Enache Tușa*
Sursa aici.
În ultimii ani, China a reușit să se dezvolte tehnologic și să intre în competiție cu restul zonelor lumii puternic tehnologizate. Această evoluție excepțională a fost posibilă datorită investițiilor eneorme în educație pe care guvernul chinez le-a derulat în ultimii 40 de ani. Politicile publice chineze cu privire la investiții s-au concentrat și pe sistemul de educație și de cercetare reușind să dezvolte o infrastructură colosală menită să deservească sistemul de educație destinat societății chineze. În ultimul sfert de secol, China a atras mari investiții externe, printr-un proiect programat și urmărit cu consecvență.
O investiție constantă de 6,4-7% din PIB
În anul 1997, elitele politice de la Beijing au revizuit „Catalogul de îndrumare a investitorilor străini” încurajând marii investitori globali să facă infuzie de capital în China. Mari sume de bani (în valută forte) au fost investite în sistemul de cercetare, în tehnologiile de ultimă generație și în universitățile chineze care s-au dezvoltat în mod cu totul excepțional.
Domeniul educației și al dezvoltării umane este într-o dinamică permanentă în ce priveste evoluția socială, culturală și tehnologică. Acest aspect a determinat redimensionarea sistemelor de educație dar și adaptarea lor la transformările din ultimii 50 de ani. Pentru a ne putea crea o imagine, prezentăm doar câteva date. Sistemul de educație mondial absoarbe 20% din forța de muncă la nivel planetar. Investițiile în educație la nivel global se cifrau la 120 de miliarde de dolari, în 2017 iar un procent de 7% din populația lumii a urmat studii universitare în domenii diferite de specializare. Reversul acestei imagini pozitive este legat de faptul că în lume, astăzi, există în jur de 750 de milioane de analfabeți iar un procent de 10% din populația planetei nu știe să scrie, să citească și să facă calcule elementare. În acest context, analizăm sistemul de educație din China care are cea mai extinsă structură din lume dată fiind populația acestui stat. Totalitatea investițiilor din sistemul de educație chinez sunt cifrate în procente importante din PIB-ul Chinei între 6,5-7 % din totalul resurselor financiare chineze.
Suma acestor investiții colosale a condus către sisteme de educație utilizate de tinerii chinezi (și nu doar de către ei) menite să dezvolte elementele cunoașterii la nivel global.
Nivele ale sistemului de educație din China
Statul chinez are cea mai mare rețea de educație din lume dat fiind numărul populației de 1,36 miliarde de persoane (datele statistice din 2015). În cifre absolute vorbind, sistemul de educație chinez are aproape 550 000 de grădinițe, școli, licee, universități și institute de cercetare ierarhizate într-un mecanism eficient de instruire și culturalizare. Acest ansamblu instituțional este menit să demonstreze că investițiile în educație produc dezvoltare și bunăstare socială.
Nivelele de educație aferente sistemului chinez includ mai multe etape și se aseamănă cu modelul european de instruire: preșcolar, gimnazial, liceal, universitar. Vârsta la care copiii chinezi încep alfabetizarea este de 3 ani, când încep cursurile la grădiniță unde studiază până la vârsta de 6 ani. Sistemul preșcolar din China include 180.000 de grădinițe în care învață 36, 86 de milioane de copii.
Sursa aici.
La împlinirea vârstei de 6 ani copiii care au absolvit etapa de educație preșcolară sunt înscriși la nivelul învățământului primar care durează 6 ani. Practic acum începe deprinderea primelor noțiuni de limbă chineză literară, limbile străine, matematică, educație fizică și cursuri prin care își formează deprinderi artistice. La nivelul educației primare sistemul de educație chinez include 230 de mii de școli frecventate de 97 de milioane de elevi. Cea mai mare parte a școlilor primare din China fac parte din sistemul public de educație susținut din fondurile publice asigurate de guvern. Cifrele investițiilor din ultimele decenii sunt martore ale eforturilor substanțiale pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu dar și a dotărilor cu infrastructură didactică necesară elevilor. În condițiile în care cea mai mare parte a resurselor financiare este asigurată de guvern rămâne și posibilitatea taxelor de școlarizare pe care le pot susține familiile chineze pentru a putea asigura o pregătire de excelență tinerilor din acele familii.
Nivelul următor al educației în China este reprezentat de gimnaziu, care durează 3 ani și care închide parcursul învățământului obligatoriu în sistemul chinez. La acest nivel studiază anual aproximativ 48 de milioane de copii. La un simplu calcul al cifrelor putem observa că în sistemul educației obligatorii din China sunt înscriși aproximativ 180 de milioane de copii. Cifrele sunt relevante pentru a putea observa resursa umană care este pregătită la nivel mediu și care asigură o mare acoperire pe piața muncii chineză ce presupune pregătire de nivel mediu.
Amintim faptul că numărul elevilor care intră în sistemul de educație parcurge toate etapele de studiu între nivele fără un sistem de evaluare graduală. Examenul de admitere (de treaptă cum este cunoscut în China) este introdus la trecerea de la gimnaziu la liceu unde educația nu este obligatorie și unde se face prima selecție importantă în sistemul de învățământ. Examenul de admitere la liceu este un examen național și este organizat de autoritățile din educație, care stabilesc probele și limitele de promovare, în diferite regiuni ale Chinei. (Pentru mai multe detalii a se vedea aici.)
În cadrul nivelului liceal studiază aproape 50 de milioane de elevi care au promovat examenul de admitere la liceu. Ceea ce trebuie amintit este faptul că în China învățământul liceal nu este obligatoriu și are o durată de 3 ani. Acest nivel de educație în China trebuie plătit cu taxe a căror valoare diferă de la o regiune la alta în funcție de nivelul economic al zonei sau provinciei respective. Ceea ce frapează este această componentă economică a educației într-o economie emergentă, gândită planificat, taxa de studiu fiind de câteva mii de yuani pe an. Putem analiza situația într-o paradigmă educațională care își propune să dezvolte societatea prin educație și pentru acest lucru sunt necesare investiții atât din partea guvernului cât și din partea familiilor.
Foto: Elevi fluturând steaguri ale Partidului Comunist Chinez, pe 23 martie 2021, în Yangzhou, provincia Jingsu din estul Chinei, în timp ce se pregătesc să vizioneze filmul „Înființarea unui partid”, care sărbătorește cea de-a 100-a aniversare a partidului. Sursa aici.
Sistemul universitar chinezesc
Analiza sistemului de educație în China nu ar fi completă dacă nu am include și învățământul superior care cuprinde: colegii universitare, facultăți, departamente de studii masterale și departamente de studii doctorale în cadrul facultăților și institutelor de cercetare. Educația universitară modernă în China are o tradiție de peste 150 de ani datorită moștenirii culturale excepționale pe care o are societatea chineză. Știm astăzi că tradiția școlilor în cultura chineză datează de aproximativ 5000 de ani, cu mult înaintea Europei dar și a alor culturi și sisteme moderne. Acest aspect trebuie amintit în contextul în care, peste 70% la sută din invențiile pe care le utilizăm și le cunoaștem astăzi pe glob, aparțin culturii chineze.
Revenind la sistemul universitar chinez trebuie amintit faptul că la universitățile din China studenții sunt acceptați în urma unor examene de admitere foarte riguroase. Examenul de admitere la universități are caracter național și se organizează în provincii diferite de autoritățile chineze responsabile de sistemul de educație. Stabilirea probelor de concurs, a baremelor de notare dar și criteriile de promovare este realizată tot de ministerul educației din China care stabilește criteriile de evaluare și de selecție. În sistemul educației universitare din China predomină universitățile publice finanțate de stat. Sunt organizate studii universitare și în universități private care se întrețin exclusiv din plata taxelor de studii sau din donații conform unor date oficiale disponibile aici.
În ultimii 30 de ani, guvernul chinez a alocat sume consistente pentru finanțarea educației universitare și a creat politici publice pentru a extinde sistemul de universități și a permite cât mai multor tineri să-și dezvolte pregătirea prin intermediul studiilor universitare. Revenind la taxe trebuie știut faptul că se creează diferențe între elevii care provin din familii sărace și cei care dispun de resurse financiare. Mai exact, după vârsta de 15 ani familiile trebuie să plătească diferite taxe în yuani pentru a continua educația copiilor în liceele publice. Familiile care trăiesc în mediul urban își permit să plătească aceste taxe datorită faptului că au venituri asigurate de companiile pentru care lucrează. Cele mai multe dificultăți există în mediul rural unde posibilitățile de finanțare a studiilor sunt reduse drastic majoritatea copiilor fiind obligați să întrerupă studiile la vârsta de 15 ani. (O analiză interesantă cu privire la taxe se poate citi aici.)
Există universități în care studenții chinezi pot urma cursurile prin intermediul internetului, radioului, televiziunii și a altor mijloace integrate în tehnologia informației. Asemănător sistemelor moderne de educație europene și americane, în China sunt organizate studii de masterat și de doctorat, ambele forme fiind cuprinse în cadrul studiilor postuniversitare de pregătire avansată a tinerilor. Examenul de admitere la studiile postuniversitare este organizat de universitățile și institutele de cercetare care admit doctoranzi și masteranzi pentru a urma nivele superioare de pregătire didactică. Numărul total al celor care studiază la nivelul învățământului universitar este de 35 de milioane de studenți înscriși în 3000 de universități de pe teritoriul Chinei.
Putem observa astfel cifrele impresionante pe care le oferă sistemul de educație chinez care pregătește resursa umană de la nivelul preșcolar la nivel de doctorat. Adunând toate contingentele înscrise la toate nivelele, obținem cifra de 270 de milioane de tineri care studiază în cadrul sistemului de educație din China și care va oferi o importantă contribuție pe piața muncii.
China – competitoare în sistemul internațional de educație
Foto: Beijing Normal University. Sursa aici.
Educația a reprezentat un domeniu în care China a dezvoltat o competiție cu Statele Unite, care conduc în prezent și (probabil) în următorii ani, în ceea ce înseamnă educația la nivel de excelență.
În această competiție este posibil, teoretic vorbind, ca supremația americană să dispară, chiar dacă nu se întrevede asta pe termen scurt și mediu, dar trebuie să facem o distincție în ce privește nivelul investițiilor în învățământul superior între cele două sisteme. Profesorul american Joseph Nye susține că această competiție „între titani” va continua și în deceniile următoare deoarece este foarte importantă. Statele Unite au fost primele care au realizat că utilizarea educației și schimbului de studenți aduce mari avantaje de putere statului care alege această strategie.
Oficialii chinezi responsabili pe probleme de educație au decis să extindă global Institutul Confucius – din ce în ce mai contestat și blocat în Occident (vezi cazul SUA) – deoarece au realizat că folosirea educației reprezintă un instrument eficient de a promova statul chinez de a-și întări puterea de influență, astfel că la începutul anului 2010 erau deja 282 de institute Confucius în diferite state ale lumii. Sistemul de reprezentare chinez generează o influență semnificativă prin intermediul acestor institute prin intermediul influenței educaționale și a puterii culturale a Chinei.
Modelul este preluat din Statele Unite care mențin constant investiția în educație, însă competiția pentru influență devine tot mai puternică și alături de Statele Unite multe alte societăți investesc masiv în educație, ceea ce conduce la creșterea influenței și prestigiului acelor state. Date disponibile ne arată cum competiția cu economia americană obligă China să se integreze într-o realitate potențial realizabilă din rațiuni economice și demografice care nu pot fi nici ignorate și nici negate de către cercetători.
China își arată puterea economică la nivel global în mod constant după reformarea economică din 1978 și până în prezent. Economia chineză înregistrează în medie o creștere anuală a produsului intern brut de 9,4%, iar investițiile străine atrase se cifrează la miliarde de dolari. Anii de reformă și creștere arată magnitudinea forței de muncă, creativității și puterii de cumpărare a Chinei, care vrea să devină un stat „dedicat dezvoltării și evoluției permanente”.
Încet, dar sigur, China devine partener comercial preferat al multor state, precum și a așa-numitelor puteri emergente, dar se implică și în problemele zonei Euro, concurând influența americană în lume începând cu sfârșitul anilor ’70.
Educația și „cultura puterii”
Chiar și în cazul în care China nu ar întâmpina nicio problemă în traiectoria sa ascendentă de putere, nu înseamnă neapărat că va depăși Statele Unite. Supremația puterii americane în sistemul internațional se bazează în principal pe criterii economice, însă un singur criteriu ignoră avantajele geopolitice pe care Statele Unite le au, precum și alianțele de tradiție formate în timp este cel legat de educație și cercetare. Iar în termeni de putere soft power, prin sistemul academic, S.U.A încă deține resurse importante. Mai mult decât atât, State Unite au realizat la timp că doar reconversia în putere inteligentă le poate asigura leadership-ul într-un sistem devenit multipolar care necesită o abordare diferită față de ce a fost până acum. Învățământul superior este identificat de același Joseph Nye ca fiind o sursă importantă a puterii discrete de influență (soft power) pe care o are un stat. Programele pentru studenții străini și cele care oferă posibilitatea studenților din țară să studieze în străinătate au avut și vor avea un rol important în întărirea puterii soft a unui stat. Educația face și ea parte din cultură care, la rândul ei, reprezintă una dintre sursele primare ale puterii discrete de influență. Manifestarea culturii unei țări prin includerea unor valori universale și a unor politici și interese pe care și alții le împărtășesc va crește probabilitatea de obținere a rezultatelor dorite datorită relației de atracție și reciprocitate care s-a format.
Sistemul educațional din China: de la competiție la… izolare?
Foto: Universitatea Renmim. Sursa aici.
În China majoritatea instituțiilor de cercetare și a universităților sunt finanțate din sistemul public însă există și universități private care susțin educația de excelență dar și competiția cu universități din cadrul altor state și altor sisteme de educație. Ceea ce apropie puterile în ascensiune şi le separă de celelalte state în curs de dezvoltare este creşterea economică susţinută pe fondul investițiilor în educație. Datorită investițiilor în educație și în cercetare China are o puternică economie care a înregistrat şi, în condiţiile crizei financiare globale din 2008, un ritm anual de creştere economică între 9 şi 12% și care, deși a fost şi ea lovită de şocul crizei, datorită măsurilor luate, a ajuns ca cel mai scăzut nivel de creştere să fie de 6,2% din PIB. Economia Chinei a înregistrat această scădere în primul trimestru al anului 2009 pentru ca mai apoi economia chineză să își revină în primele trei luni ale anului 2010, înregistrând o creştere de 11,9%, în raport 10,7% în ultimul trimestru din 2012. În decursul timpului care a trecut din 2012 economia chineză a crescut progresiv, și au fost posibile alocări pentru resurse în educație.
Este reversul a ceea ce analiștii economici observă între actorii independenți din cadrul unui sistem anarhic, unde alocările pentru dezvoltare sunt foarte mici. Foarte adevărat este însă și faptul că balanța de putere la nivel global s-a transformat esențial odată cu terminarea Războiului Rece, locul amenințărilor de securitate în sens tradițional fiind luat de competiția tehnologică și de investițiile în educație.
Întrebarea fundamentală care se pune pentru sistemul educațional/universitar din China – ca și despre China însăși! – este însă alta. Cum și încotro va evolua acest sistem?
Decizia din vara lui 2022 a Universității Renmin din China, una dintre cele mai prestigioase universității ale națiunii (este de obicei listată alături de Universitatea Peking și Universitatea Tsinghua ca una dintre cele mai prestigioase universități din China), de a respinge clasamentele universitare globale și de a se retrage din aceste competiții este un semn că instituțiile chineze de învățământ superior „se îndreaptă spre interior”. Decizia a venit după o vizită, la sfârșitul lunii aprilie 2022, a președintelui chinez Xi Jinping, care a spus cu acest prilej că „China are o istorie și o cultură unice. Ar trebui să se străduiască să creeze universități de clasă mondială cu caracteristici chinezești, nu doar să urmeze standardele stabilite de universitățile străine”. De remarcat că Universitatea Renmin nu este singura școală chineză care a ales să nu participe. Universitatea Nanjing și Universitatea Lanzhou, două importante universități din China, au decis, de asemenea, să se retragă în aprilie 2022 din aceste clasamente. Conform acestora, Universitatea Renmin este pe locul 525, Universitatea Nanjing pe locul 135 și Universitatea Lanzhou pe locul 559 în topul celor mai bune universități din lume (U.S. News & World Report).
E un dosar care trebuie urmărit și care ne va spune multe despre evoluția Chinei de aici înainte.
*Enache Tușa este cercetător la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.