2021.

  • Canada ar trebui să tragă unele învățăminte și să acționeze conform propriilor interese

CNN: China a subliniat în repetate rânduri că natura cazului lui Michael Kovrig și Michael Spavor este complet diferită de cazul Meng Wanzhou. În aceeași zi când Meng Wanzhou și-a recăpătat libertatea, lui Michael Kovrig și Michael Spavor li s-a permis să se întoarcă în Canada. China crede că acest moment este o pură coincidență? Ce părere aveți despre faptul că unii străini cred că momentul eliberării celor doi cetățeni canadieni dovedește că China desfășoară „diplomație ostatică” și „diplomație coercitivă”? Unii oameni de știință din China spun că arestarea celor doi canadieni, în urma arestării lui Meng Wanzhou, este o practică obișnuită în jocurile de putere majoră și că este răspunsul Chinei la acțiunile SUA și ale aliaților săi, într-un mod pe care îl pot înțelege. Ce aveți de comentat în această privință?

Hua Chunying: Din câte observ, chiar dumneavoastră ați spus că natura cazului celor doi canadieni este complet diferită de cazul Meng Wanzhou. Este absolut corect! Cazul Meng Wanzhou este complet diferit în esență de cazul celor doi canadieni.

Cazul Meng Wanzhou este o persecuție politică împotriva unui cetățean chinez, un act menit să suprime companiile chinezești de înaltă tehnologie. În urmă cu câteva zile, doamna Meng Wanzhou s-a întors în siguranță în China. Michael Kovrig și Michael Spavor, suspectați de săvârșirea infracțiunilor de periclitare a securității naționale a Chinei, au solicitat eliberarea pe cauțiune din motive medicale. După confirmarea din partea departamentelor conexe și diagnosticarea institutelor medicale profesionale din China și sub garanția ambasadorului canadian în China, instanțele chineze în cauză au decis să îi elibereze pe cauțiune, în conformitate cu legea, iar autoritățile de securitate națională au pus în aplicare decizia.

Am observat că după ce au apărut știrea pe 25 septembrie, numeroase mass-media din Canada au subliniat că incidentul Meng Wanzhou este în întregime politic și este nul de statul de drept și că partea canadiană nu ar fi trebuit să facă treaba murdară pentru SUA. Canada ar trebui să tragă unele învățăminte și să acționeze conform propriilor interese. În ceea ce privește calendarul, vreau să subliniez că detenția fără temei a lui Meng Wanzhou este o greșeală gravă făcută de SUA și Canada, pe care ar fi trebuit să o corecteze cu mult timp în urmă.

Tocmai ați citat punctele de vedere ale unor oameni de știință din China. Aceștia își pot exprima liber opiniile în mass-media. Părerile lor exprimă de fapt speranța că guvernul chinez și diplomația Chinei pot fi mai capabile în protejarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor și companiilor chineze.

Consilierul de stat și ministrul de externe, Wang Yi tocmai a avut o convorbire telefonică cu ministrul de externe al Venezuelei. Consilierul de stat, Wang Yi a subliniat că guvernul chinez apără ferm drepturile și interesele legitime ale poporului său fără niciun compromis.

Practica reținerii arbitrare a cetățenilor străini din motive politice și cu scuze inventate de toate formele sunt agresiuni directe și o provocare flagrantă a regulilor internaționale și a conștiinței umane. Credem că mai multe țări vor face un pas înainte, așa cum a făcut China și că vor rezista la tot felul de sancțiuni unilaterale ilegale și că vor apăra normele de bază care guvernează relațiile internaționale.

În ultimele două zile, mulți tineri studenți au venit de la Ministerul de Externe cu flori, astfel că, biroul purtătorilor de cuvânt a devenit o mare de flori frumoase. Eu și colegii mei am fost foarte emoționați deoarece aceste flori reprezintă sprijinul și recunoașterea sinceră a poporului chinez față de capacitatea Partidului nostru și a guvernului, pentru capacitatea lor de a apăra ferm drepturile și interesele legitime ale cetățenilor și companiilor chineze, precum și sentimentul și opinia publică.

Aș dori, de asemenea, să profit de această ocazie pentru a mulțumi tuturor celor cărora le pasă și o susțin pe doamna Meng Wanzhou, cât și pentru a-mi exprima profunda recunoștință tuturor prietenilor cărora le pasă și susțin diplomația Chinei. Sper că aspirația poporului chinez poate fi împărtășită prin rapoartele dvs. către oameni din alte țări!

Sursă: http://world.people.com.cn/n1/2021/0927/c1002-32239071.html, 27 sept 2021.

  • În viziunea noastră, Canada va deschide bine ochii, va recunoaște situația și sperăm noi, va adopta o politică rațională și pragmatică față de China

Beijing Daily: Potrivit știrilor, ministrul canadian de externe, Marc Garneau, a declarat într-un interviu din 26 septembrie că guvernul canadian „va ține ochii larg deschiși”, și că va adopta strategia „coexistă”, „concurează”, „cooperează” “și” provocare ” față de China. Ce are de comentat partea chineză?

Hua Chunying: Relațiile de la un stat la altul nu pot fi construite decât pe respect reciproc, egalitate și beneficii reciproce. Relațiile dintre China și Canada nu fac excepție. În viziunea noastră, Canada va deschide bine ochii, va recunoaște situația și sperăm noi, va adopta o politică rațională și pragmatică față de China!

Sursa: https://www.163.com/dy/article/GKUHRTC60519DFFO.html, 28 sept 2021.

Echipa de traducători: Paula Toma (coordonator proiect China la zi), Diana-Maria Ghinea și Zahn Yu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *