Foto: Cea de-a 24-a Reuniune a liderilor China-ASEAN s-a desfășurat prin intermediul unei conferințe video.
În numărul de astăzi, vă prezentăm declarațiile oficiale ale purtătorilor de cuvânt ai Ministerului chinez al Afacerilor Externe din perioada 27 octombrie – 1 noiembrie 2021, și în final, un important material apărut în presa chineză despre dezbaterea cu privire la cooperarea economică și comercială China-ASEAN.
În R.P.Chineză, Ministerul de Externe își exprimă poziția față de anumite probleme prin conferințe de presă, organizate aproape zilnic, în cadrul cărora, purtătorii de cuvânt răspund la întrebările diferitelor mass-media.
Știrea săptămânii din presa chineză este legată de cuplarea economică a Chinei și statele din sud-estul Asiei, respectiv organizația ASEAN, care acoperă circa 660 milioane de oameni. Pasul este esențial și nu are doar valențe economice, ci și strategice. Analiza acestor mișcări din regiunea Pacificului va fi publicată în curând pe pagina CSSR. Deocamdată, prezentăm faptele, așa cum se văd ele de la Beijing (poziția oficială a Chinei).
Iată principalele subiecte dezbătute în această perioadă (SUMAR):
- Cea de-a 24-a Reuniune a liderilor China-ASEAN.
- Vizita oficială efectuată de ministrul chinez de externe, Wang Yi în Qatar. Șeful diplomației chineze discută cu oficialii din Qatar și cu oficiali ai guvernul interimar afgan la Doha.
- Liderul japonez acuză China de încălcarea suveranității Japoniei în regiunea Mării Chinei de Est.
- Articol: Dezbaterea cu privire la cooperarea economică și comercială China-ASEAN a avut loc la Haikou, provincia Hainan.
- Cea de-a 24-a Reuniune a liderilor China-ASEAN
Foto: China și statele ASEAN. Sursa: Geopolitical Intelligence Service.
CCTV: Pe 26 octombrie, premierul Li Keqiang a participat la cea de-a 24-a Reuniune a liderilor China-ASEAN. Ne-ați putea oferi mai multe detalii despre această întâlnire?
Zhao Lijian: Pe 26 octombrie, premierul Li Keqiang a participat la cea de-a 24-a Reuniune a liderilor China-ASEAN, care a avut loc în format video. Acesta a subliniat că Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) a reprezentat întotdeauna o prioritate în relațiile diplomatice ale Chinei cu țările vecine, că partea chineză sprijină ferm construirea comunității ASEAN, poziția sa centrală în structura regională și ideea conform căreia ASEAN să joace un rol mai important în afacerile regionale și internaționale.
China este dispusă să considere aniversarea a 30 de ani de la stabilirea relațiilor de dialog între China – ASEAN drept o oportunitate de a promova dezvoltarea constantă pe termen lung a cooperării prietenoase China-ASEAN și de a aduce mari contribuții la pacea, stabilitatea, dezvoltarea și prosperitatea Asiei.
Premierul Li Keqiang a prezentat șase propuneri privind următoarea etapă a cooperării dintre China și statele ASEAN, și anume:
- Construirea unei linii comune de apărare a sănătății. China este dispusă să sporească în continuare ajutorul de materiale necesare prevenirii epidemiei către țările ASEAN și propune înființarea unui Centru de cooperare științific și tehnologic în domeniul sănătății publice între China și țările ASEAN.
- Aprofundarea integrării economice. Pentru a promova intrarea timpurie în vigoare a Parteneriatului economic regional cuprinzător, China este dispusă să lanseze oficial studiul comun de fezabilitate al negocierilor ulterioare privind modernizarea zonei de liber schimb China-ASEAN.
- Promovarea unei dezvoltări favorabile incluzive. Pentru a accelera construirea unui parteneriat pentru Economia Albastră, China este pregătită să înființeze instituții specializate în țările ASEAN și să construiască zone demonstrative de cooperare pentru dezvoltare.
- Aderarea la dezvoltare bazată pe inovare. Pentru a realiza Planul de acțiune privind un parteneriat mai strâns pentru știință, tehnologie și inovare în viitor (2021-2025), trebuie să finalizăm cât mai repede posibil Planul de acțiune privind implementarea parteneriatului China-ASEAN pentru economia digitală.
- Extinderea cooperării ecologice. Trebuie să implementăm Strategia de Cooperare pentru Mediu China-ASEAN și Planul de Acțiune (2021-2025) și să luăm măsuri comune în ceea ce privește schimbările climatice. Totodată, este necesară și promovarea transformării și modernizării industriei energetice și a structurii economice.
- Consolidarea fundamentului opiniei publice. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus, vom gestiona în mod treptat revenirea studenților din țările ASEAN la studii în China și vom continua să creștem capitalul pentru Fondul de cooperare China-ASEAN.
Liderii țărilor ASEAN au apreciat progresele pozitive ce au avut loc în cadrul relației dintre China și ASEAN și așteaptă cu nerăbdare organizarea unei alte reuniuni, în cadrul căreia să se aniverseze cei 30 de ani care au trecut de la stabilirea relațiilor de dialog dintre China și Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est.
Statele ASEAN sunt dispuse să continue consolidarea cooperării pragmatice cu China în diferite domenii, să pună în aplicare în mod eficient și complet Declarația privind conduita părților în Marea Chinei de Sud, să lucreze pentru încheierea timpurie a unui „cod de conduită” în Marea Chinei de Sud, care să fie eficient și concret și să promoveze intrarea timpurie în vigoare a Parteneriatului economic regional cuprinzător.
Premierul Li Keqiang va participa, de asemenea, la cea de-a 24-a Reuniune a liderilor țărilor ASEAN, plus China, Japonia și Coreea de Sud și la cel de-al 16-lea Summit din Asia de Est. Vă invităm să urmăriți în continuare.
Sursă: http://world.people.com.cn/n1/2021/1027/c1002-32266470.html, 27 octombrie 2021.
- Vizita oficială efectuată de ministrul chinez de externe, Wang Yi în Qatar. Șeful diplomației chineze discută cu oficialii din Qatar și cu oficiali ai guvernul interimar afgan la Doha.
CRI: Consilierul de stat și ministrul afacerilor externe, Wang Yi, a vizitat recent Qatar-ul, unde s-a întâlnit cu o delegație a guvernului interimar al talibanilor afgani la Doha. Ne-ați putea oferi mai multe detalii cu privire la această întâlnire?
Zhao Lijian: Pe 25 și 26 octombrie, consilierul de stat și ministrul afacerilor externe, Wang Yi a efectuat o vizită în Qatar, unde s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani și a purtat un dialog cu viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani.
Foto: Ministrul chinez de Externe, Wangyi împreună cu viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani.
În cadrul întâlnirii cu oficialii din Qatar, ministrul de externe, Wang Yi a declarat că sub îndrumarea strategică a liderilor celor două țări, relațiile dintre China și Qatar continuă să se dezvolte într-un mod sănătos și stabil. China sprijină ferm Qatarul în explorarea unei căi de dezvoltare potrivită condițiilor sale naționale și se opune oricărei ingerințe în afacerile interne ale Qatarului. Partea chineză este dispusă să colaboreze cu țara arabă pentru a dezvolta la nivel înalt inițiativa „Centura și Drumul”, pentru a extinde cooperarea bilaterală în diferite domenii, cât și pentru a înregistra noi progrese în parteneriatul strategic dintre cele două țări.
Oficialii din Qatar au exprimat dorința de a dezvolta prietenia dintre cele două țări, declarând că apreciază și sprijină angajamentul Chinei față de democrația cu specific chinezesc și că se opun oricărei ingeriențe în afacerile interne ale Chinei. De asemenea, oficialii și-au exprimat deschiderea de a colabora cu R.P.Chineză pentru o cooperare reciproc avantajoasă în cadrul „Centurii și Drumului” și pentru o mai bună dezvoltare a relațiilor bilaterale. Qatar susține „Inițiativa de Dezvoltare Globală” propusă de China și tratează „Inițiativa privind cooperarea China-țările Arabe” în domeniul securității datelor cu o atitudine pozitivă.
Oficialii celor două părți au făcut și un schimb de opinii cu privire la sprijinul reciproc oferit în organizarea Jocurilor de iarnă de la Beijing și a Campionatului Mondial care va avea loc în Doha, capitala Qatarului, în 2022.
Foto: Wang Yi, salutându-se cu viceprim-ministrul interimar Mullah Abdul Ghani Baradar la Doha.
În timpul vizitei sale în Qatar, ministrul de externe Wang Yi s-a mai întâlnit și cu viceprim-ministrul interimar Mullah Abdul Ghani Baradar și cu ministrul interimar de externe Amir Khan Muttaqi de la Kabul.
Ministrul de externe Wang Yi a declarat că, în prezent, Afganistanul se află într-un moment critic de tranziție, iar China este dispusă să colaboreze cu comunitatea internațională și să promoveze principiul „deținut de afgani și condus de afgani” în Afganistan și chiar să joace un rol constructiv în acest sens. Partea chineză acordă o mare importanță crizei grave umanitare cu care se confruntă Afganistanul. China îndeamnă Statele Unite și țările occidentale să ridice sancțiunile impuse țării afgane, solicitându-le să coopereze cu talibanii afgan pe o cale rațională și pragmatică.
Partea chineză este dispusă să ofere asistență umanitară în limita capacității sale și speră că talibanii afgani se vor delimita de toate organizațiile teroriste precum „Mișcarea Irakului de Est” și că vor lua măsuri mai eficiente pentru a le combate.
Foto: Discuțiile de la Doha purtate între oficialii chinezi și guvernul afgan interim
Partea afgană a detaliat politicile interne și externe ale guvernului interimar a făcut declarații mai pozitive cu privire la problemele care preocupă atât China, cât și comunitatea internațională. Guvernul afgan interim a declarat că acordă o mare importanță preocupărilor de securitate ale Chinei, că își va respecta angajamentele și că nu va permite niciodată vreunei forțe să folosească teritoriul afgan pentru a întreprinde acțiuni care ar putea pune în pericol China.
Cele două părți au convenit să instituie un mecanism de lucru pentru a discuta etapa viitoare a schimburilor dintre cele două țări.
Sursă: http://world.people.com.cn/n1/2021/1027/c1002-32266470.html, 27 octombrie 2021.
- Liderul japonez acuză China de încălcarea suveranității Japoniei în regiunea Mării Chinei de Est
Foto: Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al MAE al Chinei la Conferința de presă a Ministerului Chinez al Afacerilor Externe, 28 octombrie 2021.
Global Times: La Summitul Asiei de Est din 27 octombrie, liderul japonez a intervenit în afacerile interne ale Chinei, pe probleme legate de Taiwan, Hong Kong și Xinjiang, acuzând partea chineză de întreprinderea unor acțiuni prin care a încălcat suveranitatea Japoniei în Marea Chinei de Est și „Convenția privind dreptul mării în Marea Chinei de Sud”. Mai mult, liderul japonez și-a exprimat opoziția față de „constrângerea economică din regiune”. Ce are de comentat partea chineză pe această temă?
Wang Wenbin: Liderul japonez s-a angajat într-o „diplomație de defăimare a Chinei” în nenumărate ocazii, intervenind fără niciun drept în afacerile interne ale Chinei. Astfel de acțiuni nu sunt constructive nici pentru dezvoltarea sănătoasă și constantă a relațiilor dintre China și Japonia, și nici pentru pacea și stabilitatea regională. Partea chineză și-a exprimat deja nemulțumiri puternice în acest sens.
Sursă: https://www.fmprc.gov.cn/web/fyrbt_673021/t1917498.shtml , 28 octombrie 2021.
- Dezbaterea cu privire la cooperarea economică și comercială China-ASEAN a avut loc la Haikou, provincia Hainan
Foto: Dezbaterea cu privire la cooperarea economică și comercială China-ASEAN
Pe 31 octombrie, la Haikou, a avut loc dezbaterea cu privire la cooperarea economică și comercială China-ASEAN, în cadrul celui de-al 87-lea Forum Internațional de Reformă din China, organizat de Institutul pentru Reformă și Dezvoltare din China (Hainan) și de Institutul de Studii din Asia de Est al Universității Naționale din Singapore.
În cadrul întâlnirii, participanții au sugerat aprofundarea cooperării economice și comerciale dintre China și țările ASEAN și realizarea unor progrese mai însemnate în promovarea cooperării economice și comerciale între portul de liber schimb din Hainan și țările din Asia de Sud-Est.
Tema seminarului a constituit-o „Cooperarea economică și comercială China-ASEAN în era post-epidemică”, iar invitații au discutat în detaliu despre tendințele, provocările și viitoarele priorități ale cooperării economice și comerciale dintre China și țările ASEAN.
Chi Fulin, președintele Institutului de Reformă și Dezvoltare din China (Hainan), a propus stabilirea unei alianțe între portul de comerț liber din Hainan și think-tank-urile ASEAN.
În primul rând, scopul stabilirii unei astfel de alianțe este de a efectua cercetări comune pentru a promova aprofundarea cooperării economice și comerciale China-ASEAN, precum și schimburile culturale.
În al doilea rând, pentru a coopera în ceea ce privește organizarea forumurilor internaționale și a seminariilor academice și pentru a stabili împreună „Forumul privind cooperarea dintre portul de comerț liber din Hainan și regiunea ASEAN”.
În al treilea rând, pentru a face schimb de rezultatele cercetărilor recente ale think-tank-urilor membrilor în mod regulat și neregulat și nu în ultimul rând, pentru a consolida schimburile de personal prin diverse modalități, cum ar fi vizite și cercetări, invitarea reciprocă la conferințe și excursii pe teren.
Potrivit lui Zhao Jinping, fostul director al Departamentului de Cercetare Economică Externă al Centrului de Cercetare pentru Dezvoltare al Consiliului de Stat, securitatea și stabilitatea lanțului industrial și a lanțului de aprovizionare sunt cruciale sub impactul pandemiei.
În următoarea perioadă, cooperarea China-ASEAN se va concentra pe industriile digitale. Digitalizarea industriilor va permite integrarea mai multor tehnologii, iar, pe baza integrării, nivelul tehnologic al lanțului industrial general va fi îmbunătățit, sporind astfel lanțul valoric.
Hu Yishan, cercetător la Institutul de Afaceri Internaționale din Singapore, consideră că, odată ce pandemia va fi bine controlată, există mai multe priorități pentru a consolida cooperarea economică și comercială între Hainan și țările din Asia de Sud-Est. În primul rând, promovarea dezvoltării rutelor de zbor. În al doilea rând, Hainan poate servi drept centru de distribuție între țările din Asia de Sud-Est și China.
În al treilea rând, consolidarea cooperării între zonele de liber schimb pentru comerț din țările din Asia de Sud-Est și portul de liber schimb din Hainan, precum și continuarea consolidării cooperării în domeniul de aplicare, al profunzimii și amploarei comerțului liber.
Sursa: https://finance.sina.cn/2021-11-01/detail-iktzscyy2929479.d.html?cref=cj , 1 noiembrie 2021.
Echipa de traducători: Paula Toma (coordonator proiect China la zi), Diana-Maria Ghinea și Zahn Yu.