Ministrul de externe al Chișinăului o comite din nou, reiterând discursul Moscovei în legătură cu soluționarea conflictului transnistrean din R. Moldova

Autor: Cristina Melnic*

Foto: Ministrul de externe al R. Moldova, Popescu, și cel al Federației Ruse, Lavrov.

 În timp ce tensiunile dintre Ucraina și Rusia au ajuns la apogeu, Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, semnalizează în altă direcție și continuă în aceeași notă împăciuitoristă față de Moscova. După ce, în vizita de la Moscova, aceasta a căzut în capcana rusească a distincției dintre trupele ruse prezente pe teritoriul R. Moldova (așa zisa distincție între Grupul operativ al trupelor ruse – GOPR și „trupele de pacificare”) –analiza aici -, recent, de această dată de la tribuna OSCE, nu doar că reia disticția de la Moscova, dar mai face un pas spre legitimarea discursului rusesc apropo de conflictul înghețat: sugerează în discursul de la OSCE rezolvarea politică a conflictului, înainte de cea militară (retragerea trupelor ruse și a munițiilor).

Ministrul de externe de la Chișinău transmite semnale cel puțin ciudate, nu doar Ucrainei (sau Georgiei), dar și comunității internaționale. Că este conștient sau nu, a afirma sau a sugera că R. Moldova ar susține o soluționare politică a conflictului transnistrean înainte de una militară, nu înseamnă altceva decât că R. Moldova este de acord cu un scenariu de tip „acordurile de la Minsk”, care tocmai asta stipulează pentru Ucraina – soluționarea politică (alegeri în Donbas și un statut special pentru regiune) înainte de soluționarea militară (controlul frontierei ruso-ucrainene de către Kiev). Și tocmai acesta este motivul pentru care Kievul îl respinge și încearcă să îl modifice sau (măcar) să îl reinterpreteze.

O greșeală recunoscută e pe jumătate iertată. Dar una repetată?

După cum ne-a surprins și am semnalat aici, în cadrul vizitei sale la Moscova, ministrul de externe al Republicii Moldova a militat nu pentru retragerea integrală a trupelor ruse de pe teritoriul R: Modlova, ci doar pentru retragerea parțială a trupelor ruse din regiunea transnistreană, referindu-se strict la Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), nu și la militarii din misiunea de menținere a păcii, deși distincția dintre acestea, pe teren, este doar teoretică, aceste contigente fiind și „pacificatori”, și parte a GOTR.

Ceea ce părea să fie o scăpare, s-a confirmat a nu fi, iar Nicu Popescu a reiterat același lucru în cadrul discursului său la cea de-a 28-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE, care s-a desfășurat între 2 și 3 decembrie la Stockholm. Aici, Republica Moldova, prin vocea ministrului său de externe, a cerut, din nou, retragerea doar a GOTR, făcând o diferențiere clară între acestea și „trupele de menținere a păcii” aflate în Transnistria, care în realitate sunt indistinctibile.

În timp ce presa de la Chișinău jubilează din nou în legătură cu prestația Ministrului Popescu, fără nicio analiză pe text, esența discursului înalt-diplomatului moldovean, care expune strategia Chișinăului în legătură cu soluționarea conflictului transnistrean, este neglijată în mass-media într-un mod de neînțeles, fiindcă consecințele pot fi alarmante pentru viitorul Republicii Moldova.

Prin urmare, faptul că și la Moscova și la Stokholm, Ministrul de externe Popoescu folosește distincția dintre GOTR și „trupele de pacificare” înseamnă că, de aici înainte, acesta va fi discursul oficial al Chișinăului.

1-0 pentru Moscova.

Soluționarea politică înainte de soluționare militară?

Și asta nu e tot. A fost și 2-0 la Stokholm…

În alocuțiunea sa de la OSCE, ministrul de externe Popescu începe brusc și vorbește, în primul rând, de necesitatea soluționării POLITICE a conflictului transnistrean „pentru a stabili o pace durabilă în regiune”, ulterior a semnalat colaborarea Chișinău – Tiraspol pe chestiunea pandemică, apoi încălcarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din regiunea separatistă și abia spre sfârșit, în al patrulea rând, a menționat retragerea (strict!) a GOTR și a munițiilor de la Cobasna. Cu alte cuvinte, mesajul ministrului de externe prin această strategie de discurs este că Republica Moldova dorește găsirea unei soluții politice a conflictului transnistrean înainte de retragerea trupelor și a contingentului militar, ceea ce reprezintă, surprinzător sau nu, exact poziția favorabilă Rusiei nu numai pe dosarul conflictului înghețat din Transnistria, dar și a celui din Donbas.

 Iată ce spune la începutul discursului Ministrul de externe Popescu:

A final political settlement of the conflict should be reached in order to establish durable peace of the region. We reaffirm the need to achieve a comprehensive, peaceful and a sustainable settlement of the Transdniestrian conflict based on the sovereignty and territorial integrity of the Republic of Moldova within its international recognized borders with special status of the Transdniestrian region. We are glad that this goal will be reiterated in the OCSE ministerial statement on the negotiations in the 5+2 format”.

Ar trebui să se ajungă la o soluționare politică finală a conflictului pentru a stabili pacea durabilă în regiune. Reafirmăm necesitatea realizării unei soluții cuprinzătoare, pașnice și durabile a conflictului transnistrean bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul granițelor sale internaționale recunoscute cu statut special al regiunii transnistrene. Ne bucurăm că acest obiectiv va fi reiterat în declarația ministerială OCSE privind negocierile în format 5+2”.

 Discursul integral se poate urmări aici:

VIDEO

https://www.facebook.com/NicuPopescuMd/videos/218365353775035
https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FNicuPopescuMd%2Fvideos%2F218365353775035%2F&show_text=false&width=560&t=0

Ordinea priorităților din discurs, cum spuneam, este cel puțin problematică. Crede ministrul Popescu că soluționarea politică sau rezolvarea chestiunilor care țin de drepturile omului în regiunea transnistreană se pot obține ÎNAINTE de retragerea trupelor și munițiilor ruse? Dacă da, să ne explice și nouă cum… Nemaivorbind de faptul că această prioritizare contravine însăși legislației R. Moldova, adoptată unanim în 2005 cu privire la statutul teritoriului din estul R. Moldova (Transnistria).

În timp ce problemele de securitate ale Ucrainei au reprezentat capul de afiș în cadrul reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE din Suedia, iar interesul covârșitor pentru această temă a acaparat atenția mass-mediei internaționale, poziția Republicii Moldova față de soluționarea conflictului din Transnistria a trecut neobservată, deși cheia privind elucidarea crizei ucrainene se poate construi și la Chișinău.

Legătura dintre conflictul transnistrean și conflictul din Donbas. Soluționare politică vs soluționare militară

Prin vocea ministrului de externe, Republica Moldova vrea, mai întâi, soluționarea politică și resetarea formatului de negociere 5+2 (care este de altfel unul dezavantajos Chișinăului), arătându-și, de asemenea, disponibilitatea de acordare a unui statut special regiunii necontrolate de autoritățile centrale (enunț prezent inclusiv în declarația aprobată de OSCE cu ocazia cestei întruniri), iar, ulterior, și soluționarea militară, adică retragerea parțială a trupelor ruse din Transnistria.

Pe lângă abordarea pe deplin favorabilă Federației Ruse (ceea ce este frapant), Chișinăul poate deschide Cutia Pandorei în legătură cu soluționarea celorlalte conflicte de pe teritoriul fostelor state sovietice, mai ales în cazul Ucrainei, fiindcă poate crea un precedent periculos privind disponibilitatea autorităților centrale de a ceda în fața separatiștilor și a agresorilor străini prin acceptarea unei soluții politice, înainte de a soluționa aspectele militare. Și când ne referim la aspectele militare nu se are în vedere escaladarea tensiunilor și continuarea focului armat, ci retragerea trupelor, a contingentului armat străin și a munițiilor acestora, impunerea controlului autorităților statale măcar asupra frontierelor recunoscute la nivel internațional, dacă nu în întregimea teritoriilor separatiste.

Ceea ce au renunțat, în orice chip, să implementeze ucrainenii prin președintele Poroșenko și, mai nou, Zelenskii, și anume implementarea acordurilor de la Minsk, prin care erau nevoiți să modifice legislația în vederea facilitării acordării unui statut special regiunii necontrolate din Donbas și să recunoască rezultatul unor eventuale alegeri organizate în regiunea separatistă, înainte ca autoritățile centrale să dețină controlul asupra frontierei ruso-ucrainene sau să aibă loc retragerea soldaților ruși și a armamentului adus în Donețk și Lugansk, culmea ironiei, ar putea accepta vecina Republica Moldova.

Foto: Președintele ucrainean Zelenskii în mijlocul trupelor.

Iar de aici încolo, Ucrainei ar putea să-i fie pur și simplu imposibil să mai negocieze cu Federația Rusă, presiunea replicării metodei de soluționare (măsuri politice înaintea celor militare și securitare) acceptate de R. Moldova și aplicării în Donbas ar fi la cote înalte, atât din partea occidentală, cât și de la răsărit. Pur și simplu, Ucraina ar rămâne fără sorți de izbândă, iar statutul țărilor din estul Europei ar fi pecetluite cu plumb rusesc cel puțin pentru o generație. De ce? Pentru că prin acordarea statului special regiunilor separatiste, suveranitatea și independența acestor state va fi redusă semnificativ, iar, de facto și de jure, aceste părți vor controla politica internă, externă și de securitate a întregului stat, fiindcă fără veto-ul lor nu vor putea fi implementate actele de guvernare.

Ministrul de externe se joacă cu focul

Să mai remarcăm, în final, două chestiuni. Una este că Ministrul de externe Popescu a salutat la reuniunea OSCE ideea de „statut special” pentru regiunea separatistă și, al doilea, încă și mai ciudat, faptul că Ministrul Popescu a ales să invoce la Stockholm un document din 1992, și să nu facă nici măcar o referire la Documentul OSCE din 1999 care cerea retragerea trupelor ruse și a munițiilor (unde, în paranteză fie spus, nu se face nicio diferențiere între GOTR și „trupele de pacificare).

Deocamdată, Republica Moldova, prin abordarea ei împăciuitoristă, se joacă cu focul, iar dacă se va arde, cu părere de rău, ar putea fi mutilată pe viață și ar provoca victime colaterale, punând în pericol securitatea regională.

*Cristina Melnic este expert pe spațiu ex-sovietic și cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse din cadrul ISPRI al Academiei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.