Cristina Melnic*
Relațiile dintre NATO și Federația Rusă au ajuns la un minim istoric după anunțul făcut de Jens Stoltenberg, prin care NATO va expulza opt diplomați ruși considerați „ofițeri de informații nedeclarați” printre membrii delegației țării la alianța militară, iar, de partea cealaltă, drept răspuns, Rusia a anunțat retragerea misiunii sale de la sediul NATO, precum și suspendarea activității misiunii Alianței la Moscova. Relația glaciară a fost constatată de însăși secretarul general al NATO, care a susținut, cu o zi înainte de anunțarea deciziei, la o conferință de la Universitatea Georgetown din Washington, că „relația dintre familia transatlantică și Rusia se află în punctul cel mai jos de la sfârșitul Războiului Rece”, iar ministrul rus de externe Serghei Lavrov a învinuit NATO că „nu este interesată de niciun dialog de la egal la egal sau să lucreze împreună”.
Prin urmare, după două decenii, orice legătură de cooperare și comunicare directă între alianța nord-atlantică și Rusia va fi încheiată începând cu 1 noiembrie, după anunțul Moscovei de a-și retrage cei 10 diplomați rămași acreditați la NATO. Dacă până în 2018, chiar și după anexarea ilegală a Crimeii, dimensiunea misiunii ruse se ridica la 30 de persoane, după otrăvirea fostului ofițer militar rus de informații Serghei Skripal în Marea Britanie, aceasta a fost redusă la 20. Recent a fost înjumătățită, ca urmare a altor implicări ale ofițerilor de informație ruși în acțiuni pe teritoriul țărilor membre NATO, cel mai relevant fiind cel al dezvăluirilor Bellingcat legate de explozia soldată cu doi morți la un depozit de muniții din Cehia în 2014, dar și posibila implicare a ofițerilor GRU în 2015 în otrăvirea cu Noviciok a omului de afaceri bulgar Emilian Gebrev, care activa în domeniul armamentului, precum și conexiuni privind alte explozii petrecute între 2011 și 2020 la depozite și fabrici de armamente din Bulgaria.
Până a diseca deciziile ambelor părți implicate și consecințele acestora, avem nevoie de a explica principalele motive pentru care situația a ajuns atât de proastă dintre NATO și Rusia. În primul rând, anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia din 2014 a fost un semnal de alarmă pentru NATO și capacitatea sa strategică de apărare, pentru că Federația Rusă a dispus de utilizarea intervenției militare pentru a-și delimita noi frontiere în imediata apropiere a alianței, iar, în continuare, Rusia contribuie la perpetuarea conflictului militar din estul Ucrainei. Pe lângă acestea, Federația Rusă a desfășurat atacuri cibernetice și campanii de dezinformare care au vizat influențarea rezultatelor alegerilor din țările occidentale, la aceste tactici agresive adăugându-se și acțiunile sub acoperire de pe teritoriul țărilor membre NATO menționate mai sus, dar și numeroase șicanări militare precum intrările dese în spațiul aerian al NATO sau hărțuirea navelor aliate de către avioanele de luptă rusești.
Sursă foto: CGTN
Totuși, cum a fost luată decizia NATO și de ce în acest moment?
În primul rând, trebuie precizat că decizia expulzării celor 8 diplomați a fost agreată pe 5 octombrie de către toți cei 30 de membri ai alianței, iar anunțul a venit în ziua premergătoare vizitei lui Jens Stoltenberg în SUA, unde s-a întâlnit cu Joe Biden și consilierul său de securitate națională, Jake Sullivan. De altfel, președintele american și-a exprimat sprijinul total față de NATO și strategia convenită la summit-ul din luna iunie desfășurat sub egida sa, conform unui comunicat publicat pe site-ul Casei Albe.
Potrivit Foreign Policy, dacă până acum NATO ar fi suspectat și chiar tolerat faptul că cel puțin unii dintre oficialii din misiunea rusă la Bruxelles erau spioni, acesta fiind un secret deschis, pentru că trebuia să existe câteva puncte de contact între foștii rivali ai Războiului Rece, pe măsură ce tensiunile s-au intensificat după evenimentele din 2014 și ingerințele Rusiei în alegerile electorale din Occident, în prezent au fost deschise alte canale de comunicare, iar pentru NATO a devenit dificilă păstrarea echilibrului în fața Rusiei. Cu alte cuvinte, necesitatea acestei măsuri luate este de a demonstra faptul că NATO nu manifestă nicio deschidere față de Rusia în contextul internațional actual în care SUA își concentrează atenția către Asia și Pacific și pot apărea unele divergențe între țările aliate (SUA-Franța), iar „autonomia strategică” a Uniunii Europene este adesea invocată.
De altfel, decizia privind noile expulzări vine după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a întâlnit luna trecută cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-o ședință cu ușile închise pe marginea Adunării Generale a ONU de la New York. Potrivit The Washington Post, întâlnirea a fost destul de tensionată, iar conform unor surse anonime au existat acuzații de ambele părți, Lavrov l-a întrerupt într-un mod nepoliticos pe Stoltenberg și a acuzat NATO că sprijină „neo-naziștii” din Ucraina și că a abandonat Afganistanul, iar Consiliul NATO-Rusia – un forum înființat în 2002 pentru a promova cooperarea între cele două părți – ar fi inutil. De cealaltă parte, Stoltenberg și-a exprimat îngrijorarea cu privire la acțiunile agresive ale Rusiei în Ucraina, susținerea Belarusului și acțiunile hibride împotriva aliaților NATO, inclusiv interferențele electorale.
Ministrul de externe Serghei Lavrov. Sursă foto: Reuters
Reacția Rusiei și crâmpeie din presa de la Moscova
După întrunirea din septembrie de la New York, partea rusă a fost luată prin surprindere de anunțul făcut pe 6 octombrie de Jens Stoltenberg de la Bruxelles de retragerea acreditărilor pentru opt dintre diplomați și înjumătățirea misiunii ruse la NATO. După cum explică chiar ministrul rus de externe la aproape 2 săptămâni de la decizia NATO: „nu s-a oferit nicio explicație a motivelor acestui pas. Și cu câteva zile înainte de anunțarea acestei decizii, ne-am întâlnit cu domnul Stoltenberg la New York, și a ținut să sublinieze în mod sincer, așa cum a spus el, interesul Alianței Nord-Atlantice în normalizarea relațiilor cu Federația Rusă în interesul descreșterii tensiunilor de pe continentul european” transmite TASS. După cum a conchis fostul reprezentant permanent al Rusiei la NATO, Dmitrii Rogozin, principalul vinovat în această situație este NATO, iar „finalul trist în relațiile Rusia-NATO se află pe conștiința oficialilor Alianței Nord-Atlantice. Ei au încălcat într-un mod grosolan și repetat principiul propus de ei înșiși ca activitatea Consiliului Rusia-NATO să se desfășoare în orice condiții politice. S-a dovedit a fi greșit. De la NATO tot timpul se sufla spre Rusia cu vânturi înghețate. Încercări de a folosi forța, ocolind Consiliul de Securitate al ONU, promovând în special inițiative antirusești privind apărarea antirachetă și atacurile cibernetice, formând o imagine permanentă a unui inamic din Rusia numai pentru a justifica viața «îndestulată» și ipocrită din Bruxelles a mii de birocrați «mormăiți» ai NATO – toate acestea au dus la degradarea completă a relațiilor noastre”, conform RBC.
Pe lângă reacția întârziată a Rusiei la expulzarea diplomaților ruși, ceea ce denotă faptul că Moscova a fost luată prin surprindere de către anunțul făcut de Jens Stoltenberg, consemnăm și atitudinea temperată de care a dat dovadă, la cald, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitrii Peskov, care s-a exprimat în mod oficial, în ziua următoare, că decizia NATO subminează în totalitate normalizarea relațiilor dintre Alianță și Federația Rusă, iar un răspuns adecvat va fi formulat și implementat în următoarea perioadă. Tot în același timp, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, în stilu-i caracteristic, anunța represalii și acuza NATO de aroganță, exprimându-se că: „acest pas al membrilor NATO ne-a surprins, dar nu a fost neașteptat”.
Alte reacții au fost identificate atunci din partea adjunctului ministrului afacerilor Externe, Aleksandr Gruşko, care a susținut că prin acest act alianța nord-atlantică a risipit sinceritatea declarațiilor sale anterioare despre importanța desescaladării relațiilor cu Moscova, iar după sfârșitul „impresionant” al epopeii afgane, NATO are nevoie de „amenințarea rusă” pe post de sperietoare. În continuarea ideii reflectate de către Grușko, editorul-șef al departamentului de politică externă de la Nezavisimaya Gazeta, Iurii Paniev, a scris că, prin decizia anunțată de NATO, „se pare că se fac deja eforturi pentru a îndrepta atenția asupra căutării unui antagonist, justificând existența continuă a alianței și creșterea bugetelor militare ale membrilor săi”, iar, din nou, „printre principalele provocări pentru NATO va apărea «agresivitatea crescândă a Rusiei»”.
În altă ordine de idei, până la anunțul făcut de Serghei Lavrov privind renunțarea la misiunea permanentă de la NATO, presa rusă a prevăzut această variantă de răspuns a autorităților de la Kremlin, ce-i drept fiind prezentat drept cel mai rău scenariu, după cum relata Kommersant.
Între timp, s-a putut identifica în conținutul mediatic de la Moscova o încercare de a minimaliza rolul misiunii diplomatice ruse la sediul NATO de la Bruxelles. Spre exemplu, în editorialul semnat de Alexandr Haldei în Regnum, se arată că, „având în vedere lipsa de suveranitate a NATO și subordonarea acesteia față de Statele Unite, aceasta (misiunea diplomatică rusă la NATO) nu avea nicio semnificație politică, dar avea o funcție de PR”.
Aceeași idee a fost evocată în multiple articole, astfel, pentru RBC, Vasilii Kașin explica faptul că acest: „canal de comunicare Rusia-NATO nu a avut o semnificație practică serioasă. Este important de remarcat faptul că un canal puternic pentru discutarea problemelor militare nu dispare nicăieri. Acesta este canalul Gherasimov – Milley (n.red. șefii de stat major rus și american), care funcționează, și ne-a permis să evităm o catastrofă în perioada exacerbărilor din Siria și cele legate de Ucraina. Aceștia se întâlnesc în mod regulat, au un canal de comunicare telefonic și, în ciuda relațiilor ostile ruso-americane, aceste contacte sunt destul de dezvoltate”, iar Viktor Murakhovski se exprima că: „NATO este o organizație politică și birocratică. Rusia discută probleme de securitate militară cu țările la nivel bilateral, în ONU și OSCE. Încetarea activităților oricărui organism reprezentativ nu va afecta în niciun fel securitatea. Mai mult decât atât, NATO nu efectuează comanda și controlul operațional al trupelor”.
De asemenea, Fedor Lukianov menționa pentru Gazeta.ru faptul că, „din multe motive, acest lucru nu s-a întâmplat și de mult timp aceste misiuni nu au efectuat nicio muncă semnificativă, deoarece relațiile noastre s-au restrâns și s-au micșorat. În ceea ce privește discutarea problemelor militare, pentru acest lucru există relații între Rusia și Statele Unite. Acestea au o componentă militară, care este destul de solidă, la nivelul șefilor statului major al celor două state. Acest lucru este suficient și, dacă este nevoie de un dialog cu unele țări europene din blocul NATO, acesta se poate face întotdeauna la nivel bilateral” și „motivul reducerii activității misiunii NATO este epuizarea absolută a semnificației acesteia. Păstrarea misiunii alianței pentru aceasta nu este necesară, iar ceea ce s-a întâmplat este doar o declarație juridică a situației actuale”.
În cele din urmă, după cum conchide Alexandr Ermakov pentru Vedomosti.ru: „nu va exista niciun prejudiciu practic în urma încetării relațiilor dintre Rusia și NATO”, pentru că „toate așa-numitele noastre relații cu NATO nu sunt altceva decât o «ramură» a relațiilor dintre Moscova și Washington”, precum susține și Gheorghii Vovta în publicația BFM.ru, iar „chiar înainte de aceasta (n.red. expulzarea diplomaților ruși) era clar că nici diplomații noștri, nici cei de la NATO, în raport unii cu ceilalți nu puteau să se ocupe cu nimic altceva în mod serios în țara gazdă decât cu dobândirea de informații”.
Totuși, nota moderată a limbajului diplomatic prin care s-a exprimat Kremlinul imediat după anunțul lui Jens Stoltenberg, făcând abstracție de orice formă de agresivitate sau duritate pe care a exprimat-o în debutul acestei săptămâni, a redat cumpătarea absolut necesară a părții ruse dinaintea vizitei Victoriei Nuland la Moscova și a stabilirii condițiilor unui dialog consolidat cu Statele Unite ale Americii. Orice măsură luată de Rusia în replică la expulzarea diplomaților ruși de la NATO trebuia să fie procesată după vizita lui Nuland și (sau mai ales) din perspectiva relațiilor negociate sau stabilite cu SUA.
În ochii Moscovei, alianța militară nord-atlantică nu este o entitate separată și independentă, ci este reprezentată (în mare parte) de către SUA, iar predictibilitatea strategică și granițele de delimitare ale NATO, de care este interesată Rusia, sunt setate la Washington, de aceea se crede la Kremlin că termenii de relaționare între NATO și Federația Rusă vor fi stabiliți la nivel bilateral, între Rusia și SUA. Din acest motiv s-a identificat o reținere la Moscova pentru un răspuns față de decizia NATO, Rusia evitând să acționeze pripit, ci doar la momentul când va fi necesar să joace această carte pe scena strategiei mondiale ale intereselor sale împotriva SUA și a alianței nord-atlantice, fiindcă prin ochii Kremlinului acestea vin la pachet (SUA și NATO). Iar acel moment a venit, în această săptămână, respectiv în ajunul vizitei Ministrului american al apărării, Lloyd Austin, în regiunea Mării Negre, mai exact în România, Georgia și Ucraina. Mai mult decât atât, șeful Pentagonului a declarat că Rusia nu poate bloca aspirațiile Ucrainei sau oricărei alte țări de a adera la NATO, ceea ce provocat spaimă la Moscova.
Sursă foto: The New York Times
Relația SUA-Rusia ≠ relația NATO-Rusia
În cele din urmă realitatea ne arată că ne aflăm într-un nou context geopolitic, adică în antecamera unei confruntări între cele două mari puteri – SUA și China, iar din ce în ce mai multe semnale ne arată că relația dintre SUA și Federația Rusă va fi stabilită pe fundamente mult diferite față de cele ale NATO. Spre exemplu, dacă summit-ul SUA-Rusia de la Geneva a reprezentat o altă platformă internațională transformată într-o punte de dialog cu Rusia privind stabilitatea, predictibilitatea strategică și securitatea cibernetică, în ultimele săptămâni, administrația Biden a abordat și ideea de a coopera cu Rusia în ceea ce privește antiterorismul în Afganistan după retragerea SUA, inclusiv folosirea bazelor militare administrate de ruși în Asia Centrală. Acesta ar fi fost scopul întrunirii șefilor de stat major american și rus, Mark Milley și Valery Gherasimov, la finalul lunii septembrie în Finlanda, dar și un punct de negociere între Victoria Nuland și reprezentanții de rang înalt de la Kremlin în cadrul vizitei sale de 3 zile la Moscova. Printre celelalte subiecte discutate sau disputate au fost criza diplomatică însoțită de problema vizelor dintre Moscova și Washington, și, cel mai important, situația din estul Ucrainei și posibilele căi de soluționare ale conflictului din Donbass (asupra acestui subiect vom reveni într-un articol viitor).
Sursă foto: RBC
Concluzia acestor întrevederi este incertă și neconcludentă, iar în cuvintele presei ruse se poate spune că: „în legătură cu vizita lui Nuland la Moscova, expresia «nu este clar» trebuie repetată din nou și din nou”, fiindcă „toate opțiunile sunt încă pe masă. De la încheierea războiului «diplomatic» până la «exacerbarea în continuare»”, iar „pe măsură ce norii de praf politic ridicați de venirea unui oaspete american de rang înalt se risipesc, devine evident: în sintagma «optimism timid» accentul ar trebui pus pe cuvântul «timid»” sau chiar „fără prea mult optimism”.
Dar să revenim la NATO. Singura mențiune a alianței nord-atlantice în legătură cu vizita menționată mai sus s-a făcut doar atunci când Rusia, prin declarația ministrului adjunct de externe Serghei Riabkov, și-a exprimat dezacordul privind o eventuală prezență militară americană și a NATO în Asia Centrală pe fondul retragerii din Afganistan, poziție întărită și de superiorul său, Serghei Lavrov, care a acuzat NATO în cadrul unei conferințe „de redistribuire a forțelor sale în alte zone ale regiunii” asiatice, (aici poate fi regăsită întreaga declarație). În același timp, pe un ton prietenos, Vladimir Putin enunța în cadrul forumului energetic desfășurat săptămâna trecută la Moscova că Rusia este gata să poarte discuții directe cu NATO. Totuși, conform ultimelor reacții de la Kremlin, Federația Rusă nu-și poate schimba deocamdată atitudinea dură față de NATO, fiindcă perspectiva pe un termen scurt sau lung de aderare a Ucrainei la alianța nord-atlantică reprezintă o „linie roșie” pentru Moscova, care speră să fie gestionată prin canalul de comunicare, direct, cu Washingtonul doritor de resetarea relațiilor bilaterale înaintea confruntării cu China.
Concluzii
În încheiere, relaționarea SUA cu Rusia nu se va rezuma în viitor doar prin prisma statutului său de aliat în cadrul NATO sau prin rolul său de garant al securității europene, iar o mai mare independență a NATO se va impune imediat, gestul de expulzare fiind unul dintre semnalele transmise Rusiei că NATO rămâne tare pe poziție, chiar dacă SUA sau orice altă țară aliată (cazul Turciei) pot coopera pe alte segmente cu Rusia.
Securitatea membrilor alianței nu se negociază, iar misiunea principală a NATO a rămas în continuare contracararea puterii militare a Rusiei. Desigur că mai pot exista divergențe între aliați pe marginea altor subiecte (cazul submarinelor nucleare pentru Australia), însă conform spuselor lui Jens Stoltenberg „există un acord larg că ar trebui să prevenim disputele bilaterale dintre aliați care [să provoace] o ruptură în cadrul alianței”. Astfel, acordul tuturor celor 30 de membri ai alianței asupra expulzării membrilor delegației ruse reprezintă un semnal că unitatea NATO este de nezdruncinat și este orientată împotriva Rusiei și, mai nou, pe alocuri, contra Chinei.
*Cristina Melnic este cercetător asociat în cadrul Centrului de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul ISPRI.
