Cristina Melnic*
Ce se întâmplă acolo? Care este resortul tensiunilor care încep să se întrevadă între declarațiile oficialilor ucraineni și occidentali (în special americani)? Ceea ce a apărut cu câteva zile în urmă, sub formă mai degrabă de aluzii, devine acum tot mai apăsat. Ne îndreptăm spre o confruntare de opinii între Kiev și Occident? Cu ce consecințe?
Pe 6 februarie 2022, consilierul de securitate al Președintelui Biden, Jake Sullivan, spune răspicat pentru presa americană că o invazie rusească este iminentă și că este „foarte mare probabilitatea ca Vladimir Putin să ordone un atac asupra Ucrainei”. În aceeași zi, Ministrul de externe al Ucrainei iese la rampă și ne spune să nu credem în „predicțiile apocaliptice” despre o posibilă invazie rusească a Ucrainei (sursa aici). Aluzia, fără să fie explicită, este nu doar la declarația lui Sullivan, dar și la anumite mesaje mai apăsate transmise în ultima vreme, mai ales, de către oficiali americani și britanici.
Este o evoluție inedită în criza profundă la care asistăm acum. O criză care, trebuie să o spunem, dincolo de declarații bombastice, are în fundal un proces de negociere fără precedent, și ca intensitate și ca întindere. Fiind subiectul (cel) fierbinte de pe mapamond, dosarul ucrainean este în vâltoarea evenimentelor, iar întâlniri, reacții și negocieri curg ca de la sine – iar cele mai importante trebuie neapărat consemnate.
Cum s-a ajuns aici?
Deocamdată, însă, trebuie să explicăm altceva, respectiv în ce punct al negocierii ne aflăm mai exact. Chiar dacă spiritele par încinse și la cote maxime încordate, sau, după cum exultă presa, ne aflăm în pragul unui război, care ar trebui să înceapă în februarie, fiecare parte care negociează în aceste momente se gândește la cedările pe care le-ar putea face în relația cu celălalt.După apariția publică a cerințelor reciproce de securitate pe care și le-au adresat Rusia și SUA (inclusiv NATO) și intensitatea cu care negociează cei mai înalți diplomați de la Washington și Moscova în privința atât a detensionării situației ucrainene, dar și pe marginea altor dosare importante (poate chiar mult mai importante!) în legătură cu securitatea europeană și nu numai (a se urmări dosarul iranian și poate cel asiatic), se întrevăd cu claritate elementele unei negocieri profunde, iar elementul de intervenție militară face parte din acest proces de negociere, cu rolul probabil de avansare ale unor compromisuri pe care toate părțile le vor face într-un final.
Având în vedere că Ucraina nu este de o importanță strategică vitală pentru SUA, nefiind membră NATO sau UE, interesul american fiind mai mult legat de prestigiu și nevoia de stabilire a unui echilibru de securitate în Europa înainte de a pivota spre Asia (și poate că are nevoie de Rusia în viitoarea confruntare cu China), disponibilitatea americană de a face mari compromisuri este mai redusă, interesată fiind mai mult indirect, în timp ce Rusia și Ucraina, pe de altă parte, sunt direct implicate și vizate să-și seteze termenii de securitate una în raport cu cealaltă – astfel încât compromisurile de aici ar trebui să apară.
După cum rigiditatea rusească pare de nepătruns, iar însăși faptul că s-a ajuns la asemenea termeni de negociere este deja un succes pentru regimul de la Kremlin, aceștia vor merge până-n pânzele albe ca multe dintre cerințele lor să fie luate în considerare și parțial aplicate, iar ceea ce mai rămâne, de fapt, este Ucraina. Ea va trebui să facă cele mai mari cedări, pentru că are pe umeri cea mai mare presiune, iar, uneori, când te bucuri și profiți (chiar dacă pentru scurt timp) că ești principalul subiect despre care vorbește întreg mapamondul și ești în centrul atenției puterilor mari și mijlocii, totul se poate întoarce împotriva ta.
Ce se întâmplă acolo? „Ucraina nu este un Titanic”
Sursă foto: Twitter – Volodimir Zelenski
Anume în acest punct s-a și tensionat conversația dintre președintele american Joe Biden și cel ucrainean Volodimir Zelenski, din 28 ianuarie, care a durat o oră și 20 de minute și s-a desfășurat cu disensiuni între cei doi sau „nu a mers bine”, conform unor surse anonime ale CNN. Pe lângă dezacordul cu privire la „nivelul de risc” al unui posibil atac din partea Rusiei, un punct-cheie al discuției tensionate dintre cei doi președinți a fost implementarea acordurilor de la Minsk. Conform comunicatului oficial de la Casa Albă, Joe Biden i-ar fi transmis lui Zelenski că SUA susține eforturile de soluționare a conflictului în formatul Normandia și speră la avansarea implementării Acordurilor de la Minsk, ceea ce se poate traduce prin exercitarea unei anumite presiuni asupra administrației de la Kiev de a livra „ceva” în acest sens.
Combinat cu presiunea timpului și iminența unui posibil atac armat asupra Ucrainei întreținut atât la nivel diplomatic, cât și mediatic, președintele Zelenski trebuie să livreze într-un timp scurt o soluție privind implementarea acordurilor de la Minsk, adică o concesie, care este așteptată în privința soluționării conflictului din Donbass. În presa de la Kiev se vehiculează deja, prin intermediul unor surse, faptul că președintele Zelenski ar avea la dispoziție trei luni pentru a veni cu o soluție sau a le implementa aceste acorduri într-o formă sau alta.
Între timp, să nu uităm, după cum notează Dan Dungaciu în analiza sa, că Ucraina a făcut deja un pas înapoi prin retragerea din Rada Supremă (Parlament) a unui proiect de lege din august 2021 care ar fi împiedicat implementarea Acordurilor de la Minsk, fiindcă presupunea resetarea politicii Ucrainei și a mecanismelor care trebuie aplicate în „perioada de tranziție”, respectiv perioada de până la revenirea teritoriilor ocupate de Rusia sub controlul complet al autorităților de la Kiev (proiectul 5844). Însă trebuie să urmeze și alte compromisuri, de aici probabil și tonul diferit al președintelui Zelenski în comparație cu liderii occidentali.
Sursă foto: Reuters
Situația tensionată și incomodă în care se află președintele ucrainean s-a reflectat și prin reacția ulterioară conversației purtate cu președintele Biden, când, în ziua imediat următoare, a ținut o conferință de presă în fața jurnaliștilor străini, prin intermediul cărora a făcut un apel la calm, iar mesajul său către Occident a fost de a înceta să mai genereze panică în privința izbucnirii unui război. „Trebuie evitate acțiunile de suscitare a panicii în tensiunile cu Rusia. Probabilitatea unui atac există, nu a dispărut, dar nu a fost mai puțin gravă în 2021. Dacă citim presa internațională, am putea crede că avem deja un război în întreaga țară, că sunt trupe care avansează pe drumuri. Dar nu este cazul”, a afirmat Volodimir Zelenski.
Declarația sa a fost întărită și de către ministrul apărării Oleksii Reznikov, care a susținut că în apropierea graniței cu Ucraina nu sunt observate evenimente sau acțiuni de natură militară, care ar diferi semnificativ de ceea ce s-a întâmplat în primăvara anului trecut. „Numărul (de trupe) de atunci și de acum este asemănător. Reacția este diferită”, a declarat Reznikov. Adică reacția din partea Occidentului este diferită.
Imediat după aceste reacții de la Kiev, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki a afirmat că administrația americană nu va mai califica o posibilă invazie a Ucrainei de către Rusia ca fiind una „iminentă” și că renunță „să mai folosească [n.red. acest termen – iminent] pentru că a trimis un mesaj diferit de ceea ce doream să transmitem”.
Să reamintim aici și episodul cu retragerea diplomaților occidentali de la posturile de la Kiev, și replica amară a președintelui ucrainean – „Ucraina nu este un Titanic!”, iar prăsirea ei de către unii diplomați este nejustificată.
Între timp, presa de la Moscova exultă deja pe marginea faptului că există disensiuni între Washington și Kiev, iar pentru o parte a mass-mediei reprezentantul Ucrainei se face vinovat de această situație tensionată, precum titrează Vedomosti: „Zelensky a mers împotriva SUA” sau TV Centr „Ucraina supără SUA”. În continuare, o altă parte a presei ruse consideră partea americană este vinovată de aceste neînțelegeri, după cum redă Ren TV: „judecând după scurgeri (n.red. de informații), ambii lideri nu s-au înțeles deloc, deoarece vorbeau limbi diferite. Iar traducătorii nu au putut ajuta. Este evident că nici măcar oficialul Kievul nu susține acum ideile pe care Washington încearcă să le insufle tuturor”, iar pentru restul „Zelensky s-a săturat de Casa Albă – Biden a obosit de saga ucraineană”, după cum titrează Svabodnaia Presa.
Marea problemă – Acordurile de la Minsk
Revenind la Kiev, marea problemă este găsirea unei soluții pentru implementarea acordurilor de la Minsk în forma lor actuală, care sunt complet în defavoarea Ucrainei. Însă ce reprezintă mai exact aceste acorduri, încât îngrijorarea ucraineană este atât de mare?
Conform acordurilor Minsk I și Minsk II, autoritățile de la Kiev se angajează în acordarea unui statut special pentru teritoriul necontrolat din Donbas, vor permite organizarea de alegeri în DNR și LNR (Republica Populară Donetsk și respectiv, Lugansk), conferirea amnistiei pentru cei care au comis crime în cadrul conflictului din estul Ucrainei, precum și o anumită formă de descentralizare. Toate aceste puncte sunt măsuri politice de care sunt responsabile autoritățile ucrainene, în timp ce Rusia trebuie să își îndeplinească angajamentele de securitate în privința retragerii militarilor și a armamentului din Donbas și conferirea controlului asupra frontierei ruso-ucrainene. Măsurile de securitate vin însă, în respectivele acorduri, după implementarea măsurilor politice. (De reamintit că aceste acorduri au fost semnate în mod forțat de către Kiev în timpul luptelor sângeroase din jurul orașului Debalțevo, iar, pe lângă acest aspect, problema principală este că Rusia insistă asupra îndeplinirii punctelor politice mai întâi, după care să urmeze măsurile de securitate – iar ucrainenii spun invers).
Îngrijorarea anume de acest aspect este legată, fiindcă implementarea în primul rând a măsurilor politice va permite o formă de federalizare a Ucrainei și de control prin puterea părților, adică Donbas-ul să fie pe picior de egalitate cu autoritățile de la Kiev, în timp ce „omuleții verzi” ai Rusiei să controleze, de fapt, regiunea, ceea ce, cu siguranță, Ucraina nu vrea să accepte.
În acest sens, oficialii ucraineni au ieșit în mod public în ultimele zile să expună ideea că în forma lor actuală, acordurile de la Minsk nu pot fi implementate. „Aplicarea Acordurilor de la Minsk înseamnă distrugerea țării”, a spus Danilov într-un interviu acordat pentru The Associated Press.
Șeful Consiliului pentru Securitatea și Apărarea Ucrainei a trimis un semnal de alarmă Occidentului pentru a nu forța Kievul să dea curs unui acord de pace pentru Donbas care prevede o autonomie largă pentru separatiștii pro-ruși, fiindcă un astfel de document ar putea fi văzut ca un act de „trădare” și ar putea genera tulburări interne. Oleksei Danilov a cerut revizuirea Acordurilor de pace de la Minsk semnate în 2015 și publicate mai jos, documente care prevăd amnistie pentru separatiști și o autonomie largă pentru regiunile Donețk și Luhansk.
Acordul de la Minsk 2, textul în engleză poate fi consultat aici.
În următoarea zi, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu ocazia vizitei lui Boris Johnson a explicat, pe un ton mai domol, că partea ucraineană este obligată să pună în aplicare acordurile de la Minsk: „Nu-mi amintesc cine a semnat acordurile de la Minsk. Dar știu exact cine ar trebui să le implementeze. Noi suntem responsabili și ducem responsabilitatea pentru orice acte, documente sau legi. Tratăm acordurile în mod responsabil”, însă potrivit acestuia „avem atitudini diferite față de ordinea de execuție a punctelor (n.red. acordurilor de la Minsk). Dar suntem băieți mari, trebuie să facem ceea ce se poate pentru a ne dezocupa teritoriile, protejându-ne statul într-o formă sau alta”, a adăugat Zelenskii.
Cu o clarificare publică a venit în următoarele zile și ministrul de Externe, Dmitri Kuleba, care într-un interviu pentru ziarul polonez Rzeczpospolita a explicat faptul că „nicio regiune ucraineană nu va avea o putere în privința deciziilor statului național. Acest lucru este scris în piatră! Nu va exista niciun statut special, așa cum își imaginează Rusia, niciun drept de veto”, iar Ucraina este gata să lucreze la implementarea acordurilor de la Minsk și pregătește „o reformă de descentralizare foarte profundă. (…) Dar Acordurile de la Minsk încep cu probleme de securitate. Partea politică este pe locul doi. Deci, toată lumea trebuie să se concentreze mai întâi privind securitatea”, s-a exprimat înalt diplomatul.
În continuarea acestei idei a vorbit și consilierul președintelui ucrainean, Mykhailo Podoliak: „Recunoscând importanța acestui acord, atât președintele Zelenski, cât și Biroul Președintelui și întreaga echipă guvernamentală lucrează pentru a identifica astfel de pași de implementare a Minskului, care să garanteze Ucrainei o pace corectă și de durată. Guvernul nu respinge acordurile de la Minsk, ci face tot ce îi stă în putere pentru a păstra pe deplin suveranitatea și caracterul democratic al Ucrainei pe teritoriul nostru”, a redat acesta.
Foto: Victoria Nuland.
Pe de altă parte, adjunctul secretarului de stat, Victoria Nuland, într-un interviu acordat agenției TASS, pe 4 februarie, spune că nu cunoaște despre declarațiile ministrului de externe ucrainean și că părții americane nu i-au fost comunicate oficial asemenea mesaje.
Presiunea pe Kiev se simte în mod clar din aceste declarații ale oficialilor ucraineni, însă refuzul de a implementa măsurile politice înaintea celor de securitate nu se știe cât timp ar mai fi o opțiune, iar revizuirea Acordurilor de la Minsk în termenii favorabili Ucrainei ar fi greu de obținut. În aceste condiții dificile, atât oficialii de la Kiev, cât și populația ucraineană sunt conștienți că vor trebui să facă niște compromisuri.
Conform ultimelor sondaje majoritatea ucrainenilor (50%) consideră că pentru a realiza pacea în Donbas trebuie făcute anumite compromisuri, dar nu toate, și numai 20% cred că pacea este posibilă doar în cazul unei victorii militare a uneia dintre părți. Ținem să precizăm că această opinie – a nevoii de compromis – a continuat să prevaleze în opinia publică încă de la începutul conflictului. Dacă populația susține ideea compromisurilor, atunci rămâne la latitudinea oficialilor să stabilească condițiile în care se realizează aceste compromisuri și dimensiunile cedărilor. O misiune dificilă, dacă nu chiar imposibilă.
Rusia joacă tare: China și ONU
Sursă foto: Associated Press
De la Kremlin, în nenumărate rânduri s-a transmis mesajul prin care Ucraina trebuie să renunțe la încăpățânarea de a refuza implementarea Acordurilor de la Minsk. Mai mult decât atât, Rusia va încerca să certifice acordurile de la Minsk drept un document juridic internațional recunoscut la ONU (!), odată cu preluarea președinției în cadrul Consiliului de securitate, după ce însăși reprezentantul Rusiei, Vasili Nebenzia, a subliniat în cadrul alocuțiunii de la reuniunea de urgență inițiată de SUA pe marginea evenimentelor de la granița cu Ucraina, că intenția Federației Ruse de a reduce tensiunile ar putea fi demonstrată pe 17 februarie. La acea dată, rușii vor să discute în cadrul unei reuniuni separate a Consiliului de Securitate al ONU pe marginea acordurilor de la Minsk, cu scopul, ulterior, de a impune Kievului implementarea interpretării rusești a documentului, poate (!) recunoscut deja la nivel internațional.
Rămâne de urmărit deznodământul acestei situații periculoase pentru Ucraina, fiindcă în cadrul ședinței Consiliului de Securitate al ONU din 31 ianuarie, pe lângă Rusia, acordurile de la Minsk au fost menționate de mai multe state:
- India: „Aprobăm acordurile de la Minsk ca bază pentru rezolvarea problemei”.
- China: „Pentru a rezolva problema, trebuie să revenim la implementarea și îndeplinirea acordurilor de la Minsk”.
- Brazilia: „Facem apel la toate părțile pentru negocieri reale privind implementarea acordurilor de la Minsk”.
- Emiratele Arabe Unite: „Este important să menținem stabilitatea și securitatea. Atragem atenția asupra centralității acordurilor de la Minsk pentru acest proces, care trebuie pus în practică”.
- Franța: „În timpul întâlnirii din 26 ianuarie (n.red. întâlnirea reprezentanților formatului Normandia), s-a ajuns la un acord privind sprijinirea implementării necondiționate a încetării focului și a prevederilor acordurilor de la Minsk”.
- Reprezentantul Belarusului invitat la întâlnire a mai declarat că nu există nicio altă alternativă la acordurile de la Minsk.
În continuare a fost anunțată vizita președintelui Franței, Emmanuel Macron pe 7 februarie la Moscova, după care acesta va merge și la Kiev, iar la 15 februarie este prevăzută o întâlnire între noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz și Vladimir Putin, toate aceste întrevederi având ca temă de discuție Ucraina și negocierea arhitecturii securității europene.
Până la un nou episod al confruntării, Vladimir Putin a transmis un mesaj puternic Occidentului de la Beijing, unde s-a întrevăzut cu omologul său chinez Xi Jinping, și și-au reiterat sprijinul reciproc printr-o declarație comună prin care „părțile se opun extinderii ulterioare a NATO și solicită Alianței Nord-Atlantice să renunțe la abordările ideologice ale Războiului Rece, să respecte suveranitatea, securitatea și interesele altor țări”. Așa cum Xi Jinping îl susține pe Vladimir Putin în poziția Rusiei cu privire la construirea unor noi garanții de securitate europene, așa și Vladimir Putin își arată sprijinul pentru apărarea intereselor Chinei în regiunea asiatică, „părțile se opun formării de blocuri și tabere de opoziție în regiunea Asia-Pacific și rămân foarte atente cu privire la impactul negativ al strategiei SUA în regiunea Indo-Pacific”. Prietenul (!) la nevoie se cunoaște!
Concluzii de etapă
Sursă foto: Foxnews
- Înainte de toate, atâta timp cât se poartă nenumărate discuții și se negociază pe toate planurile și, îndeosebi, asistăm la reluarea formatului Normandia – acest cumul de semnale ne indică faptul că, cel puțin pe termen scurt, nu va fi nicio invazie în Ucraina sau nu este vorba de vreo intervenție militară iminentă.
- SUA au transmis încă de la întrunirea de la Geneva de anul trecut că este deschisă spre negociere cu Federația Rusă, iar războiul declarativ și poziția de forță exprimată la nivel public are drept scop angajarea tuturor forțelor occidentale și de a diminua poziția și statutul Rusiei în această negociere.
- Ucraina nu are o însemnătate crucială pentru SUA, decât prin prisma problemelor pe care le ridică privind securitatea europeană și setarea unui echilibru de putere în regiune. Mai degrabă Ucraina este folosită drept pretext de către ambele părți pentru negocierea mai multor dosare și obținerea unei predictibilități strategice în privința confruntării care va urma cu colosul chinez.
- Atenția și prestigiul de care se bucură Ucraina astăzi se poate întoarce împotriva sa, fiindcă anume de la Kiev se așteaptă cele mai mari compromisuri. Punctul-cheie din dosarul ucrainean a fost, este și va fi forma de implementare a Acordurilor de la Minsk, adică termenii în care se va oferi un statut special teritoriului necontrolat de autoritățile de la Kiev din Donețk și Lugansk. Mai mult decât atât, va deveni Ucraina un stat federalizat sau doar cu o putere descentralizată? Răspunsul se află la Kiev, iar din această cauză Ucraina este incomodată și reacționează. Există o presiunea prea mare pe umerii săi, însă decizia trebuie luată cât de curând. O decizie care va fi definitorie pentru statul care va fi să devină Ucraina, statul de la est de granița NATO și UE și la vest de Federația Rusă, nedefinit din punct de vedere strategic.
- În cazul federalizării Ucrainei, Rusia va fi marea câștigătoare a acestei negocieri, cel puțin pe dosarul Mării Negre, fiindcă a știut să-și instrumentalizeze potențialul de putere militară în cel mai potrivit sens (culmea e că într-o eră a soft power), și a ajuns la o renegociere a termenilor defavorabili după prăbușirea URSS privind securitatea europeană. Prin federalizarea Ucrainei, Moscova și va ajunge să-și securizeze „spațiul vecinătății apropiate” cel puțin pentru o generație.
*Cristina Melnic este cercetător asociat al Centrului de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul ISPRI al Academiei Române.