Ambasadorul român cu cea mai înaltă poziție în cadrul echipei de conducere a Serviciului European de Acțiune Externă („Ministerul de Externe” al UE) este Viorel Isticioaia-Budura. În perioada 2011-2014 a ocupat funcția de de director general pentru gestionarea relaţiilor cu Asia, în cadrul echipei de conducere a SEAE. Ulterior, a fost numit în poziţia de Şef al Delegaţiei UE în Japonia în septembrie 2014.
Anterior acestor demnități europene,a ocupat, în cadrul diplomaţiei naţionale, funcţia de Ambasador al României în Republica Populară Chineză și Mongolia, precum și în Republica Coreea.
Un om calificat, poate cel mai calificat, pentru a vorbi despre Asia, China și viitorul acestei părți a lumii. Domnia Sa ne-a făcut onoarea de a participa la o dezbatere organizată de Centrul de studii sino-ruse – CSSR (emisiunea „Poate China să conducă Asia”, moderată de jurnalistul Claudiu Lucaci, aici), în care și-a exprimat, secondat de Directorul ISPRI/CSSR, Dan Dungaciu, opiniile despre o serie de subiecte fierbinți.
Iată principalele concluzii.
Ce inseamna acum Asia ? Asia bogată și Asia săracă
În momentul actual, spune ambasadorul Isticioaia-Budura, Asia se lupta cu pandemia la fel ca și restul continentelor. Există însă o diferența majoră între statele continentului. Unele țări asiatice au reușit să controleze pandemia în sensul că, s-au găsit soluții și au avut un nivel diferit de reactie la această pandemie globală. La polul opus se află țările asiatice mai puțin dezvoltate sau în curs de dezvoltare atât din Asia cât și din alte continente care încă se confruntă cu pandemia și cu dificultățile aduse de aceasta pe planurile: economic, social și politic.
Asia este însă continentul care oferă o perspectiva pozitivă, conform căreia aceste momente dificile vor fi parcurse cu bine și relansarea economică și dezvoltarea socială o să fie posibile. În acest moment Asia reprezintă un potențial uriaș atât demografic cât și economic. Astfel că, pentru partea bogată a continentului, se estimeaza ajungerea la nivelul prepandemic din punct de vedere economic în anul 2024.
Dincolo de evoluțiile obiecitve, asistăm și la o modificare treptată de percepții. Asia a dezvoltat și teorii după care viitorul va fi asiatic, deci nu occidental.
Astăzi, această regiune este în așteptarea unui lider, unui facilitator care poate să ofere o viziune propice dezvoltării și coagulării cu scop mobilizator al energiei și resurselor regiunii.
Poate fi China așa ceva? Este de urmărit.
Se află China și SUA într-un război rece?
Războiul rece, continuă profesorul Dan Dungaciu, într-o manieră clasică, este cel în care cele două tabere sunt relativ clare, strategiile sunt bine definite, liniile roșii sunt și ele bine conturate, iar confruntarea poate începe.
China și S.U.A au parte de un „război rece” atipic. Atipic în sensul în care confruntarea a început, există tensiuni peste tot, dar nu există tabere bine definite și nici liniile roșii nu sunt clarificate.
Astfel, acest „război rece” este unul fără nici o regulă clară deocamdată (reguli asumate de ambii parteneri!), fără o clarificare a liniilor roșii și fără nici o delimitare limpede a taberelor.
Cel puțin deocamdată.
Cu cine o să „țină” statele asiatice? Între două două Godzilla
China, continuă profesorul Dungaciu, nu este un actor iubit în spațiul asiatic însă, în ciuda acestui fap este un actor economic de proporții. Un procent de 77% din statele membre ASEAN (care include o populație de circa 660 milioane de oameni) percep China că fiind actorul cu cea mai mare influență economică (SUA are abia 7% pe acest palier).
Prezența implicării S.U.A este una dorită în regiune, însă se conștientizează faptul că forță economică a Chinei este una covârșitoare.
ASEAN a rămas încă în expectativă în ceea ce înseamnă alegerea fermă dintre America și China. Un scenariu favorabil pentru statele ASEAN este scenariul în care Washingtonul să le preia în siajul său de securitate dar să le permite libertatea relațiilor economice cu China – și același lucru ar face-o și Beijing-ul. Pe lângă această presiune pentru alinierea cu Washington sau Beijing, statele asiatice au o dorința evidentă de a putea fiecare să își construiască/aleagă propriile mecanisme și organisme economice și de securitate.
E un scenariu, însă, ultraoptimist.
Concluzia este că, atât pe termen mediu cât și pe termen scurt, Asia va fi marcată deci de următoarele tensiuni:
Presiunea S.U.A în regiune
Presiunea China în regiune
Presiunea regionalismului asiatic care aspiră la redefinirea propriilor reguli.
Un singur lucru este cert: încrederea statelor ASEAN față de statelor China a scăzut astăzi, dar, așa cum observă ambasadorul Isticioaia, acest lucru nu este relevant în relațiile internaționale, căci opțiunile strategice nu se bazează decât rareori pe așa ceva.
În consecință, avertizează profesorul Dungaciu, dacă S.U.A nu o să fie prezentă cu expertiză și cu investiții în regiune, există riscul ca, indiferent de atracție față de China sau nu, statele asiatice ia o decizie în favoarea Chinei în ecuația fatidică a „economiei versus securitate”. Prin urmare, opțiunea strategică/de securitate în favoarea SUA, prezentă în percepția cetățenilor acestei regiuni, s-ar putea să nu fie suficientă în competiție cu prezența economică masivă și covârșitoare a Chinei.
De urmărit, în acest scenariu, cât de capabile vor si statele AEAN de a-și face propriul joc, între cele două Godzilla.
Politica economică a Chinei la momentul actual. Economie și securitate
Ambasadorul Isticioaia descifrează și liniile de evoluție ale viziunii economice chineze. Politică economică a Chinei este în evoluție de câțiva ani. China vizează modelul economic al dublei circulații. Ideea de bază este ca modelul de dezvoltare și creștere economică chineză să nu mai fie bazat pe export atât de mult și, mai exact, să existe o reechilibrare între piață internă și cea externă.
Se poate spune faptul că acum China se pregătește pentru ceea ce se vorbește de aproape doi ani de zile: decuplare și recuplarea selective a interdependenței, cu scopul de a se proteja de eventuale sancțiuni economice din partea statelor care au fost piețe tradiționale (SUA, UE etc.), și de a se focaliza mai mult pe piața internă.
Acest model economic este o provocare atât pentru China cât și pentru cei din afara ei prin prisma faptului că acest model economic nu va lăsa pe nimeni neafectat.
De menționat că acest model economic se află în faza experimentală.
Are China potențialul necesar ca sa conduca Asia?
Încă nu exisă un răspuns bine definit pentru această întrebare, însă trebuie să se țină seama că nu se poate face abstracție în Asia de prezența chineză masivă. În momentul în care intervenția economică europeană în Asia este nesemnificativă, iar prezența economică americană este definită la nivel de percepție de un procent de 7%, este greu de crezut că dilema asiatică se poate rezolva doar prin intruziune din afară. Într-un fel sau altul, China,va modela lumea asiatică într-o manieră directă sau mai puțin directă. Cum va arăta această influență, e greu de spus. Cazul Australiei (decuplare economică de China și confruntare) este semnificativ, desigur, dar nu constituie, neapărat, un model pentru statele ASEAN, mai puțin puternice și mult mai aproape de China din toate punctele de vedere. S-ar putea ca Australia să fie excepția, nu neapărat regula în regiune.
Când vorbim despre China, nu vorbim doar despre Asia, ci și despre lumea întreagă.
Viitorul ordinii mondiale se va baza pe relația dintre SUA și China. În funcție de acțiunile acestor doi actori, lumea o să se remodeleze, iar României, ca stat membru al UE și NATO, cu un parteneriat strategic solid cu America, nu îi rămâne decât datoria de a-și găsii un loc în aceasta.
Cum se raportează România la tensiunile dintre China și SUA? Ieșirea din minorat
În primul rând, România trebuie să se stabilească/înțeleagă ce se întâmplă. Să înțelegem ce se întâmplă între China și SUA și, în cele din urmă, să ne facem utili ca parteneri strategici, membri ai spațiului euro-atlantic.
În al doilea rând, avertizează ambasadorul Isticioaia, ignorarea potențialului economic enorm al Asiei, inclusiv al Chinei, este o eroare strategică a Bucureștiului. Toată lumea face sau vrea să facă comerț cu Asia, începând cu companiile din SUA până la statele cele mai puternice din UE, în special Germania. România are încă un prestigiu semnificativ în Asia, iar nevalorizarea acestuia ar fi o greșeală enormă.
În al treilea rând, problema cea mai mare a României la acest moment nu este numai relaționarea cu China în perspectiva viitorului, problema reală este viziunea strategică în general. România nu a construit momentan, dincolo de relația fundamentală de securitate, o viziune legată de o relație economică substanțială cu SUA (suntem doar la faza potențialităților), nici un „parteneriat strategic” cu Germania, relația cu Franța este înghețată, ca să nu mai vorbim de faptul că nici măcar pentru regiune (Balcani) nu există o gândire strategică coerentă. Problema vine, spune profesorul Dungaciu, nu din faptul ca România ar fi carentă pe unele dosare (Asia, de pildă), ci din faptul că nu are nici o viziune în general în momentul actual și pare debranșată de la marile trenduri actuale. România este azi o țară minoră, pentru că gândește minor. Iar atât timp cât această gândire minoră persistă, România va rămâne un stat minor, indiferent de relațiile formale cu SUA, UE, China sau alte state.
Concluzia acestei dezbateri a fost că, în perspectiva noilor evoluții globale, rolul diplomației devine acum fundamental, dar al unui diplomații vii, inteligente, neanchilozate în clișeele specifice unei ordini/realități mondiale care nu mai există.
*Bianca Ionescu este studentă în ultimul an la Facultatea de Sociologie a Universității din București și participă în programul de Internship la CSSR/ISPRI.