Cel mai periculos loc de pe planetă: Taiwanul. Sau când identitatea devine problemă de securitate

Sursa: abc.net.au

Autor: Matei Blănaru

Insula principală  Taiwan se află în vestul Oceanului Pacific, la aproximativ 180 de kilometri de coasta sud-estică a Chinei continentale și în ultimii ani a constituit un punct fierbinte în relațiile internaționale, în special între SUA și China, dar afectând deopotrivă toată zona Asiei de sud-est, Australia și Noua Zeelandă, Asia-Pacific. În Occident a fost cunoscută până nu demult sub numele de Formosa (Insula Frumoasă), nume dat de marinarii portughezi în secolul al XVI-lea.

Confuziile în privința Taiwanului pot începe chiar de la numele oficial al acestuia: Republica Chineză (Republic of China, abreviat internațional ROC), în comparație cu numele oficial a ceea ce cunoaștem prescurtat drept China – Republica Populară Chineză (People’s Republic of China).

Confuziile pot continua cu pretențiile Chinei de a privi Taiwanul drept parte componentă a sa, în contradicție cu pretențiile guvernului Kuomintang refugiat din China continentală în Taiwan, în urma pierderii războiului civil cu mișcarea revoluționară comunistă a lui Mao Zedong, de a fi considerat descendentul „adevăratului” guvern oficial al Chinei, continuator al Republicii Chineze care a guvernat China continentală din 1911, iar iluzia că guvernul Kuomintang va recupera China continentală, Mongolia, Tibetul și toate posesiunile dinastiei Qing, învingând cumva China comunistă, a alimentat politicile Taiwanului în anii 1970-1980, reflectându-se inclusiv în constituția actuală a Taiwanului.

Dublăm acestea cu puternice diviziuni interne ale Taiwanului pe coordonate etnice, lingvistice, economice și politice și începem să realizăm deopotrivă complexitatea situației pe plan extern, dar și pe plan intern.

Articolul de față se va concentra pe identitatea națională din Taiwan, ținând cont de faptul că acest tip de identitate este unul dintre factorii importanți în tratarea problemelor de securitate națională ce vizează un anumit stat sau teritoriu.

Exact acest aspect îl scoate concis în evidență și Francis Fukuyama în cartea sa Identity. Contemporary Identity Politics and The Struggle for Recognition, atunci când spune explicit că absența unei identități naționale poate duce la război civil și destrămarea statelor, contestarea unor valori esențiale ale acestei identități, polarizarea din societate pot duce la conflicte și situații asemănătoare celor din Libia, Siria, Yemen, Afganistan sau Irak, slăbind foarte mult statul și influențând negativ securitatea tuturor.

 Scurt istoric

Insula Taiwan a fost colonizată de olandezi din secolul al XVII-lea, urmând apoi un val de emigranți Hoklo și Hakka din regiunile sudice ale Chinei, în special din Fujian și Guangdong. După mijlocul secolului al XVII-lea, forțe loialiste dinastiei Ming, care pierduseră China continentală, s-au refugiat pe insulă și i-au învins pe olandezi. Doar aproximativ 20 de ani mai târziu, în 1683, forțele Imperiului Qing au atacat insula și au cucerit-o, devenind pentru prima dată parte a Chinei. Emigrația din China continentală în Taiwan a continuat. În 1895, în urma înfrângerii Chinei de către Japonia în Primul Război Sino-Japonez, Taiwan a fost cedat Japoniei, care a stăpânit insula până în 1945.

În 1945, după 50 de ani în care a administrat Taiwanul ca o colonie, Japonia cedează insula, pe care SUA o dau în administrarea Republicii Chineze, fondată în 1911, condusă de Chiang Kai-shek și de Partidul Naționalist Chinez Kuomintang, care guverna China continentală. După numai 4 ani, în 1949, în urma pierderii războiului civil cu mișcarea comunistă condusă de Mao Zedong, Kuomintang, guvernul Republicii Chineze, Chiang Kai-shek și peste 1,5 milioane de emigranți din China continentală s-au refugiat aici, iar în Taipei s-a instaurat regimul condus de Chiang și Kuomintang, care a guvernat cu o mână de fier până pe la sfârșitul anilor 1980. După aceea a urmat o perioadă de liberalizare a vieții politice și de boom economic. Partidul Naționalist Chinez Kuomintag a început să mai piardă treptat din puterea exclusivă de până atunci.

 Context actual

Deși această situație actuală este în mare parte rezultatul evenimentelor petrecute între anii 1949-1950, istoria Taiwanului ne arată diviziuni ce își au rădăcinile adânc înfipte în istoria tumultuoasă a insulelor și a numeroaselor invazii și stăpâniri coloniale.

Astfel, este interesant de urmărit cazul identității taiwaneze, într-o zonă deosebit de tensionată în momentul de față, probabil unul dintre cele mai fierbinți puncte de pe glob în acest moment. Deși nu are o importanță deosebită directă pentru România, nici ca apropiere geografică, nici ca interese strategice, are o relevanță importantă pentru situația geopolitică la nivel mondial și pentru reașezarea plăcilor tectonice ale influenței marilor puteri. De asemenea, scoate în evidență ce se întâmplă și pericolele directe pentru securitatea națională care apar atunci când avem identități aparent ireconciliabile supuse unei anumite presiuni.China privește Taiwanul drept teritoriu chinezesc și a spus că îl va uni politic chiar dacă va trebui să o facă forțat. Acest lucru apare atât într-o lege din 2005, cât reiese și din declarația anuală a premierului Chinei către Congresul Național al Poporului (NPC), de unde a fost înlăturat cuvântul „peaceful” („în mod pașnic”) raportat la unirea Taiwanului cu China, cuvânt care apărea până în 2019 inclusiv. Divizarea internă a Taiwanului este unul dintre factorii principali care încurajează China în demersul ei bazat pe forță, de asemenea puterea ei economică și militară uriașă, factorii externi, dar, poate mai ales, factorii interni ai Chinei sunt cei care pot determina decisiv felul în care vor decurge lucrurile în privința Taiwanului.

Sursa: The Japan Times

Identitatea națională

Deși ambele identități, cea a insularilor și cea a celor veniți de pe continent sunt orientate în mare în aceeași direcție, respectiv păstrarea status-quo-ului sau independența față de Republica Populară Chineză, faptul că există acest clivaj identitar între cele două identități (clivajul nu este neapărat doar etnic, cât importanța acordată diferitelor componente identitare comune, care, la rândul lor, totuși, pot fi și un pretext pentru un comportament de tipul in-group – out-group, conform teoriei identității sociale), lasă mult loc de manevră Chinei și mai puțin guvernelor taiwaneze, securitatea națională fiind direct afectată.

Sursa: taiwanball via taiwannews.com

Iată în acest sens un grafic interesant publicat pe site-ul The Jamestown Foundation despre principalele identități naționale din Taiwan și modul în care acestea privesc independența sau unificarea cu China, în funcție de 4 condiții. Este interesant de observat că, dacă s-ar schimba condițiile din Taiwan în urma unificării cu China, nici măcar cei care se consideră din punct de vedere identitar chinezi nu ar mai dori în majoritatea lor unificarea. Ca să realizăm totuși adevărata pondere a celor care se consideră doar chinezi în societatea taiwaneză, trebuie să ne uităm la ultimul grafic al articolului, unde se vede că aceștia reprezintă doar aproximativ 2,7% din populație, în scădere de la peste 25% în 1992. Pe de altă parte, cei care se consideră deopotrivă chinezi și taiwanezi reprezintă 31,4%, iar cei care se consideră doar taiwanezi reprezintă 63,3%.

Sursa: The Jamestown Foundation

 Principalele coordonate ale divizării interne în Taiwan

Taiwanul este divizat din punct de vedere identitar în principal pe câteva axe distincte teoretic, dar care de multe ori se suprapun. Iată mai jos cele mai importante dintre ele.

Etnic. Identitatea etnică este ușor confuză în Taiwan, mai ales că identitatea strict etnică se întrepătrunde ușor pe alocuri cu autoidentificarea națională. Deși aproximativ 70% din populația Taiwanului își are originile în imigranții chinezi de acum câteva secole, de dinainte de cucerirea japoneză din 1895, denumiți astăzi taiwanezi „hoklo”, la mulți dintre aceștia, chiar și din punct de vedere genetic, se observă un amestec cu populațiile indigene. Populațiile indigene reprezintă aproximativ 2,28% din populația totală a Taiwanului. Chinezii Hakka, proveniți din Guangdong, de asemenea veniți înainte de cucerirea japoneză, reprezintă aproximativ 15% din populație, iar nou-veniții din China continentală, odată cu retragerea Kuomintang aici din 1949, reprezintă aproximativ 10% din populație. Se poate observa cum peste 95% din populație este de origine mai recentă sau mai veche din China continentală, deci chinezi Han, dar diferențele sunt majore între aceste principale trei grupuri de populații chineze, la fel și raportarea lor la o eventuală unificare cu China și la autoidentificarea națională a lor. Cei veniți în Taiwan înainte de 1949 sunt numiți în general „insulari”, în timp ce aceia veniți din China în 1949 și după sunt numiți „continentali”, unii dintre aceștia suferind de un fel de nostalgie după China continentală. Continentalii au fost tratați în mod privilegiat de Kuomintang, care a fost la putere în total peste 60 de ani, după 1949.

Distribuția actuală a celor 16 triburi recunoscute ale indigenilor. Sursa: taiwannews.com

Lingvistic. Iată mai jos distribuția principalelor limbi vorbite pe insulă. De menționat că limbile „formosane” sunt limbile indigenilor taiwanezi, iar limba „taiwaneză” este de fapt mandarină care a suferit multe modificări, până a căpătat o anumită consistență proprie. Limba hakka este de asemenea originară din China continentală. De asemenea, deși regiunea de pe hartă care arată acoperirea teritorială a limbilor indigene este extinsă, din punctul de vederea al numărului populației aceștia reprezintă doar aproximativ 2,28% din populația totală a Taiwanului, ei locuind într-o zonă preponderent muntoasă.

Sursa: taiwannews.com

Social, economic. Avem aici o puternică divizare pe falia de dezvoltare nord-sud. Vina pentru această situație este pusă în special pe seama guvernelor Kuomintang, care după ce au venit în Taiwan în 1949 au preluat și exercitat puterea aici, distribuind resursele în funcție de propriile interese, care au dus la o dezvoltare fulminantă a Taipeiului și a zonei de nord, în timp ce regiunile din sud nu au primit fonduri în mod proporțional. Zonele în care s-au așezat noii imigranți veniți din China au primit fonduri și avantaje net superioare zonelor locuite de vechii imigranți din China și de către populațiile indigene. De exemplu, în Taipei cca 40% din populație este formată din „continentali”. S-a vorbit și se vorbește în continuare despre o veritabilă discriminare pe toate planurile exercitată de guvernele nou-venite Kuomintang împotriva populațiilor indigene, mai ales, dar și împotriva vechilor imigranți chinezi.

Această falie de dezvoltare se observă și în ceea ce privește creșterea populației. În timp ce în nord aceasta a crescut cu aproape 4 milioane în ultimele decade, în centru a crescut cu 1,14 milioane, iar în sud cu doar 0,86 milioane de locuitori. De asemenea avem de a face cu un adevărat exod al muncitorilor din sud către zonele mai bogate din nord, aceștia numindu-se „beipiao”, acest proces generând destule probleme sociale și familiale.

Diferența de venit lunar între media națională și populația indigenă. Sursa: taiwannews.com

Politic. Avem de a face cu două partide principale, Partidul Democratic Progresiv (DPP), partid în creștere, la care aderă îndeosebi vechii locuitori ai insulei (care sunt, la rândul lor, urmași ai unor imigranți chinezi din secolul XVII și ai băștinașilor), partid care a dat și actuala președintă a Taiwanului, doamna Tsai Ing-wen, o puternică voce pro-independență, și Kuomintang (KMT), îndeosebi urmași ai ultimului val masiv de imigranți chinezi din secolul trecut, după înfrângerea Kuomintang de către armata comunistă chineză în războiul civil. În mod dramatic, ambele comunități se privesc cu oarecare suspiciune, considerându-se uneori reciproc drept „chinezi impuri”, respectiv „taiwanezi impuri”.

Criza identitară din Taiwan s-a reflectat inclusiv în partidul Kuomintang, în anii 1990 având aici o aripă care se considerau cetățeni ai Republicii Chineze (nu ai Republicii Populare Chineze), iar alții care se considerau taiwanezi, președintele partidului de atunci Lee Teng-Hui, care a devenit primul președinte al Taiwanului născut în Taiwan, înclinând către aripa taiwaneză și întreprinzând mai multe reforme.

Iată aici, din nou de pe site-ul The Jamestown Foundation, un grafic care ne arată direcția în care taiwanezii cred că ar trebui să se orienteze Taiwanul pe plan extern, în funcție de afilierea politică.

Sursa: The Jamestown Foundation

Pandemia. Geopolitica vaccinurilor

Abordând un subiect actual foarte fierbinte, respectiv pandemia de COVID-19, este interesant de văzut cum se manifestă și încrederea raportată la China în privința vaccinului anti-covid dezvoltat de această țară. În mod oarecum surprinzător, în urma unui sondaj realizat de revista Global Views la începutul anului, doar 1,3% dintre cetățenii Taiwanului ar fi fost de acord să se vaccineze cu un vaccin produs de China. Procentul este cu atât mai surprinzător cu cât, se pare că în urma unor intervenții energice ale Chinei, Taiwanul nu reușise să achiziționeze destule vaccinuri anti-covid dezvoltate de Pfizer, de exemplu, iar teoretic orice ofertă de ajutor, chiar din partea Chinei (ofertă pe care China, de altfel, a și făcut-o), nu ar fi fost ușor de refuzat. Și Japonia și Statele Unite au donat milioane de doze de vaccin Taiwanului (SUA au donat în total aproximativ 4 milioane de doze până în noiembrie) în încercarea de a contrabalansa ceea ce numeau „diplomația vaccinurilor” Chinei. Procentul de 1,3%, strict matematic, pentru că nu avem o corelare statistică directă, ar reprezenta doar aproximativ jumătate dintre cetățenii taiwanezi care se consideră din punct de vedere identitar doar chinezi.

Sursa: The Japan Times

 Concluzii. Identitate și securitate

În ultimii ani a crescut numărul celor care se consideră taiwanezi, în detrimentul celor care se consideră deopotrivă taiwanezi și chinezi sau doar chinezi. Cu toate acestea, marile probleme identitare interne rămân, cu atât mai mult cu cât nici China nu rămâne indiferentă sau inactivă pe aceste coordonate, exercitând și anumite presiuni și politici economice în consecință. Trebuie observat totuși un lucru extrem de important pentru cazul Taiwanului: identitatea chineză și identitatea taiwaneză nu se exclud deloc reciproc.

Iată un grafic foarte interesant, edificator oarecum, rezultat în urma unor studii anuale începute încă din 1992, conduse de Election Study Center, National Chengchi University, referitor la schimbările survenite în identitatea taiwaneză/chineză. Se observă în mod clar trendul ascendent al identității taiwaneze și trendul descendent al celei chineze pe parcursul ultimilor 30 de ani.

Sursa: esc.nccu.edu.tw

În încheiere, totuși, mi se pare emblematică această frază a lui Shih Cheng-Fong, emblematică deopotrivă pentru situația identității naționale a Taiwanului, cât și pentru situația sa internă: „În timp ce forțele armate bâiguie, șovăie pentru cine să lupte, Taiwan nu își poate asigura securitatea militară fără să își reconcilieze identitatea sa națională.” Se pare că o reconciliere a acestei identități naționale este în plină desfășurare, dacă ne luăm fie și doar după graficul de mai sus. Rămâne însă de văzut care vor fi acțiunile Chinei în această privință și în privința Taiwanului în general, aceasta fiind de fapt una dintre cele mai arzătoare întrebări din geopolitica acestui moment.

Matei Blănaru este cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *